Vizualizare sursă pentru „Utilizator:Pafsanias/teste”


[[Fișier:Walter_Crane_001.jpg|thumb|right|300px|''Caii lui [[Neptun (zeu)|Neptun]]'', ilustrație de Walter Crane, [[1893]].]]
'''Simbolistica ecvestră''' sau '''hipică''' este studiul reprezentării [[Cal|calului]] în [[mitologie]], [[Religie|religii]], [[folclor]], [[artă]], [[literatură]] și [[psihanaliză]] în calitate de simbol și în capacitatea sa de a desemna sau de a semnifica un concept abstract, diferit de realitatea fizică a animalului patruped. Numeroase roluri și daruri magice sunt atribuite calului în toate epocile și în toate regiunile lumii în care populațiile umane s-au găsit în contact cu acesta, făcând din cal animalul cel mai încărcat simbolic, alături de șarpe.

Caii mitici și legendari posedă adesea puteri miraculoase, cum ar fi darul vorbirii, capacitatea de a traversa [[Apă|apele]], de a călători în lumea de dincolo, în infern și în rai, sau de a purta în spinare un număr infinit de persoane. Ei pot fi atât buni și uranieni, cât și răi si htonieni. Prin intermediul „mitul centaurului”, exprimat în majoritatea poveștilor care tematizează calul, călărețul caută să devină una cu montura sa combinând instinctul animal cu inteligența umană.

Calul are mai presus de toate o funcție de [[vehicul]]; de aceea a devenit un animal [[Șamanism|șamanic]] și [[psihopomp]], responsabil cu însoțirea oamenilor în toate călătoriile lor. Aliat loial al [[Erou|eroului]] în epopei, tovarăș neobosit de aventuri al [[Cowboy|cowboyului]], el a devenit un simbol al războiului și al dominației politice de-a lungul istoriei, s-a transformat în caracter malefic prin asocierea sa cu [[Coșmar|coșmarul]] și demonii, sau chiar într-un simbol erotic prin ambiguitatea actului de a călări. Calul este înrudit cu elementele, în special cu apa din care provine calul acvatic cunoscut în [[Națiunile celte|țările celtice]]. Aerul a dat naștere calului înaripat, cunoscut atât în [[Grecia]], cât și în [[Republica Populară Chineză|China]] sau [[Africa]].

[[Literatură|Literatura]], jocurile de rol și [[Cinematografie|cinematograful]] au reluat ulterior aceste percepții simbolice ale calului.

== Originile și dezvoltările percepției simbolice ==
Calul s-ar putea să fi avut foarte devreme un loc simbolic proeminent, deoarece este animalul cel mai reprezentat în arta preistorică<ref name="Wagner2005p49">{{Harvnb|Wagner|2005|p=49}}.</ref>, favorizat încă din mileniul XXXV î.Hr., cu mult înainte de domesticirea sa. Reprezentarea calului, mai numeroasă decât a altor animale la fel de abundente (dacă nu chiar mai mult), constituia deja o alegere pentru oamenii preistorici. În lipsa unor dovezi concrete care să explice această alegere, toate interpretările rămân posibile, de la simbolul puterii<ref>{{Harvnb|Pigeaud|2001|p=}}.</ref> (conform expoziției ''Calul, simbol al puterii în Europa preistorică'') până la animalul șamanic (conform teoriei lui Jean Clottes reluată de Marc-André Wagner). Calul devine totodată și un strămoș totemic, mai mult sau mai puțin divinizat<ref>{{Harvnb|Wagner|2006|p=182}}.</ref>.

Simbolismul calului este complex și multiplu. El nu este clar definit, deoarece autorii atribuie acestui animal semnificații foarte diverse, fără ca vreuna din ele să pară că se poate impune în raport cu celelalte<ref>{{Harvnb|Cirlot|2002|p=152}}.</ref> <ref group="Note">De exemplu, [[vulpe]]a simbolizează viclenia, [[iepure]]le [[fecundare|fecunditatea]], [[leu]]l și [[vultur]]ul {{Ill-wd|Q3446302|3=regalitatea}}, dar niciun sens nu pare să fie atașat calului în mod universal.</ref>. Cunoaște toate tipurile de roluri și simbolisme, atât benefice, cât și malefice, în poveștile legate de el <ref name="Dico223" />: montură dinamică și impulsivă, el este asociat cu toate [[Punct cardinal|punctele cardinale]], cu fiecare dintre cele [[Element clasic|patru elemente]], cu figuri [[Mamă|materne]] ([[Carl Gustav Jung]] vede în cal unul dintre [[Arhetip (psihologie)|arhetipurile]] mamei, deoarece își poartă călărețul așa cum își poartă mama copilul ei, „oferă un contact blând și ritmic și își prețuiește călărețul”<ref>Cité dans {{Harvnb|Franchet d'Espèrey|2007|p=156}}.</ref>), dar și [[Tată|paterne]] (dimpotrivă, [[Sigmund Freud]] notează un caz în care calul este imaginea tatălui castrator<ref>{{Citat carte|limbă=fr|prenume=Quentin|nume=Ritzen|titlu=La scolastique freudienne|serie=Expérience et psychologie|ediție=Fayard|an=1972|pagină=122}}.</ref>), cu [[Soare|soarele]] ca și cu [[luna]], cu [[Viață|viața]] ca și cu [[Moarte|moartea]], cu lumea htoniană  ca și cu cea uraniană<ref>{{Harvnb|Nel|2006|p=}}</ref>. În percepția sa simbolică cea mai îndepărtată, calul era tulburător și htonic, ulterior a fost asociat cu [[Soare|soarele]] datorită domesticirii sale<ref name="Dicsym230">{{Harvnb|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=230}}.</ref>. Cel mai adesea este un animal [[Luna|lunar]] legat de pământul-mamă, [[Apă|ape]], sexualitate, [[Vis|vise]], divinație și reînnoirea [[Vegetație|vegetației]]<ref name="Dico223">{{Harvnb|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=223}}.</ref>. Gilbert Durand notează, în ''Structurile antropologice ale imaginarului'', că simbolul calului „este legat de marile orologii ale naturii” și că toate poveștile despre calul solar, precum și despre bidiviul htonian, au în comun „groaza în fața fugii timpului”.<ref>{{Harvnb|Durand|1985|p=72}}.</ref>{{Citat|Puterile lui depășesc înțelegerea; el este deci Minune și nu este de mirare că omul l-a sacralizat atât de des, din [[preistorie]] până în [[istorie]]. Un singur animal îl întrece poate în subtilitate în bestiarul simbolic al tuturor popoarelor: [[șarpe]]le.|Jean Chevalier și Alain Gheerbrant|Dictionnaire des symboles, articolul „Cal”<ref name="DicSym231">{{harvsp|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=231}}.</ref><ref>Citation reprise dans {{harvsp|Bridier|2002|p=75}}.</ref>}}Unele studii mai vechi sugerează ideea că originea „puterilor magice” miraculoase atribuite calului ar fi [[India|indiană]]<ref>{{Citat carte|limbă=fr|prenume=Auguste|nume=Loiseleur Deslongchamps|prenume2=Antoine|nume2=Le Roux de Lincy|titlu=Essai sur les fables indiennes et sur leur introduction en Europe|ediție=Techener|an=1838|pagini=484|pagină=35-36|isbn=|url=https://books.google.com/books?id=mUMTAAAAQAAJ&dq=Essai%20sur%20les%20fables%20indiennes&hl=fr&pg=PA36#v=onepage&q=&f=false}}.</ref><ref name="Belg175">{{Citat carte|limbă=fr|prenume=M.|nume=Hayez|titlu=Bulletins de l'Académie royale des sciences, des lettres et des beaux-arts de Belgique|an=1845|volum=12|pagină=175|isbn=|url=https://books.google.com/books?id=gRY0AAAAMAAJ&dq=Gulltoppr&hl=fr&pg=PA175#v=onepage&q=Gulltoppr&f=false}}.</ref>. Henri Gougaud notează că „legături robuste, profunde, inalterabile l-au atașat întotdauna pe om de montura lui”. Calul este atât animalul cel mai drag omului, cât și singurul pe care omul îl poate respecta ca pe egalul său, atât de mult încât este văzut ca un dar al [[Divinitate|zeilor]] capabil să-l smulgă pe om din condiția sa de [[Primate|primat]] și să-l facă să ajungă la sferele cerești<ref name="Gougaud3">{{Harvnb|Gougaud|1973|p=}}.</ref>.

=== Domesticirea ===
[[Fișier:Wildpferde_Tripsdrill2.jpg|alt=Photo d’une ponette grise et son poulain dans une forêt aux couleurs automnales.|stanga|miniatura| Ponei Konik, o rasă despre care se crede că este foarte apropiată de primii cai domestici.]]
Domesticirea calului, sentimentul de libertate și de putere războinică dobândit de călăreți fac ca acest animal, factor de progres semnificativ de-a lungul secolelor, să se regăsească în centrul atâtor povești și să capete sensuri multiple. În mituri, această domesticire este adesea prezentată ca înțelegerea imediată și tacită dintre călăreț și calul său, uneori datorită ajutorului zeilor, așa cum este ilustrată de [[Pegas]], [[Bucefal]] sau chiar de Grani. Realitatea istorică este însă aceea a unui proces foarte îndelungat<ref>{{Harvnb|Wagner|2006|p=72}}.</ref>. În [[Cinematografie|arta cinematografică]], această domesticire este „o etapă inițiatică, un rit de trecere între starea sălbatică a copilăriei și starea civilizată a adultului”<ref>{{Citat web|url=http://ia89.ac-dijon.fr/docs/av/ec_le_cheval_venu_de_la_mer.pdf|titlu=Propositions de pistes pédagogiques « Le cheval venu de la mer » de Mike Newell|publisher=Stage École et cinéma|date=octobre 2005|accessdate=24 mai 2011}}.</ref>.

=== Mitul centaurului și inconștientul ===
[[Fișier:Hamburg_Levantehaus_Eingang_centaur.jpg|alt=Statue représentant un homme-cheval : tête et buste d'homme, corps, membres et queue de cheval, vu de dessous.|dreapta|miniatura| [[Statuie|Statuia]] [[Centaur|Centaurului]] din [[Hamburg]] .]]
„Mitul centaurului” desemnează „cuplarea perfectă între instinct și rațiune, între inteligență și forță brută”, așa cum este ea simbolizată de imaginea unui bust uman atașat de corpul, crupa și membrele unui cal. ''Dicționarul de simboluri'' afirmă că toate riturile, miturile, poeziile și poveștile în care este evocat calul nu fac decât să scoată în evidență această relație dintre călăreț și montura lui, considerată, în termeni [[Psihanaliză|psihanalitici]], ca reprezentând relația dintre psihic și mental: „dacă există conflict între cei doi, cursa calului duce la nebunie și moarte, dar dacă există acord, cursa devine triumfătoare”<ref name="Dico223"/>. Pentru călăreți, este vorba despre controlul instinctului (partea animală) de către spirit (partea umană). [[Carl Gustav Jung]] observă o relație de intimitate între călăreți și caii călăriți<ref name="JungMeta457">{{Harvnb|Jung|1993|p=457}}.</ref>. După cum susține în ''Metamorfozele sufletului și simbolurile sale'',  „calul pare să reprezinte ideea de om cu sfera instinctivă supusă lui […] legendele îi atribuie caractere care revin psihologic inconștientului uman: [ei] sunt înzestrați cu clarviziune […] îi îndrumă pe cei rătăciți […] au facultăți mantice [… văd] și fantomele”<ref name="JungMeta461">{{Harvnb|Jung|1993|p=461}}.</ref>. Prin urmare, calul pare să metaforizeze pentru el libidoul, energia psihică ce emană din [[inconștient]]<ref>[[Carl Gustav Jung]], ''Métamorphoses et symboles de la libido'', Éditions Montaigne, 1927, {{P.|266}}.</ref> și partea animalică a ființei umane<ref name="JungMeta461" />. Potrivit colaboratoarei sale Marie-Louise von Franz, calul reprezintă energia psihică animală, instinctivă, considerată în esența sa cea mai pură și adesea legată de umbră, în special în ''Ciclul Graalului''.<ref>{{Ill-wd|Q124210|3=Emma Jung}}, et {{Ill-wd|Q60236|3=Marie-Louise von Franz}}, ''La légende du Graal'', Paris, Albin Michel, 1988, {{P.|214-215}}.</ref>

În ''Psihanaliza basmelor'', [[Bruno Bettelheim]] explică atracția multor fetițe față de caii de jucărie pe care îi coafează sau îi îmbracă, iar mai târziu, continuarea acestei atracții sub forma practicării [[Echitație|călăriei]] și îngrijirii cailor, prin nevoia de a-și compensa dorințele afective: „prin controlarea unui animal atât de mare și puternic precum calul, fetița are sentimentul de a controla animalitatea sau partea masculină care se află în ea”<ref>{{Citat carte|limbă=fr|autor=[[Bruno Bettelheim]]|titlu={{Ill-wd|Q3410027|3=Psychanalyse des contes de fées}}|ediție=Pocket|an=1999|pagină=90-91|isbn=9782266095785}}.</ref>. De asemenea, și [[Sigmund Freud|Freud]] vede calul ca pe un „simbol al psihicului inconștient sau al psihicului non-uman”, bestia din om<ref>{{Citat carte|limbă=fr|autor={{Ill-wd|Q3577008|3=Ángel Garma}}|titlu=La psychanalyse des rêves|ediție=Bibliothèque de psychanalyse et de psychologie clinique, Presses universitaires de France|an=1954|pagină=240-252}}.</ref>.

În opinia instructorului de echitație Patrice Franchet d'Espèrey din corpul de elită francez [[Cadre Noir]], mitul centaurului conține „tot ceea ce se leagă de cal în imaginar", strădania călărețului fiind aceea de a obține potrivirea perfectă cu montura sa, pentru „a deveni una” cu ea<ref>{{Harvnb|Franchet d'Espèrey|2007|p=154-158}}.</ref>. Franchet d'Espèrey estimează că acest mit este rememorat în toate tratatele de [[echitație]], din secolul al XVI-lea până în secolul al XX-lea, reflectând stăpânirea ființei umane asupra naturii<ref>{{Harvnb|Franchet d'Espèrey|2007|p=10}}.</ref>.

=== Evoluția simbolismului ===
În ciuda dispariției sale din viața de zi cu zi în favoarea vehiculelor motorizate, calul rămâne „pitit în subconștientul colectiv profund”. Utilizarea imaginii sale în vremurile moderne este încă la fel de consistentă ca întotdeauna, atât în [[publicitate]], cât și în [[cinematografie]] și în [[Revistă|reviste]]: Olivier Domerc, fost redactor-șef al emisiunii Culture Pub, afirmă că „spre deosebire de câini și pisici, caii îți permite să vinzi totul. Puține animale au această imagine de „mijlocitor” care este în același timp puternică și universală”<ref name="Pubchevalmag">Olivier Domerc cité dans {{harvsp|Bastides-Coste|2004|p=}}</ref>. Specialiștilor în [[comunicare]] le place latura sa unificatoare, care le permite să șteargă problemele de rasă sau [[religie]] în timpul campaniilor lor publicitare: calul știe să capteze privirea atunci când este pus în scenă datorită amestecului său de putere, grație, viteză și forță, și el permite din acel moment alianța dintre [[vis]] și [[realitate]], virilitate și [[feminitate]].

Patrice Franchet d'Espèrey relevă faptul că la începutul secolului XXI, [[Echitație|echitația]] a făcut din cal întruchiparea călătoriilor în spațiile deschise, a stăpânirii de sine, a stăpânirii celorlalți și a comunicării cu natura<ref>{{Harvnb|Franchet d'Espèrey|2007|p=212}}.</ref>.

== Vehiculul ==
{{Casetă|Заголовок=[[Victor Hugo]], ''Au cheval''|Содержание=Să străbați prin toate, iaduri, morminte,<br/>
Prăpăstii, neanturi, minciuni,<br/>
Și să-ți auzim copitele<br/>
Tropotind pe bolta viselor.<ref>[[Victor Hugo]], [[s:Au cheval|Au cheval]], IX, 3.</ref>|Ширина=180px|Выравнивание=right}}
[[Fișier:Odin_and_Sleipnir_-_John_Bauer.jpg|alt=Un homme barbu et casqué, une lance à la main, chevauche librement un cheval blanc dont l’écume coule des lèvres, semblant voler au-dessus du sol.|stanga|miniatura| ''[[Odin]] și Sleipnir'', desen de John Bauer, [[1911]]. Sleipnir asigură trecerea între lumi și este un [[psihopomp]] în [[mitologia nordică]].]]
Prima percepție simbolică a calului este aceea a unui „vehicul” dirijat de voința omului (volițiune) sau ghid al acestuia din urmă, care îi permite să fie purtat mai repede dintr-un punct în altul: „calul nu este un animal ca oricare altul, este montura, vehiculul, vasul, iar destinul lui este inseparabil de cel al omului”<ref name="Dico223" />. Gilbert Durand vorbește despre un „vehicul violent, un bidiviu ale cărui salturi depășesc posibilitățile umane”<ref>{{Harvnb|Durand|1985|p=80}}.</ref>. În ''Metamorfozele sufletului și simbolurile sale'', [[Carl Gustav Jung]] vorbește despre cal ca fiind „unul dintre cele mai fundamentale arhetipuri ale mitologiilor, apropiat de simbolismul arborelui vieții”. La fel ca și acesta din urmă, calul conectează toate nivelurile [[Univers|cosmosului]]: planul terestru în care aleargă, planul subteran cu care este familiar și planul ceresc<ref name="JungMeta">{{Harvnb|Jung|1993|p=460-462}}.</ref>. El este „dinamism și vehicul; se îndreaptă spre un scop ca un instinct, dar ca instinctele este supus panicii”<ref>{{Citat carte|autor=[[Carl Gustav Jung]]|titlu={{Ill-wd|Q3203815|3=L'Homme à la découverte de son âme}}|ediție=Albin Michel|serie=Hors collection|an=1987|locul-publicării=Paris|pagini=352|isbn=978-2226028211|pagină=269}}.</ref>. În acest sens, motivul calului este un simbol potrivit pentru Sine deoarece reprezintă o reuniune a forțelor antitetice și contradictorii, conștiente și inconștiente, precum și relația care le leagă (la fel cum o relație indefinibilă unește călărețul cu animalul călărit de el). Această percepție decurge direct din calitățile sale fizice de mobilitate<ref name="Burial">{{Citat carte|limbă=en|prenume=Anders|nume=Andrén|prenume2=Kristina|nume2=Jennbert|prenume3=Catharina|nume3=Raudvere|titlu=Old Norse religion in long-term perspectives: origins, changes, and interactions : an international conference in Lund, Sweden, June 3-7 2004|volum=8|serie=Vägar till Midgård|ediție=Nordic Academic Press|an=2007|pagini=416|isbn=9789189116818|pagină=130-134}}.</ref>. Ea transcende spațiul cunoscut, deoarece călăria este o „transgresare a limitelor psihice sau metafizice”<ref>{{Harvnb|Wagner|2005|p=139}}.</ref>: calul permite să se treacă atât poarta [[Iad (religie)|iadului]] cât și granițele raiului, discipolul dobândește cunoașterea pe spinarea lui, iar un mare număr de credințe în [[metempsihoză]] relatează aventuri călare pe cal înainte de [[reîncarnare]]<ref name="Gougaud3"/>. El poate avea și rolul de răpitor<ref name="Wagner76">{{Harvnb|Wagner|2006|p=76}}.</ref>. Donald Woods Winnicott subliniază importanța faptului de „a fi purtat călare”, care „permite eliberarea de constrângerile fizice și psihice" și trimite la senzațiile din [[Copilărie|copilăria]] timpurie.

=== Șamanismul ===
{{Casetă|Заголовок=Prevenirea călărețului [[Töștük]] de către calul său [[Ceal-Kuiruk]]:|Содержание=Tu ai curaj, dar nu ai înțelepciune, Töștük […] Dacă nu urmezi sfatul meu, s-ar putea să piei și să vezi lumea morților. […] Töștük, ai simțit vreodată ceea ce simt eu, ai văzut ceea ce văd eu?<ref>{{ouvrage|langue=fr|prénom1=Pertev |nom1=Boratav|titre=Aventures merveilleuses sous terre et ailleurs de Er-Töshtük le géant des steppes|sous-titre=traduit du kirghiz par Pertev Boratav|éditeur=Gallimard/Unesco|lien éditeur=Gallimard|année=1965|pages totales=312|passage=106-107|isbn=2-07-071647-3}}.</ref>|Ширина=180px|Выравнивание=right}}Calul este animalul [[Șamanism|șamanismului]] și al ritualurilor inițiatice, o asociere pe care o datorează [[Instinct|instinctului]] său, [[Clarviziune|clarviziunii]] sale, percepției sale psihanalitice ca parte animală și intuitivă a omului care iluminează rațiunea și cunoașterii sale despre Lumea Cealaltă<ref>{{Harvnb|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=224-225}}.</ref>. Această funcție a calului ar putea fi prima și cea mai veche, ea există probabil încă din [[preistorie]], potrivit controversatei teorii a lui Jean Clottes, conform căreia anumite picturi rupestre ar reprezinta viziuni șamanice<ref name="Wagner2005p49"/>.

După [[Mircea Eliade]], în [[Transă|transa]] lui prin care el urmărește să iasă din sine însuși pentru a trece de limitele lumii cunoscute, [[Șaman|șamanul]] obține ajutorul unui spirit animal și folosește mai multe obiecte, precum toiagul-cal și [[Tobă|toba]] (întinsă de obicei diin piele de cal), care se referă la animalul real. Apoi trece prin alte stări de conștiință și poate călători într-o direcție infernală sau spre cer. În acest sens, calul, legat de bătaia tobei, permite șamanului să realizeze o ruptură de nivel<ref>{{Citat carte|autor=[[Mircea Eliade]]|titlu=Le chamanisme et les techniques archaïques de l'extase|ediție=Bibliothèque scientifique, Payot|an=1978|pagină=303 ; 366}}.</ref><ref>{{Harvnb|Wagner|2005|p=142}}.</ref>. El este și protectorul acestuia, spiritul-cal al șamanilor din [[Munții Altai|Altai]] ar vedea astfel la treizeci de zile distanță, veghind asupra vieții oamenilor pentru a informa divinitățile<ref name="Uno">{{Citat carte|limbă=fr|prenume=Uno|nume=Harva|titlu=Les représentations religieuses des peuples altaïques|ediție=Gallimard|locul-publicării=Paris|an=1959|pagină=112; 212}}.</ref>.

Un fond șamanic este perceptibil în mai multe mituri antice care prezintă un cal, în special cel al lui [[Pegas]]<ref>A se vedea capitolul despre [[Pegas|spiritualitatea în mitul antic al lui Pegas]].</ref> (al cărui fond este [[Asia|asiatic]]), ce simbolizează [[Instinct|instinctul]] sublimat și înțeleptul inițiat prin ascensiunea [[Muntele Olimp|Olimpului]],<ref name="Dicsym225">{{Harvnb|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=225}}.</ref> și cel al lui Sleipnir. Legenda [[Kârgâzstan|kârgâză]] a lui Ceal-Kuiruk are o legătură mai largă cu aceasta, întrucât eroul Töștük trebuie să se bazeze pe puterile calului său, care vorbește și înțelege limbajul uman, ca să fie călăuzit printr-un univers subteran pentru a-și recupera [[Suflet|sufletul]]<ref>{{Citat carte|limbă=fr|prenume=Pertev|nume=Boratav|titlu=Aventures merveilleuses sous terre et ailleurs de Er-Töshtük le géant des steppes|ediție=Gallimard/Unesco|an=1965|pagini=312|isbn=2-07-071647-3}}, cité par {{Harvnb|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=223}}.</ref>. Același lucru se întâmplă și în epopeea lui ''Niourgoun [[Iacutia|Yakutul]], războinic ceresc'', care călărește un bidiviu roib zburător, înzestrat cu darul vorbirii<ref>{{Harvnb|Wagner|2006|p=126}}.</ref>.

În [[Literatură medievală|literatura medievală]] occidentală, totuși, calul este prezentat ca un punct de ancorare în lumea reală, spre deosebire de Cealaltă Lume, a feeriei și a minunilor. De foarte multe ori, cavalerul care intră în regatul [[Zână|zânelor]] își abandonează montura, sau trebuie să-și croiască drum în timpul nopții prin vegetația densă<ref>{{Harvnb|Collectif|1992|p=212}}.</ref>.

=== Rituri și posesiuni ===
O [[metamorfoză]] rituală a omului în cal se găsește în riturile de inițiere care includ posesiuni. Omul care se abandonează unui spirit superior poate fi posedat de o entitate demonică sau pozitivă, „calul” fiind canalul care le permite să se exprime<ref name="Dicsym225"/>. Practicile [[Vaudou]] din [[Haiti]], [[Brazilia]] și [[Africa]], [[Egipt|Egiptul]] de până la începutul secolului XX, precum și [[Abisinia]], ilustrează acest caz. Persoana posedată este călărită de spirite, apoi dirijată de voința lor. Adepții [[Religiile de mistere|Misterelor]] lui [[Dionis|Dionysos]], din [[Anatolia|Asia Mică]], erau călăriți simbolic de zeii lor<ref>{{Harvnb|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=224}}.</ref>. Aceste posesiuni se regăsesc probabil în [[Republica Populară Chineză|China]] antică, unde noii inițiați purtau numele „mânji”, în timp ce numele de „negustori de cai” îi desemna pe inițiatori<ref name="Dicsym225" />, precum propagatorii [[Taoism|taoismului]] și [[Budismul Pământului Pur|amidismului]]<ref name="Dicsym232">{{Harvnb|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=232}}.</ref>. Organizarea unei întâlniri inițiatice era numită „slobozire de cai”<ref name="Dicsym225" />.

=== Hipomanție ===
În calitate de intermediar între zei și oamenii responsabili cu transmiterea mesajelor divine, calului i s-a acordat și un rol de oracol sau ghicitor<ref>{{Harvnb|Wagner|2005|p=95}}.</ref>, în special în rândul [[Perși|perșilor]] și [[Celți|celților]] din [[Antichitatea|Antichitate]]. El poate fi o prevestire de triumf, de război sau chiar de moarte <ref name="Dicsym225"/>: conform grecului Artemidorus din Daldis, visarea unui cal în timpul unei boli anunță un deces iminent.

=== De la șamanism la vrăjitorie ===
[[Fișier:Balai_sorcière_admin.jpg|alt=Dessin d’une femme sur un balai semblant flotter dans les airs. Elle porte une coiffe blanche, une robe rouge et des bottes noires.|miniatura| Imagine tradiţională a vrăjitoarei călare pe [[mătură]], manuscris din [[1451]].]]
O asemănare între toiagul șamanic cu cap de cal și [[Mătură|mătura]] de [[vrăjitoare]] din [[folclor]] a fost remarcată de mai mulți autori<ref>Michel Praneuf, ''Bestiaire ethno-linguistique des peuples d'Europe'', L'Harmattan, 2001, {{ISBN|9782747524261}}, {{P.|138}}.</ref>. Potrivit lui Marc-André Wagner, funcția șamanică a calului a supraviețuit, chiar dacă doar simbolic, în folclorul germanic legat de [[Vrăjitorie|magie]], vrăjitoarea folosind o bâtă care îi servește drept montură. De asemena, el mai remarcă, datorită unor indicii etimologice, că generalizarea măturii (după secolul al XIII-lea) ca mijloc de transport pentru vrăjitoare provine probabil din forma anterioară, și inițial de la calul șamanic, cu care nu mai păstrează ca legătură decât paiele ce amintesc de coada animalului<ref>{{Harvnb|Wagner|2005|p=50-52}}.</ref>. Mătura vrăjitoarei este așadar un echivalent al calului șamanic<ref name="Bridier80">{{Harvnb|Bridier|2002|p=80}}.</ref>, un animal care îi permite să ajungă pe Lumea Cealaltă, văzută aici ca aceea a puterilor malefice<ref>{{Harvnb|Wagner|2005|p=144}}.</ref>.

[[Dedublare astrală|Zborul nocturn]] al vrăjitoarei (sau al dublului ei) amintește și el de cel al [[Șaman|șamanului]], cu singura diferență că vrăjitoarea ar trebui să facă rău, chinuindu-i pe cei care dorm și mergând la sabat.Vrăjitoarea ar putea lua ea însăși forma unui cal sau și-ar putea transforma astfel victimele pentru a le încăleca. De asemena, [[Diavol|Diavolul]] ar putea să ia formă de cal pentru a o purta în spinare<ref name="Bridier80"/>. Rapoartele proceselor pentru vrăjitorie sunt pline de anecdote care pomenesc despre cal: un „vrăjitor” din [[Ensisheim]] a mărturisit la 15 martie 1616 că „după ce a participat la o nuntă a Diavolului, s-a trezit întins în hoitul unui cal mort”<ref>Notariat de M. Halm, Registre des maléfices d'Ensisheim de 1551-1632, cité dans {{ouvrage|langue=fr|nom1=Fédération des sociétés d'histoire et d'archéologie d'Alsace|titre=Revue d'Alsace|éditeur=Fédération des sociétés d'histoire et d'archéologie d'Alsace|année=1851|volume=111|passage=554|lire en ligne=https://books.google.com/books?id=csIPAAAAYAAJ&dq=cheval%20Trois-pieds&lr&hl=fr&pg=PA554}}.</ref>. În trucurile de vrăjitorie, [[Ban (mijloc de plată)|banii]] pe care Diavolul îi dă vrăjitoarelor se transformă adesea în balegă de cal. Atunci când membrii proaspăt admiși la practicile vrăjitoriei se trezesc după Sabat, ei au în mână, în loc de o cupă, [[Copită|copita]] unui cal; în loc de friptură, un cap de cal<ref name="FSHAA554">{{Citat carte|limbă=fr|nume=Fédération des sociétés d'histoire et d'archéologie d'Alsace|titlu=Revue d'Alsace|ediție=Fédération des sociétés d'histoire et d'archéologie d'Alsace|an=1851|volum=111|pagină=554|url=https://books.google.com/books?id=csIPAAAAYAAJ&dq=cheval%20Trois-pieds&lr&hl=fr&pg=PA554#v=onepage&q=cheval%20Trois-pieds&f=false}}.</ref>.{{-}}

== Calul htonian ==
{{Casetă|Ширина=190px|Заголовок=Jacques Bril în ''[[Lilith]], ou La mère obscure''|Содержание=Marea victorie pe care o reprezintă [[domesticirea calului]], în cele din urmă, nu este o victorie asupra animalului; este victoria asupra terorii pe care a inspirat-o omului din adâncul vremurilor.<ref name="Bril">{{Ouvrage|langue=fr|prénom1=Jacques|nom1=Bril|titre=Lilith, ou, La mère obscure| volume= 65 |collection=Bibliothèque scientifique|éditeur=Payot|année=1981|passage=107}}.</ref>|Выравнивание=right}}
Calul a trezit întotdeauna un respect amestecat cu angoasă și frică, percepție pe care o regăsim în poveștile despre caii morții, iadului, coșmarului, furtunii și diferitele variante de vânătoare sălbatică în care sunt implicate animale carnivore sau malefice. [[Htonic|Calul]] htonian aparține „structurilor fundamentale ale imaginarului”<ref>{{Citat carte|limbă=fr|prenume=Claude|nume=Herzfeld|titlu=Octave Mirbeau: aspects de la vie et de l'œuvre|ediție=Éditions L'Harmattan|an=2008|isbn=9782296053342|pagină=252}}.</ref>. [[Harpie|Harpiile]] sunt uneori reprezentate sub formă de iepe, dintre care una dă naștere lui [[Xanthos și Balios]], caii lui [[Ahile]], iar unul dintre aceștia profețește moartea stăpânului său în [[Iliada]]<ref name="Dicsym226">{{Harvnb|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=226}}.</ref>.

=== Asocierea cu moartea ===
[[Fișier:Heintz,_Joseph_the_Elder_-_The_Rape_of_Proserpina_-_c._1595.jpg|alt=Un homme sur un char volant tiré par quatre chevaux tient dans ses bras une jeune femme qui se débat, que ses compagnes, en contrebas, tentent de retenir.|stanga|miniatura| ''Răpirea Proserpinei'' de Joseph Heintz cel Bătrân, 1595. Zeul morților [[Hades]] are o [[cvadrigă]].]]

„Caii morții sau prevestitorii morții<ref group="Note">În [[hipomanție]], a visa un cal semnifică cel mai adesea prevestirea unei morți.</ref> sunt foarte frecvenți, din lumea greacă antică până în [[Evul Mediu]], și aceasta cu multe aspecte [[lingvistică|lingvistice]] interesante”<ref>{{Ouvrage|langue=fr|prénom1=Alain|nom1=Couret|prénom2=Frédéric|nom2=Ogé|prénom3=Annick|nom3=Audiot|titre=Homme, animal, société|éditeur= Presses de l'Institut d'études politiques de Toulouse|année=1989|passage=181}}.</ref>. Ei întruchipează succesiv un mesager al morții, un demon care aduce moartea și un ghid către viața de apoi, reprezentând o realitate psihică și spirituală<ref>{{Chapitre|langue=de|prénom1=Ludolf|nom1= Malten|titre= Das pferd im Tautengloben|titre ouvrage=Jahrbuch des Kaiderlich deutschen Archäologischen instituts|volume= XXIX|année=1914|passage=179-255}}.</ref>. [[Negru|Culoarea neagră]] este strâns legată de aceștia în tradițiile occidentale<ref name="Dicsym226"/>. Calul mortuar este asociat cu [[Demetra]]<ref>{{Ouvrage|langue=fr|auteur1=[[Henri Jeanmaire]]|titre=Dionysos: histoire du culte de Bacchus : l'orgiasme dans l'Antiquité et les temps modernes, origine du théâtre en Grèce, orphisme et mystique dionysiaque, évolution du dionysisme après Alexandre|passage=284|éditeur=Payot|collection=Bibliothèque historique|année=1978}}.</ref> și cu zeul htonian [[Hades]]<ref name="Wagner2006p124">{{harvsp|Wagner|2006|p=124}}.</ref>. Printre călăreții care aduc moartea se numără [[Walkirie|Walkiriile]], [[Schimmel Reiter]] și [[Helhest]]<ref name="Wagner2006p124"/>. Din punct de vedere istoric, calul a fost solicitat de multe ori să provoace moartea prin sfârtecare, ceea ce s-ar putea să fi prilejuit asocierea dintre cal și moarte, dar nu este singura explicație<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=74-76}}.</ref>. Calul este, de asemenea, unul dintre rarele animale pe care omul le îngroapă, încă de la domesticirea lui<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=179-181}}.</ref>.

==== Călăuza morților ====
Rolul de „[[psihopomp]]”, sau animal responsabil să poarte [[suflet]]ele decedaților între pământ și cer<ref name="DicSym231"/>, este atestat pentru cal în multiple civilizații, în special la greci și la [[etrusci]], unde face parte din statuaria mortuară<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=96}}.</ref>, dar și la germani și centro-asiatici. Pe majoritatea [[stelă|stelelor funerare]] antice, el devine o [[ideogramă]] a morții<ref name="Wagner125">{{harvsp|Wagner|2006|p=125}}.</ref>. S-ar părea că din acest rol se naște asociația dintre cal și moarte<ref name="Wagner2006p124"/>. Potrivit lui Franz Cumont, originea sa datează din obiceiul de a îngropa sau incinera [[câine|câini]] și cai împreună cu stăpânul lor, pentru ca aceștia să se bucure de plăcerea de a se regăsi împreună<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=98}}.</ref>.

[[Mitologia nordică]] oferă numeroase exemple în care calul devine intermediarul între lumea muritorilor și lumea subterană, făcându-l cel mai bun animal pentru a ghida morții în călătoria lor finală, datorită mobilității sale<ref name="Burial"/>. Calul psihopomp din [[mitologia greacă]] are o legătură profundă cu [[apă|apa]]<ref group="Note">A se vedea capitolul despre apă mai jos.</ref>, văzută ca o graniță între lumea celor vii și cea de dincolo<ref group="Note">Fluviul [[Styx]] separă lumea celor vii de lumea morților, iar pe Lumea Cealaltă a celților se ajunge în general după traversarea unei ape, de exemplu.</ref>: calul concurează atunci în acest rol cu barca luntrașului morților (cum ar fi [[Charon]])<ref name="Milin"/>, după cum îi permite [[șaman]]ului să-și realizeze călătoria extatică<ref name="Zagreb">{{lien web|langue=en|url=http://hrcak.srce.hr/file/38283|titre=Greek mythological horses and the world's boundary|auteur=Marina Milićević Bradač|série=HR 10000 Zagreb Department of Archaeology; Faculty of Philosophy}}.</ref>. Această funcție supraviețuiește de-a lungul secolelor, căci în Evul Mediu targa era numită „calul Sfântului Mihail”<ref name="Dicsym226"/>. Această funcție o regăsim în [[China]], unde un geniu cu cap de cal îl ajută pe judecătorul infernului și transportă [[suflet]]e. La fel, sufletele bebelușilor de sex masculin care au murit la o vârstă fragedă erau reprezentate călare de către barcagii și așezate pe altarul strămoșilor<ref>{{harvsp|Tournier|1991|p=93}}.</ref>.

[[Thidrekssaga|Legenda lui Teodoric din Verona]] spune că regele a fost dus pe un cal negru „diabolic” și, ulterior, a devenit o [[fantomă]]. Interpretată uneori ca dovadă a demonizării calului în Germania, s-ar părea că ea se referă mai degrabă la credința în atingerea nemuririi călare<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=172-174}}.</ref>.

==== Ofranda funerară ====
Calul este îngropat, înșeuat și înfrânat, alături de stăpânul său, pentru a-și asigura acest rol de psihopomp în regiunile din [[Altai]]<ref name="Uno"/>, printre [[avari]], [[longobarzi]], [[sarmați]], [[huni]]<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=111}}.</ref>, [[sciți]], [[triburi germanice|germani]]<ref name="Wagner125"/> și un mare număr de civilizații asiatice primitive, unde această înmormântare este precedată de un sacrificiu ritual. [[Mitologia greacă]] relatează, în [[Iliada]], că [[Ahile]] sacrifică patru cai pe rugul funerar unde este mistuit prietenul său [[Patrocle]], pentru ca ei să-l poată călăuzi către regatul lui [[Hades]]<ref>{{harvsp|Delebecque|1951|p=241}}.</ref>. [[Franci]]i, care vedeau calul mai ales ca pe un animal războinic, l-au sacrificat și pe cel al [[rege]]lui pentru a-l îngropa alături de el<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=123}}.</ref><ref>{{Ouvrage|langue=fr|auteur=[[Michel Rouche]]|titre=Clovis|éditeur= Éditions Fayard|année=1996|isbn=2-213-59632-8|passage=198}}.</ref>. Aceste sacrificii rituale sunt uneori precedate de o cursă de cai<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=61-62}}.</ref>.

Practica [[Păgânism|păgână]] de a îngropa un cal de viu atunci când un om prestigios moare este cunoscută de [[danezi]], unde ea dă naștere lui [[Helhest]], sau „calul morților”, despre care se spune că este sacrificat și îngropat într-un [[cimitir]], apoi revine într-o formă nouă, pentru a călăuzi oamenii morți<ref>{{ouvrage|langue=en|prénom1=Francis |nom1=Barton Gummere|titre=Founders of England|éditeur=McGrath Pub. Co.|année=1970|pages totales=506|passage=316|isbn=9780843401073|lire en ligne=https://books.google.com/books?id=IaUfAAAAMAAJ&q=Helhest&dq=Helhest&lr=&hl=fr&cd=43}}.</ref>. Simpla vedere a unui Helhest ar fi mortală<ref>{{ouvrage|langue=fr|nom1=[[Laurent Jean Baptiste Bérenger-Féraud]]|titre=Superstitions et survivances: étudiées au point de vue de leur origine et de leurs transformations|éditeur=E. Leroux|année=1896|volume=1|passage=379|lire en ligne=https://books.google.com/books?id=VsnjAAAAMAAJ&q=Helhest&dq=Helhest&lr=&hl=fr&cd=15}}.</ref>. Majoritatea acestor rituri au fost combătute în timpul [[Creștinare|creștinărilor]] succesive din Europa occidentală, ele dispărând în perioada [[Dinastia Carolingiană|dinastiei carolingiene]]<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=136}}.</ref>.

=== Vânători fantastice ===
[[Fișier:La caza salvaje de Odín, por Peter Nicolai Arbo.jpg|thumb|left|''Åsgårdsreien'' (Vânătoarea lui Odin), de [[Peter Nicolai Arbo]], 1872.]]
{{Casetă|Ширина=190px|Заголовок=[[Pierre de Ronsard]], ''Imn către demoni''|Содержание=Și-un căIăreț se-arată, ieșit, cred, din sicriu,<br/>
- Doar oasele de dânsul -, pe-un negru bidiviu,<br/>
O mână întânzindu-mi, să urc cu el în șa ...<br/>
... Un lung fior de frică prin oase simt că-mi trece ...
<ref name="Dicsym226"/>|Выравнивание=right}}
[[Vânătoare sălbatică|Vânătoarea Sălbatică]], care urmărește și terorizează călătorii nocturni conform [[folclor]]ului creștin, este legată de calul morții deoarece cortegiul ei este alcătuit din [[fantomă|fantome]] și [[damnare|damnați]]. Este adesea condus de un călăreț negru, cum ar fi Gallery (sau Guillery), care a urmărit un [[cerb]] în timpul sfintei liturghii și a fost condamnat de un [[pustnic]] să urmărească vânatul inaccesibil de pe cer în fiecare noapte, pentru totdeauna. Această credință împărtășită de multe țări își găsește originile atât în credințele în fantome, cât și în zgomotul [[furtună|furtunilor]]. Calul este prezent în vânătoarea lui [[regele Arthur|Arthur]] și în cea a lui [[Odin]]<ref name="Dicsym226"/>. Această asociere în țările germanice ar putea rezulta, potrivit lui Marc-André Wagner, din interzicerea și demonizarea cărnii de cal, deoarece acestea includ tema unei părți de vânat, adesea coapsa animalului. Alți autori menționează practica clandestină a sacrificiilor rituale ecvine<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=475}}.</ref>.
{{clr}}

=== Antropofagie ===
[[Fișier:Gustave Moreau - Diomède dévoré par ses chevaux.jpg|thumb|left|''[[Diomede din Tracia|Diomede]] devorat de iepele sale'', pictură de [[Gustave Moreau]] păstrată la Muzeul de artă din Rouen, 1865]]
Mai multe iepe [[antropofagie|antropofage]] sunt menționate în [[mitologia greacă]]. Cavalele lui Diomede sunt cele mai cunoscute, proprietate a unui rege care le hrănește cu carne de om, ele își devorează stăpânul pe care Hercule l-a așezat în ieslele lor<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=68-69}}.</ref>. Iepele lui [[Glaucos]] îi provoacă aceeași soartă stăpânului lor în urma victoriei lui [[Iolaos]] în cursa de care. Mai multe interpretări se confruntă: consumul de ierburi magice, condamnarea regelui să sufere finalul pe care el însuși l-a plănuit (prin hrănirea iepelor cu carne de om), dar și răzbunarea [[Afrodita|Afroditei]] în urma refuzului lui Glaucos de a-și lăsa iepele să se împerecheze. Devorarea lui Glaucos s-ar referi atunci la o temă erotică, o eliberare violentă a dorinței<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=85-86}}.</ref>. Calul [[Bucefal]] este prezentat ca antropofag într-un text anonim din secolul al III-lea<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=36}}.</ref>. Această prezență a cailor monstruoși nu se limitează la Antichitate întrucât, în literatura [[Fantezie (gen artistic)|fantastică]], Hrulgae sunt cvasi-cai carnivori agresivi cu gheare și colți, din ciclul [[Belgariada|Belgariadei]]<ref>{{lien web|url=http://la-belgariade.co.tv/fr|titre=La Belgariade|consulté le=17 mai 2011}}.</ref>. Tema se găsește și în folclorul celtic sub forma cailor de apă: [[Each Uisge]] (în gaelica scoțiană) sau Each Uisce (în gaelica irlandeză) se oferă pentru călărie trecătorilor neștiutori și îi duce în apă pentru a-i devora, lăsând doar ficatul care apoi plutește pe apă. Astfel de povești despre devorarea oamenilor de către caii de apă se regăsesc și în legenda scoțiană despre Kelpies<ref>James Mackillop, ''Oxford Dictionary of Celtic Mythology'', Oxford University Press, 1998, 2004.</ref>.

=== Călăreții Apocalipsei ===
[[Fișier:Apocalypse vasnetsov.jpg|thumb|upright=1.5|''Cei patru călăreți ai Apocalipsei'' de [[Viktor Vasnetsov]], 1887.]]
Una dintre cele mai cunoscute reprezentări malefice ale cailor este cea a celor [[Cei patru călăreți ai Apocalipsei|Patru Călăreți ai Apocalipsei]] din [[Biblie]]. Culorile cailor sunt [[alb]], [[roșu]] aprins, [[negru]] și [[verde]] pal. Misiunea călăreților lor este de a extermina prin cucerire, prin război, prin foame și prin boli<ref name="Apo"/>. Au fost propuse numeroase interpretări ale acestui pasaj, inclusiv faptul că aici caii ar reprezenta cele [[Element clasic|patru elemente]], în ordine: aer, foc, pământ și apă<ref>{{Ouvrage|langue=fr|prénom1=Marc|nom1=Girard|titre=Les symboles dans la Bible: essai de théologie biblique enracinée dans l'expérience humaine universelle|collection=Recherches|éditeur=Les Éditions Fides|année=1991|isbn=9782890070219|passage=858}}.</ref>.

=== Asocierea cu Diavolul ===
[[Fișier:Orobas.jpg|thumb|Gravură în lemn reprezentându-l pe [[Orobas]] în lucrarea ''[[Dictionnaire infernal]]'' de [[Jacques Collin de Plancy]], 1863.]]
Potrivit lui Éric Baratay și Marc-André Wagner, [[Biserica Romano-Catolică]] a înfățișat calul dept un animal diabolic în [[Evul Mediu]], pentru a lupta împotriva supraviețuirii tradițiilor păgâne (în special celtice și germanice) care îl sacralizau<ref>{{Ouvrage|langue=fr|auteur=[[Éric Baratay]]|titre=Et l'homme créa l'animal: histoire d'une condition|éditeur=Odile Jacob|collection=Sciences humaines|année=2003|isbn=9782738112477|passage=322}}.</ref>. [[Diavol]]ul apare astfel călare, sub formă de cal sau având picioare de cal<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=724}}.</ref>. Deși calul este menționat mai des decât [[măgar]]ul în Biblie, acesta din urmă are aproape întotdeauna un simbolism pozitiv, spre deosebire de cal<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=454}}.</ref>.

Anumiți [[demon]]i din [[Goetia]] călăresc pe cai, cum ar fi [[Eligos]], marchizul [[Sabnock]] pe „calul său palid”<ref>{{harvsp|Crowley|1995|p=50}}.</ref>, ducele [[Berith]] pe „calul său roșu”<ref>{{harvsp|Crowley|1995|p=40}}.</ref> și [[Alocer]] pe „calul său enorm”<ref>{{Ouvrage|langue=fr|auteur=[[Jacques-Albin-Simon Collin de Plancy]]|titre=Dictionnaire infernal<!--|année= [[1818]]-->|éditeur= Slatkine|année=1993|isbn=9782051012775|passage=22}}.</ref>. Căpitanul [[Orobas]] a fost descris inițial ca un demon cabalin capabil să ia formă umană după bunul plac<ref>{{harvsp|Crowley|1995|p=57}}.</ref>. Carl Jung notează o analogie între Diavol ca reprezentant al instinctului sexual și cal: „de aceea natura sexuală a Diavolului este comunicată și calului: [[Loki]] ia această formă pentru a procrea”<ref name="JungMeta463"/>.

Această asociere nu se mai limitează la [[Europa]] după [[Colonizarea europeană a Americii|colonizarea Americilor]], căci calul negru forțat să construiască o [[biserică (edificiu)|biserică]] în mai multe povești din folclorul din [[Québec]] este de fapt Diavolul deghizat<ref>{{harvsp|Dionne|Beauchemin|1984|p=328}}.</ref>. [[Calul Mallet]], o altă încarnare a Diavolului, așa cum îl descrie [[Claude Seignolle]], își ademenește călăreții să-i omoare sau să-i rănească grav<ref name="Cfée">{{Ouvrage|langue=fr|auteur=[[Édouard Brasey]]|titre=La petite encyclopédie du merveilleux|éditeur= [[Le pré aux clercs]]|lieu= Paris|année=[[2008]]|passage=254-255|isbn=978-2-84228-321-6}}.</ref>. [[Drac (demon)|Dracul]], o creatură legendară legată de Diavol, dragon și apă, ia forma unui cal negru pentru a-l tenta pe un marchiz al [[Auvergne]]i de Jos să-l călărească, apoi aproape că îl îneacă într-un iaz, potrivit unei legende locale<ref>{{harvsp|Bessière|2004|p=39}}.</ref>.

Asocierea dintre Diavol și cal este deosebit de puternică în Germania antică și, prin urmare, în [[Alsacia]], unde circulă povești despre cai negri care apar singuri în miez de noapte. Printre animalele fantomă din [[Strasbourg]] se află și un cal cu trei picioare despre care se spune că este Diavolul. O carte rară din 1675 relatează că Diavolul, deghizat în ofițer, a călărit-o pe soția [[potcovar]]ului pe care o transformase în iapă<ref name="FSHAA554"/>.

Diavolul creștin, însă, nu este singurul asociat cu calul, deoarece și [[Ahriman]], zeul malefic al [[zoroastrism]]ului, ia această formă pentru a-și răpi sau ucide victimele<ref name="Dicsym226"/>.

=== Cai de coșmar ===
[[Fișier:John Henry Fuseli - The Nightmare.JPG|thumb|right|''Coșmarul'' de [[Johann Heinrich Füssli]], ulei pe pânză, 1781.]]
[[Iapă|Iapa]] este etimologic apropiată de cuvântul „[[coșmar]]” în multe limbi: „mähre” înseamnă iapă în germană<ref>{{harvsp|Bridier|2002|p=27}}.</ref> și desemnează, de asemenea, o iapă fabuloasă htoniană. Cuvântul „coșmar” este scris în engleză ''nightmare'', care înseamnă și „iapa nopții”, în timp ce în franceză ''quauquemaire'' înseamnă „vrăjitoare”. În limba irlandeză veche, ''mahrah'' înseamnă „moarte” și „epidemie”. O teorie de lungă durată susține că iapa și calul negri sau palizi au dat naștere cuvântului „coșmar” și echivalentului său în engleză, ''nightmare''<ref>{{Ouvrage|langue=fr|prénom1=Alexander|nom1=Haggerty Krappe|titre=La genèse des mythes|éditeur= Payot|collection= Bibliothèque scientifique|année= 1938|passage=229}}.</ref>. [[March Malaen]], un cal demonic din folclorul galez, este de asemenea citat ca origine a manifestărilor de coșmar (sufocare, oprimare, teamă de a fi călcat în picioare etc.)<ref name="Mandon">{{Lien web|url=http://racines.traditions.free.fr/becheval/becheval.pdf|titre=BESTIAIRE. Deuxième section : Du Cheval au Cygne…|série=Les Origines de l’Arbre de Mai dans la cosmogonie runique des Atlantes boréens|auteur=Tristan Mandon|site=racines.traditions.free.fr|consulté le=19 mai 2010}}.</ref>.

Chiar dacă originea cuvântului „coșmar” este în realitate cu totul alta<ref>{{harvsp|Bridier|2002|p=74}}.</ref>, credința populară și-a apropriat această asociere, în special datorită tabloului ''Coșmarul'' al lui [[Johann Heinrich Füssli]], deși calul este o adăugare târzie care nu apare pe schițele autorului<ref>{{Ouvrage|langue=en|prénom1=Markman|nom1=Ellis|titre=The History of Gothic Fiction|éditeur= Edinburgh University Press|année= 2000|passage=5–8|isbn=0748611959}}.</ref>. În rolul său de montură supranaturală cu puteri demonice, calul de coșmar poartă călare demoni și uneori se contopește cu aceștia. Figura sa derivă din calul psihopompic și htonian și din familiaritatea sa cu tenebrele și moartea, care l-a făcut să pătrundă în „mitologia coșmarului”<ref>{{harvsp|Bridier|2002|p=76}}.</ref>. Totuși, această percepție s-a pierdut de-a lungul timpului, mai ales odată cu încetarea folosirii zilnice a cailor<ref>{{harvsp|Bridier|2002|p=81}}.</ref>.

O creatură cunoscută în lumea anglofonă sub denumirea de ''Nightmare'', tradusă ca „iapă de coșmar”, „destrier infernal” sau chiar „palfrey al iadului”, a fost popularizată datorită includerii sale în bestiarul jocului de rol [[Dungeons and Dragons]], sub forma unui cal mare, negru, cu coama de foc, deși caracteristicile sale provin dintr-un folclor mai vechi.

== Dominație politică și militară ==
[[Fișier:Jacques-Louis David 007.jpg|thumb|''[[Bonaparte traversând Marele Saint Bernard]]'' de [[Jacques-Louis David]], 1800.]]
Din punct de vedere [[politic]] și [[militar]], simbolismul calului este folosit în principal pentru a spori puterea persoanei care îl călărește. Această funcție este clar vizibilă în [[statuie ecvestră|statuaria ecvestră]] abundentă, unde calul evidențiază un războinic sau un om al puterii, și mai ales în [[caii din San Marco|cvadriga din San Marco]] <ref>{{harvsp|Sevestre|Rosier|1983|p=17}}.</ref>. El permite dominația atât asupra mediului, cât și asupra pedeștrilor din jurul său<ref>{{harvsp|De Blomac|2003|p=117}}.</ref>. Posibilitatea de a organiza curse de cai este văzută, în multe culturi, ca o afirmare a puterii politice<ref name="Wag6465"/>.

=== Animal de luptă ===
Calul este „animalul de luptă prin excelență”<ref name="DicSym231"/>: [[Georges Dumézil]] l-a asociat doar cu a doua funcție indo-europeană, dar această afirmație trebuie nuanțată în lumina unor descoperiri mai recente, deoarece calul participă și la funcția regală și la cultele de fertilitate<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=108}}</ref>. Opinia sa se bazează în special pe [[Roma Antică|romani]], care asociau fără echivoc calul cu funcția războinică, spre deosebire de [[măgar]]i și [[catâr]]i, animale prin excelență agricole. Ritualul lui [[October Equus]] consacra astfel calul lui [[Marte (mitologie)|Marte]]<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=384}}.</ref>. [[Equiria]], cursele de cai dedicate lui Marte, au avut probabil și o funcție agrară<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=80}}.</ref>. În [[epopee|epopeile]] celtice este accentuat cel mai mult acest aspect războinic al calului, asociat cu culoarea castanie a murgului. Chiar dacă inițierea [[cavaler]]ismului are o relație strânsă cu această percepție a animalului, simbolismul calului ca „montură privilegiată a unei căutări spirituale” nu trebuie nici el neglijat<ref name="DicSym233-234 „>{{harvsp|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=233-234}}.</ref>.
[[Fișier:French Republican Guard Bastille Day 2007 n2.jpg|thumb|left|Succesul defilărilor Gărzii republicane din Franța se sprijină de asemenea pe percepția călărețului ca simbol al dominației militare.]]
Imaginea calului ca animal al dominației militare s-a înrădăcinat atât de puternic încât în [[Franța]], după [[A Treia Republică Franceză|A Treia Republică]], niciun șef de stat nu mai îndrăznește să apară călare. Cu toate acestea, ea este păstrată în parada militară de [[Ziua națională a Franței|14 iulie]]<ref>{{harvsp|De Blomac|2003|p=126-127}}.</ref>. Atunci când [[muncitor]]ii [[grevă|greviști]] împing înapoi călăreții forțelor de ordine, acesta este un semn puternic al dominației lumii muncitoare asupra [[armată|armatei]]. Deși represiunea protestelor de către călăreți aparține trecutului în majoritatea țărilor, această imagine simbolică persistă încă<ref>{{harvsp|De Blomac|2003|p=130-131}}.</ref>.

=== Simbol regal ===
Legătura dintre cal și regalitate există în multe civilizații, în special printre [[persani]]<ref name="Wagner168">{{harvsp|Wagner|2006|p=168}}.</ref>. Anumite mituri, cum ar fi cel al [[Hipodamia|Hipodamiei]], în [[Grecia Antică]], fac din cal un mijloc de accesiune la căsătoria regală<ref name="Wag6465">{{harvsp|Wagner |2006 |p=64-65}}.</ref>. Un ritual de întronare [[irlandez]] consta în sacrificarea unei iepe albe, fierberea ei și împărțirea cărnii ei în cadrul unui [[banchet]]. Pretendentul la tron trebuia apoi să se scalde în fiertura animalului și ieșea investit cu puteri secrete. Iapa sacrificată simbolizează aici pământul, iar regele - cerul<ref name="Dicsym229"/>. Urechile de cal ale regelui [[Marc'h]], asimilate adesea cu un însemn animalier rușinos în cele mai vechi interpretări, sunt mult mai probabil o marcă a regalității care legitimează funcția suveranului în societatea celtică<ref >Aceasta este ipoteza lucrării lui {{Work|language=fr|prenume1=Gaël|nume1= Milin|titlu=Regele Marc cu urechi de cal| volum=197|colecție=Publicații romance și franceze|editor=Librairie Droz|an=1991|isbn=9782600028868}}.</ref>.

Regii occidentali își comandă adesea propria statuie sau [[portret ecvestru]]: spinarea calului ține loc de tron și le sporește calitățile de bunătate, maiestate și putere suverană<ref>{{harvsp|De Blomac|2003|p =118}} .</ref>. Reprezentarea calului cu membrul anterior ridicat este aceea a autorității regale gata să se arunce asupra adversarilor<ref>{{harvsp|De Blomac|2003|p=119}}.</ref>. Calul alb este cel mai popular în acest rol, faimosul cal alb al lui [[Henric al IV-lea al Franței]] nefiind, fără îndoială, străin: el atrage privirea și focalizează atenția. În plus, simbolismul calului alb este mult mai încărcat decât la caii de alte culori<ref>{{harvsp|De Blomac|2003|p=125}}.</ref>. În timpul tulburărilor politice, distrugerea reprezentărilor ecvestre ale regilor a avut valoare de protest<ref>{{harvsp|De Blomac|2003|p=120}}.</ref>.

== Tovarăș de aventuri ==
{{Casetă|Ширина=190px|Заголовок=[[Sherwood Anderson]] descriind westernul:|Содержание=Dați-mi un cal rapid, un bandit de drumul mare, o femeie minunată și spații imense pentru galop. Vă voi umple ochii cu atât de mult praf și fum de pușcă, încât nu vă veți mai gândi nici la voi înșivă și nici la lumea din jurul vostru<ref>{{harvsp|Sevestre|Rosier|1983|p=20-21}}.</ref>.|Выравнивание=right}}

Încălecarea pe cal este adesea văzută, atât în literatură, cât și în cinema, ca punctul de plecare pentru o aventură. Acesta este cazul în romanele lui [[Chrétien de Troyes]]<ref>Begoña Aguiriano din {{harvsp|Collectif|1992|p=9}}.</ref>: [[Erec]], de exemplu, alege un cal și o sabie „în urma unui impuls creativ care îl conduce către propria sa realizare” și își începe astfel căutarea [[Inițiere|inițiatică]] spre putere și puritate<ref>Begoña Aguiriano în {{harvsp|1992| p=13}}.</ref>. Imaginea [[cavaler rătăcitor|cavalerului rătăcitor]], care caută aventură și realizări călătorind în lume călare, este strâns legată de aceasta<ref>{{harvsp|Collectif|1992|p=513-520}}.</ref>.

Cele mai multe [[epopee|epopei]] fac din cal aliatul credincios și devotat al eroului pe care îl ajută, indiferent de pericole. [[Bayard (cal)|Bayard]], calul fermecat dat lui [[Renaud de Montauban]]<ref group="Note">De către vrăjitorul [[Maugis]], zâna [[Oriande]] sau regele [[Charlemagne]] în funcție de versiune.</ref>, rămâne astfel protectorul și aliatul său credincios chiar și atunci când Renaud îl trădează predându-l lui [[Charlemagne]], care apoi ordonă să fie înecat.

În [[basm]]e, calul nu este niciodată eroul narațiunii, chiar și atunci când acesta dă numele poveștii, așa cum se întâmplă în ''[[Căluțul cocoșat]]''. Spre deosebire de alte animale din povești, care sunt doar „măști ale slăbiciunilor umane”, puterile calului par nelimitate și loialitatea lui față de stăpânul său este mereu neclintită<ref>{{harvsp| Schnitzer|1981|p=65}}.</ref>.
[[Fișier:Stanley L. Wood00.jpg|thumb|left|[[Western]]ul vehiculează imaginea calului tovarăș de aventuri. Aici, un [[cowboy]] texan văzut de Stanley L. Wood.]]
În [[western]]uri, calul este omniprezent, permițând [[cowboy]]ului să viseze în timpul orelor lungi pe care le petrece în [[șa]]. Simbolismul calului miraculos al mitologiilor se regăsește pe scară largă acolo: de foarte multe ori, calul din vestul sălbatic este capabil să galopeze ore în șir fără să obosească vreodată, se supune doar stăpânului său sau chiar are  o afecțiune pentru el și se dovedește a fi extraordinar de inteligent<ref>{{harvsp|Sevestre|Rosier|1983|p=21}}.</ref>. [[Henri Gougaud]] afirmă despre acest subiect că „un cowboy fără calul lui este doar un [[centaur]] rupt în două, un [[suflet]] separat de un corp, o ființă fără existență profundă, prea singur, prea stângaci pentru a ține în inconștientul nostru discursul pe care îl nutrește un vis vechi. Adevăratul erou al occidentului este calul, cea mai nobilă cucerire a [[cinematograf]]ului”<ref name="Gougaud3"/>.

== Fecunditate și sexualitate ==
[[Fișier:Luxembourg MNHA 264 Epona Contern.jpg|thumb|[[Epona]], zeiță [[Cultura galo-romană|galo-romană]] a fertilității legată de cal, aici pe un [[basorelief]] provenit din [[Contern]] datând din secolul al II-lea sau al III-lea.]]
Există și alte povești, în special în [[Rig Veda]], în care animalul este asociat cu forța, fertilitatea, puterea creatoare și tinerețea, în sensul sexual și spiritual al termenului. Capul de cal al [[Demetra|Demetrei]] trimite la un rol de zeiță-mamă pentru iapă<ref name="Dicsym229">{{harvsp|Cavaler|Gheerbrant|1969|p=229}}.</ref>. Zeițele celtice ale iepelor, cum ar fi [[Epona]], [[Rhiannon]] și [[Emain Macha|Macha]], par să descindă dintr-o zeitate preistorică a [[Pământ (mitologie)|pământului mamă]] „cu care regii se  acuplau la o dată fixă pentru a asigura poporului un nou an de prosperitate”<ref name="Wagner2005p36"/>, iar [[Marc-André Wagner]] postulează existența unei „mari zeițe celtice, cabalină sau parțial hipomorfă, legată de pământ și distribuitoare de suveranitate și prosperitate”<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=68}}.</ref>. Acest mit slăbește, însă, cu timpul<ref name="Wagner2005p36">{{harvsp|Wagner|2005|p=36}}.</ref>.

=== Rituri de fecunditate ===
Majoritatea figurilor htoniene au fost asociate cu fertilitatea, inclusiv calul și încă și mai frecvent iapa. Din secolul I și până în secolul al V-lea, numeroase date arheologice atestă existența sacrificiului de cai în acest scop<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=400}}</ref>. Uneori, ei au împărtășit un rol cosmogonic<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=424}}</ref>. Acest sacrificiu conferea odinioară legitimitate unui [[rege]], astfel încât creștinul [[Haakon I al Norvegiei]] a trebuit să respecte ritualul păgân, consumând [[ficat]]ul unui cal sacrificat, pentru a garanta prosperitatea poporului său și pentru a fi acceptat de acesta din urmă<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=89-90}}</ref>. Potrivit lui [[Georges Dumézil]], mitul [[centaur]]ilor ar putea proveni dintr-un rit indo-european care implica bărbați deghizați în cai în cadrul sărbătorilor de fertilizare de la sfârșitul iernii, ceea ce ar explica și de ce centaurii sunt legați de [[instinct]]ele primitive și de natură<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=41-43}}</ref>. În [[Ashvamedha]], suverana mimează un act de [[fecundare]] cu [[organ sexual|organul sexual]] cald încă al calului sacrificat, iar în ritul de întronare irlandez, pretendentul la tron face același lucru cu iapa. Este o [[hierogamie|căsătorie sacră]] în ambele cazuri și are loc întruparea divinității în cal, un arhetip probabil indo-european<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=118}}</ref>.

Ceremonialul roman [[October Equus]] constă într-un astfel de [[sacrificiu]] ritual pentru a-i mulțumi zeului [[Marte (mitologie)|Marte]] că a protejat recoltele anului<ref >Sir [[ James George Frazer]], ''[[The Golden Bough]]'', citat de {{harvsp|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=227}}</ref>. După cum notează [[Georges Dumézil]], coada calului este creditată cu puteri fertilizante printre [[romani]], la fel ca și coada boului în [[Africa]]. În ceea ce privește rolul său de spirit al [[grâu]]lui, el este comun societăților agrare germane și franceze. În [[Assam]] există un ritual în care o efigie a unui cal alb este aruncată în [[râu]] la sfârșitul recoltei, după un dans în timpul căruia este bombardată cu [[ou]]ă<ref>{{harvsp|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=227}}</ref>. Acest rol de spirit al grâului capătă un sens deplin [[toamna]], când se adună recoltele, iar câmpul moare până la renașterea din [[primăvară]]. Calul, „tovarăș în toate misiunile”, ajută apoi [[sămânță|sămânța]] să traverseze [[iarna]] fără incidente<ref name="Gougaud3"/>.

[[Carne]]a unui cal sacrificat ca parte a acestor ritualuri era uneori consumată și se credea că transmite forțele animalului<ref name="Burial"/>. Povestirea din [[limba nordică veche]] ''[[Völsa þáttr]]'', unde câțiva fermieri păgâni păzesc [[penis]]ul unui cal, considerându-l un [[zeu]], stă mărturie pentru aceste „practici rituale puternice antice”<ref name="Yggdr74">{{book|language=fr|prenume1=Régis|nume1=Boyer|link autor1=Régis Boyer|titlu=Yggdrasill: religia vechilor scandinavi|editor=Payot|colecția=Biblioteca istorică |. publisher link=Payot (ediții)|place=Paris|year=1991|passage=74-75|isbn=2-228-88469-3}}.</ref> și subliniază caracterul sacru al calului<ref name ="Yggdr172">{{book|language=fr|prenume1=Régis|nume1=Boyer|link autor1=Régis Boyer|titlu=Yggdrasill: religia vechilor scandinavi|editor=Payot|colecția=Biblioteca istorică |editor link=Payot (ediții)|place=Paris|year=1991|passage=172-173|isbn=2-228-88469-3}}.</ref>.

=== Energie sexuală și erotism ===
[[Fișier:Wilhelm Trübner Kentaurenpaar im Wald.jpg|thumb|''Un cuplu de centauri în pădure'' de [[Wilhelm Trübner|Heinrich Wilhelm Trübner]], 1878, colecție privată.]]
[[Paul Diel]] vorbește despre cal ca despre un simbol al „impetuozității dorinței”<ref>{{Cite book|language=fr|author=[[Paul Diel]]|title=Simbolismul în mitologia greacă |place=Paris|year=1966|passage=305}}.</ref> și numeroase texte, în special epopeile grecești, povestesc cum zeii se transformă în cai pentru a se împerechea<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p= 27}}</ref>. În epopeea finlandeză ''[[Kalevala]]'', [[Lemminkäinen]] întrerupe o întâlnire de fete tinere, călărindu-și bidiviul, și o răpește pe Kylliki. Pentru [[Henri Gougaud]], calul simbolizează „energia sexuală eliberată fără constrângere”<ref name="Gougaud3"/>. [[Carl Jung]] leagă [[Diavol]]ul, în rolul său de zeu care aruncă fulgerul („piciorul de cal”), de rolul sexual și fertilizator al animalului: furtuna fecundează pământul și fulgerul îmbracă un sens falic, făcând din piciorul calului „distribuitorul lichidului fertilizant”, iar din cal un animal [[Priapus|priapic]] ale cărui amprente de copite „sunt idoli care distribuie binecuvântare și belșug, întemeiază proprietatea și servesc la stabilirea granițelor”. Acest simbolism se regăsește în [[potcoava]] purtătoare de noroc<ref name="JungMeta463"/>.

Calul este un animal [[falus|falic]], fie și numai prin ambiguitatea cuvântului „călărit”, larg împărtășită de mai multe limbi. Această imagine provine din apropierea între călărețul „care are animalul între picioare” și se deplasează cu mișcări ritmice, și [[act sexual|coit]] în timpul căruia se regăsesc excitarea, transpirația și senzațiile unei plimbări călare pe cal<ref name="Bridier77">{{harvsp|Bridier|2002|p=77}}</ref>. [[Satir]]ii din mitologia greacă, cunoscuți pentru latura lor lubrică, au fost inițial parțial hipomorfi, deoarece aveau coadă, urechi și picioare de cal<ref>{{harvsp|Wagner 2006|p=122-123}}</ref>.

Unii poeți folosesc cuvântul „mânză” pentru a desemna o tânără înfocată<ref>F.G. Lorca, ''Romantul femeii infidele'', citat în {{harvsp|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=229}}</ref>. Potrivit lui [[Jean-Paul Clébert]], calul alb joacă un rol erotic în miturile legate de răpiri, furturi și violuri ale femeilor străine<ref>{{book |language=fr|primul name1=Jean-Paul|nume1=Clébert|autor link1=Jean-Paul Clébert|titlu=Bestiar fabulos|editor=Albin Michel|an=1971|total pagini=459|passage=109|isbn=}}.</ref >. Formațiunilor organice flotante hipomane, care se găsesc în [[lichid amniotic|lichidul amniotic]] al iepelor, li s-au atribuit mult timp virtuți [[afrodiziac]]e, deși nu posedă nicio proprietate specială<ref>{{ harvsp|Wagner|2006| p=99-100}}</ref>.

==== Pederastie și homosexualitate ====
O apropiere între cal și [[pederastie|pederastia]] din [[Grecia Antică]] a fost remarcată de [[Bernard Sergent]]. Conducerea [[Car de luptă|carului]] pare să fi fost o parte integrantă a inițierii de către [[erastes]] a unui [[eromenos]]<ref>{{Work|language=fr|autor =[[Bernard Sergent]]|title=Homosexualitate și inițiere printre popoarele indo-europene|editor= Payot|year=1996|isbn=9782228890526|passage=82-96}}.</ref>. În [[Scandinavia]] medievală, [[homosexual]]ul pasiv era denumit „iapă”, ceea ce echivala cu o insultă, în timp ce homosexualul activ era apreciat în rolul său de armăsar. [[Cal-jupon|Calul-jupon]], o mască de carnaval animată adesea de frățiile masculine și cunoscută încă din [[Evul Mediu]], ar fi putut avea o legătură cu inițierile (sau „botezurile”) între pederaști<ref >{{harvsp| Wagner|2006|p=101-103}}</ref>.

==== Viol ====
La fel ca și [[satir]]ul, [[centaur]]ul este renumit pentru apetitul său sexual nesățios, ajungând până acolo încât răpește femei pentru a le viola<ref>{{Book|language=fr|prenume1=Yves Denis| nume1 = Papin|title=Cunoaște personajele mitologiei|editor=Jean-paul Gisserot|year=2003|isbn=9782877477178|passage=69-70}}.</ref>. Datorită apropierii sale simbolice ([[erotism]], frica de a fi călcat și mușcat<ref name="Bridier79">{{harvsp|Bridier|2002|p=79}}</ref>) dar și etimologice cu coșmarul, calul este considerat un animal [[incub]] într-un număr considerabil de țări<ref>{{Book|language=fr|prenume1=Ángel|nume1=Garma|translator=[[Madeleine Baranger]]|titlu = The Psychoanalysis of Dreams|editor=Presses Universitaires de France|year=1954|passage=252}}.</ref>, adică un [[viol]]ator de femei. Această percepție este evidentă în tabloul ''Coșmarul'' de [[Johann Heinrich Füssli|Füssli]], unde „calul vine din exterior și forțează spațiul interior”. Simpla prezență a capului și gâtului său între perdele simbolizează violul, în timp ce corpul lui rămâne afară, în noapte<ref>{{Book|language=fr|subtitle=Spațiul viselor |title=New journal of psihanalisis|volume =5|editor=Gallimard|year=1972|passage=17|isbn= 9782070283132}}.</ref>. Carl Jung relatează cazul unei femei pe care soțul ei o posedase foarte brutal din spate și care visa adesea „că un cal furios sare peste ea, călcându-i stomacul cu picioarele dinapoi”<ref name ="JungMeta461"/>.

Conform unor versiuni ale nașterii lui [[Merlin]], incubul care l-a procreat ar avea picioare de cal<ref>{{Cite book|autor=[[Willy Borgeaud]] și Raymond Christinger| title= Mitologia Elveției antice|volum=1|editor=Muzeul și Institutul de Etnografie din Geneva, Librăria Universității Georg|an=1963|pasaj=85}}</ref>.

== Legături cu astrele și elementele ==
Calul are particularitatea de a fi asociat cu fiecare dintre cele trei elemente constitutive ([[aer]], [[apă]] și [[foc]]) și astrele ([[soare]]le și [[luna]]), apărând ca [[avatar]] sau prieten al acestora<ref name="DicSym231"/>. Spre deosebire de celelalte trei elemente, care corespund [[etimologie]]i calului ca animal în mișcare, pământul pare să fie însă departe de simbolismul său<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=302}}</ref>. Calul htonian pozitiv, capabil să-și ghideze călărețul în regiunile subterane și infernale, este prezent cu precădere în [[Asia Centrală]], în special prin mitul lui [[Ceal-Kuiruk]]<ref name="Dico223"/>.

[[Gilbert Durand]] distinge mai multe tipuri de animale, cum ar fi cel htonian, cel înaripat și cel solar<ref>{{harvsp|Durand|1985|p=83-84}}</ref>. Calul apare „galopând ca sângele în vene, țâșnind din măruntaiele pământului sau din abisul mării”. Purtător de viață sau de moarte, el este legat atât de „focul ce nimicește și triumfă” cât și de „apa ce hrănește și îneacă”<ref name="Dico222">{{harvsp|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=222}}</ref>. [[Carl Jung]] citează printre „caii de foc și lumină reprezentați de cvadriga mistică” un motiv anume, acela al semnelor planetelor și constelațiilor. El adaugă că tot „caii reprezintă și cele patru elemente”<ref>{{harvsp|Jung|1993|p=465}}</ref>.

=== Apa ===
[[Fișier:Gutt på hvit hest.jpg|thumb|left|''Băiat pe un cal alb'', desen de [[Theodor Kittelsen]] (1857-1914).]]
Dintre cele [[element clasic|patru elemente]], [[apă|apa]] este acela care poate fi găsit cel mai des asociat cu calul<ref name="Wagner73">{{harvsp|Wagner|2006|p=73}}</ref>, fie că animalul este asimilat unei creaturi acvatice, fie că este legat de ființe magice precum [[kappa (mitologie)|kappa]] din [[Japonia]] sau este călărit de zeități ale apelor. El poate să se nască el însuși din apă sau să o facă să țâșnească la trecerea lui. Această asociere poate avea legătură atât cu aspectul pozitiv și fertilizator al apei, cât și cu aspectele sale periculoase<ref name="Wagner74">{{harvsp|Wagner|2006|p=74}}</ref>.

==== Originea asocierii dintre apă și cal ====
{{Casetă|Заголовок=[[Jean-Jacques Baude]], ''Les côtes de la Manche''|Содержание=[…] totuși mareea în creștere îl apasă, îl împinge, câștigă viteză […] Mareea pătrunde ca niște [[reptile]] imense în [[canal]]ele sinuoase care șerpuiesc prin plaje; se prelungește acolo, adesea cu viteza unui cal în galop, și crește, împingând mereu noi ramificații în fața ei<ref name="RDD"/>.|Ширина=180px|Выравнивание=right}}

Pentru [[Marc-André Wagner]], această asociere datează din [[preistorie|preistoria]] indo-europeană<ref>{{harvsp|Wagner|2006|p=145}}.</ref>. Pentru Ishida Eiichiro, răspândirea sa largă în toată [[Eurasia]], de la Mediterana până în Japonia, ar putea data de la un cult străvechi al fertilității și de la primele societăți agricole, unde animalul de apă a fost inițial [[taur]]ul. Calul l-a înlocuit pe acesta din urmă odată cu extinderea utilizării sale<ref>{{Work|language=in|prenume1=Ishida|nume1=Eiichiro|titlu= Legenda kappa. Un studiu etnologic comparativ asupra apei-spiritului Kappa japonez și a obiceiului său de a încerca să atragă caii în apă .jstor.org/stable/1177401}}.</ref>. Marlene Baum atribuie prima asociere a cailor cu apa popoarelor scandinave din [[Marea Baltică|Marea Baltică]] și [[Marea Nordului]], care foloseau și figuri de stil de tip [[kenning]] precum „calul valurilor” pentru a desemna cele mai lungi bărci ale [[vikingi]]lor<ref>{{harvsp|Baum|1991|p=}}.</ref>. Această apropiere ar putea rezulta dintr-un „acord simbolic între cele două corpuri mobile”, calul permițând omului să treacă valurile datorită puterii sale și înțelegerii elementelor<ref>{{Book|language=fr |prenume11 =Bruno|nume1= Sibona|titlu=Calul lui Mazeppa|subtitlu=Voltaire, Byron, Hugo: un caz de intertextualitate franco-engleză|editor=L'Harmattan|year=2006|isbn=9782296003200|pasaj =63|citește online= https://books.google.fr/books?id=1IHt28JCW7gC&lpg=PA63}}.</ref>.

Dincolo de orice [[legendă]], [[imaginație|imaginația]] populară asociază frecvent caii și valurile care se sparg pe țărmuri. În mod tradițional, mareea de la [[Mont Saint-Michel]] se presupune că sosește „cu viteza unui cal în galop”<ref name="RDD">{{Article|langue=fr| nume1=J.J.|nume1= Baude|titlu= Coastele Canalului |periodic=[[Revue des deux Mondes]]|volum=3|loc=La Biroul Revue des deux Mondes|anul=1851|pasaj=31 |. citiți online=https://books.google.fr/books?id=QDMZAAAAIAAJ&dq=mar%C3%A9e%20vitesse%20d'un%20cheval%20au%20galop&pg=PA31#v=onepage&q=mar%C3%A9e% 20speed%20of a%20horse%20at%20gallop&f=false}}.</ref>, deși în realitate galopul calului este de cinci ori mai rapid<ref>{{web link|url=http://www .pourlascience.fr/ ewb_pages/f/fiche-article-la-vitesse-d-un-cheval-au-galop-23902.php|title=În viteza unui cal în galop?|author=Fernand Verge|consultat le=16 mai 2011| site=Pentru știință}}.</ref>.

==== Calul dezvăluitor de ape ====
[[Fișier:Hippocrenesource.jpg|thumb|Izvorul [[Hipocrene]], născut postrivit legendei dintr-o lovitură de copită a lui [[Pegas]].]]
Cel mai răspândit mit este cel al calului care dezvăluie apă, la fel ca [[Pegas]] care a făcut să țâșnească izvorul [[Hipocrene]], calul izvorâtor al zeului [[Balder]] potrivit folclorului scandinav, calul alb al lui [[Charlemagne]] care sapă un izvor pentru a potoli setea soldaților aflați în campanie, iapa lui [[Bertrand du Guesclin]] descoperind apele în [[La Roche-Posay]]<ref name="Wagner73"/>, sau armăsarul [[Bayard (cal)|Bayard]], creatorul a numeroase fântâni care îi poartă numele în [[Masivul Central]]. O posibilă explicație constă într-o credință împărtășită în toată [[Eurasia]], conform căreia calul percepe calea apelor subterane și le poate dezvălui cu o lovitură a [[copită|copitei]] sale<ref name=" Dicsym228">{{harvsp|Chevalier|Gheerbrant|1969|p=228}}.</ref>.

Anumite virtuți sunt uneori asociate cu aceste ape născute de sub copita calului. [[Hippocrene]] dobândește darul de a transforma pe oricine bea din el într-un [[poet]], ceea ce revine simbolic la imaginea unui [[copil|prunc]] care se adapă de la izvor, o „trezire a forțelor impulsive și imaginative”<ref name="Dicsym228"/>. În [[Stoumont]], se spune că armăsarul Bayard și-a lăsat amprenta pe un bloc de [[cuarțit]]. Apa stătută din adâncitura acestui Pas-Bayard are reputația de a vindeca bolile de [[vedere]] și [[neg]]ii<ref name="Henry64">{{Book|langue=fr|prenume1= René |name1=Henry|title=Ieri în Ourthe-Amblève: Mituri și destine|editor= Éditions Dricot|year=1991|isbn=9782870951484|passage=64}}</ref>.

==== Calul născut din apă ====
[[Fișier:Heraldicseahorse small.JPG|thumb|left|Sculptură a unui cal de mare heraldic, realizată de un artist francez anonim din sec. al XVIII-lea sau al XIX-lea, păstrată la Muzeul Național al Marinei din [[Sydney]].]]
Una dintre cele mai vechi surse de legende care asociază apa și caii apare în [[Rig Veda]], potrivit căreia calul ia naștere din [[ocean]]<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p= 274}}.</ref>. În [[mitologia greacă]], calul este atributul zeului grec al mării [[Poseidon]], despre care se spune că l-a creat cu [[trident]]ul său. [[Hipocamp (mitologie)|Hipocampii]] îi trag carul în mijlocul valurilor<ref name="Histre">{{book|language=fr|prenume1=Louis-Ferdinand-Alfred| name1=Maury|title=Istoria religiilor din Grecia antică de la origine până la constituția lor completă| editor=Librairie Philosophique de Ladrange| year=1857|volume=1|read online=https://books.google.fr/books?id=dldIAAAAMAAJ&pg=PA303&dq=P%C3%A9gase&lr=&as_brr=0|accessed=13 iunie 2009}}.</ref>. Epopeea celtică a lui [[Abarta|Giolla Deacar]] vorbește despre buiestrași născuți din valuri și veniți din [[Sidh]], capabili să transporte șase războinici atât sub apă, cât și în aer<ref name ="Dubois103" >{{Marea enciclopedie a zânelor}} {{p.|103}}.</ref>.

Potrivit lui [[Raymond Bloch]], această asociere reluată în domeniul roman de către [[Neptun (mitologie)|Neptun]] s-ar regăsi ulterior, în [[Evul Mediu|perioada medievală]], în personajul piticului [[lutin]], în urma unei evoluții lingvistice în care Neptun devine monstrul marin Neptunus, apoi Neitun din ''[[Romanul Tebei]]'', Nuitun sub influența cuvintelor „noapte” (''nuit'') și „a vătăma” (''nuire''), și în sfârșit spiridușul lutin<ref>{{Book|language=fr|author=[[Raymond Bloch]]|title= Câteva observații despre Poseidon, Neptun și Nethuns|colecție=CRAI|year=1981|series=125-2| passage=341- 352|citește online=http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/crai_0065-0536_1981_num_125_2_13844}}.</ref>. Memoria cailor mitologici, care sunt în general albi și apar ieșind din mare, este prezentă și în perioada medievală deși foarte estompată: așa este cazul în ''[[Laiul lui Tydorel]]'', unde un cavaler misterios iese din regatul său maritim pe spinarea unui bidiviu alb<ref>{{harvsp|Collectif|1992|p=206}}</ref>.

Asocierea dintre cal și mare este foarte comună în [[Națiunile celte|regiunile celtice]] (în [[Franța]], de exemplu, se găsește mai ales pe coastele [[Bretania|Bretaniei]] și în [[ Poitou]], unde marea se numește „Marea Iapă” - ''Grand'jument''), ceea ce sugerează că, cel puțin în Franța, originea sa este celtică<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=276}}</ref >. Caii acvatici ([[Kelpie]], [[Aughisky]], [[Bäckahäst]]…), adesea văzuți ca asemănători zânelor, sunt încă menționați în folclorul multor țări din [[Europa de Vest]]. Ei împărtășesc o mare afinitate cu elementul lichid, precum și o frumusețe irezistibilă. Unii sunt considerați foarte periculoși datorită obiceiului lor de a seduce oamenii pentru a fi călăriți, înecându-i sau chiar devorându-i apoi. Forma lor cea mai obișnuită este aceea a unui cal foarte frumos negru, alb sau gri bălțat, care pare pierdut și stă drept la marginea apei unde paște liniștit<ref name="Brasey">{{Book|language=fr|author=[[Édouard Brasey]]|title=Mica enciclopedie a minunatului|editor=[[Le pré aux clercs ]] |locul= Paris|anul=[[2008]]|passage=177|isbn=978-2-84228-321-6}}.</ref>. În [[Bretania]] și conform lui [[Pierre Dubois (autor)|Pierre Dubois]], toți caii fabuloși „domnesc peste mare” și trei iepe, aspecte ale valurilor, au puterea de a regla [[maree]]le și de a potoli hula și valurile. O altă iapă conduce peștii<ref name="Dubois102">{{Marea enciclopedie a zânelor}} {{p.|102}}</ref>. Această asociere simbolică continuă și în vremurile moderne, așa cum o dovedesc filme precum ''[[Crin-Blanc]]'' și ''[[Into the West]]''.

==== Sacrificiul calului în apă ====
Jertfa calului în apă pare să fi fost practicată de multe popoare [[indo-europeni|indo-europene]]. Ea face parte, în general, dintre riturile de fertilitate: [[perși]]i făceau acest tip de sacrificiu în cinstea zeiței [[Anahita]], iar [[ruși]]i înecau un cal furat în [[râul Oka]], ca ofrandă sezonieră către „Moș”, spiritul apei<ref name="Dicsym228"/><ref group="Note">Vezi capitolul dedicat acestor rituri, mai devreme în articol.</ref>. În [[Grecia Antică]], sacrificiul era menit să câștige harurile lui [[Poseidon]] înaintea unei expediții maritime<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=350}}</ref>. Locuitorii din [[Argolida]] sacrificau astfel cai înhămați zeului, aruncându-i în vârtejul maritim Dine, potrivit lui [[Pausanias]]<ref name="Wagner73"/>. În [[Iliada]], [[Troia|troienii]] sacrificau cai râului [[Scamandru]], văzut ca o divinitate<ref name="Wagner74"/>.

==== Calul și ploaia ====
Calul [[ploaie|ploii]] este văzut ca un demon al fertilității cu un rol pozitiv<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=39}}</ref>. În [[Africa]] mai ales, el ajută zeitățile. Acesta este cazul în rândul populației [[ewe]], unde calul zeului ploii este văzut ca o [[stea căzătoare]]. Kwore, inițiați ai triburilot [[Bambara]], cunosc un ritual pentru a chema ploaia, în care călăresc pe un cal de lemn simbolizând monturile înaripate ale spiritelor lor care luptă împotriva celor care vor să împiedice căderea apei regeneratoare din cer<ref> {{Book|limba=fr|prenume1=Germaine|nume1=Dieterlein|titlu=Eseu despre religia bambarei|colecție=Antropologie socială|editor=Ediții ale Universității din Bruxelles|anul= 1988|pasaj=190}}.</ref>.

În [[religia nordică antică]], [[walkirie|valkiriile]] călăresc pe cai de [[nor]]i, a căror [[coamă]] face ca [[rouă|roua]] să cadă în văi și [[grindină|grindina]] în păduri<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=67}}</ref>. În [[Austria Inferioară]], apariția unui uriaș pe un cal alb prevestește sosirea ploii<ref>{{harvsp|Wagner|2005|p=280}}</ref>.

===  Aerul ===
==== Cai ai vântului ====
{{Casetă|Заголовок=Legendă arabă relatată de emirul Abd al-Kádir ibn Muñyi Al-Din |Содержание=Când [[Dumnezeu]] a vrut să creeze calul, a spus Vântului de Sud: „Vreau să scot o creatură din tine, condensează-te” - și vântul s-a condensat. Apoi a venit [[Arhanghelul Gabriel|îngerul Gabriel]]; a luat o mână din acest material și l-a prezentat lui Dumnezeu, care l-a transformat într-un cal […] exclamând: te-am numit cal, te-am creat arab […] vei zbura fără aripi<ref>Scrisoarea emirului Abd al -Kádir ibn Muñyi Al-Din în {{Book|limba=fr|prenume1=Eugène|nume1=Daumas|nume2= Abd al-Kádir ibn Muñyi Al-Din|titlu=Caii din Sahara și manierele deșertului |editor=L. Hachette et cie|year=1862|passage= 10-11|citește online=https://books.google.fr/books?id=jrUTAAAAYAAJ}}</ref>.|Ширина=180px|Выравнивание=right}}
O concepție arhaică conferă [[vânt]]ului caracteristici hipomorfe<ref name="Wagner2005299">{{harvsp|Wagner|2005|p=299}}</ref>, alianța dintre cal și vânt se naște adesea dintr-o calitate comună: [[viteza]]. [[Carl Jung]] vorbește despre rapiditatea vântului în sensul de intensitate, „adică ''tertium comparationis'' este încă simbolul libidoului. […] vântul un alergător sălbatic și pofticios de fete”. El adaugă că centaurii sunt și zei ai vântului<ref name="JungMeta463">{{harvsp|Jung|1993|p=463}}</ref>.

[[Vânt]]urile sunt simbolizate de patru cai în [[lumea arabă|țările arabe]]<ref name="Dicsym230"/>, unde se mai spune că [[Allah]] a creat animalul din acest element<ref group ="Note">Această legendă are multe variații, vântul fiind uneori cel din sud, alteori venind din cele patru [[punct cardinal|puncte cardinale]], alteori [[sirocco]]...</ref>. În India, zeul vântului, [[Vayu]], călărește o antilopă „repede ca vântul”. În Grecia, [[Eol]] a fost văzut inițial ca un cal<ref name="Wagner2005299"/>, iar [[Boreas]] a devenit un armăsar pentru a zămisli cu iepele lui [[Erichthonios (Atena)|Erichthonios]] cei doisprezece mânji ușori ca vântul<ref>{{Grimal DMGR}} {{p.|66-67}}.</ref><ref>{{harvsp|Delebecque|1951| p= 242}}</ref> care ilustrează imaginea epică și mitologică a vântului ce fecundează iepele<ref name="Wagner2005299"/>.

O credință tibetană preluată de [[budism]] face din [[calul vântului]] o alegorie a sufletului uman. Mai multe antecedente pot fi urmărite în timp. A existat o confuzie îndelungată între ''klung rta'' („calul de râu”) și ''rlung rta'' („calul vântului”). „Calul de râu” ar putea fi conceptul original, iar deriva către „calul vântului” ar fi fost întărită de asocierea „calului ideal” (''rta chogs'') cu viteza și vântul<ref>{{ Book|language=ro |prenume1=Samten G.|nume1=Karmay|titlu=Săgeata și fusul: Studii de istorie, mituri, ritualuri și credințe în Tibet|editor=Editura Mandala|anul=1998|pasaj=413-415}}.</ref>.

==== Cai înaripați ====
[[Fișier:The-Winged-Horse.jpg|thumb|left|[[Pegas]] într-un un desen de Mary Hamilton Frye, [[1914]].]]
[[Cal înaripat|Calul înaripat]] are, după cum indică și numele, o pereche de [[aripă|aripi]], în general cu [[pană|pene]] și inspirate din cele ale [[pasăre|păsărilor]], ceea ce îi permite să zboare prin aer. Primele sale reprezentări provin din secolul al XIX-lea î.Hr., de la proto-[[hitiți]]. E posibil ca acest mit să se fi răspândit ulterior printre [[Asirieni]], pentru a ajunge apoi în [[Asia Mică]] și [[Grecia]]<ref name="Wagner138">{{harvsp|Wagner| 2006|p=138}}</ref>. El se regăsește în regiuni atât de variate cum sunt [[China]], [[Italia]], [[Africa]] și chiar [[America de Nord]], după colonizarea sa de către europeni. Mitul combină simbolismul obișnuit al calului cu cel al păsării, lejeritatea și înălțarea. Calul înaripat este legat de înălțarea spirituală și de victoria asupra răului. Originea [[iconografie]]i și a tradițiilor care îl menționează este probabil extazul șamanului care urcă la cer pe o creatură înaripată, de obicei o pasăre. În toate practicile șamanice, omul care întreprinde o călătorie spirituală este asistat de un „animal care nu a uitat cum se dobândeau aripile”, altfel nu se poate înălța<ref name ="Piétri">{{Book|limba= fr|prenume1=Jérôme|nume1=Piétri|prenume2=Jean-Victor|nume2=Angelin|titlu=Șamanismul în Corsica sau religia neoliticului|editor= Éditions L'Originel anul=1994|total pagini= 189|isbn=9782910677022|passage=84;116}}.</ref>. [[Pegas]], la fel ca și calul înaripat al băștinașilor [[bambara]], este legat de noțiunile de [[imaginație]], viteză și nemurire<ref name="Dicsym228"/>.

== Note ==
<references group="Note"/>

== Referințe ==
<references />
<nowiki>
[[Categorie:Simbolism]]</nowiki>