Arta vedutelor
Arta vedutelor (în italiană "vedutismo", de la veduta = vedere, perspectivă) este un gen de pictură foarte detailată, de cele mai multe ori în format mare, în care sunt reprezentate în perspectivă largă peisajii sau vederi panomarice citadine. Acest stil s-a dezvoltat în special în pictura veneţiană, atingând apogeul la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Acest mod de reprezentare a peisajelor a apărut mai întâi în pictura flamandă, în care artişti ca Paul Bril pictau "vedute" încă în secolul al XVI-lea. Un secol mai târziu, pictorii olandezi îşi făceau o specialitate în redarea detailată şi precisă a oraşelor în care trăiau, flatând orgoliul bogatelor notabilităţi locale. Un exemplu tipic este tabloul lui Jan Vermeer intitulat "Vedere din Delft". "Părinte al vedutelor" moderne este socotit pictorul olandezo-italian Gaspar van Wittel (Vanvitelli), de formaţie olandeză, dar care şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii la Roma.
Arta vedutelor este fundamental legată de perspectivă. În anul 1620, marchizul Vincenzo Giustiniani situează perspectiva şi reprezentarea arhitectonică pe locul al şaselea între diversele tehnici de pictură. Pe atunci, reprezentările arhitectonice sau vedutele se diferenţiau net de peisajele idealizate sau de compoziţiile fanteziste ale pictorilor manierişti.
Genul de pictură "vedutist" îşi află geneza în sinteza multor curente artistice care s-au dezvoltat în Europa, începând cu secolul al XVI-lea. Primul dintre ele este înrudit cu cu munca cartografilor: în Europa de Nord vederile urbane erau executate cu acurateţea caracteristică unui geograf. Rezultatul căutat avea în primul rând un caracter descriptiv. Pentru a realiza o asemenea muncă, artiştii se serveau de mijloace auxiliare, cum ar fi camera obscură, introdusă în realizarea picturilor de Gaspar van Wittel des folosită în secolul al XVII-lea în Olanda. Vermeer este unul din marii pictori care foloseşte frecvent camera obscură.
Peisajele urbane reprezintă un motiv rar întâlnit în Italia înainte de secolul al XVII-lea. Ele servesc exclusiv ca decor al scenelor istorice, cum este, de pildă, cazul tabloului "Procesiune în Piaţa San Marco", pe care Gentile Bellini l-a pictat în anul 1496. Treptat, vederea urbană îşi pierde poziţia secundară care îi fusese rezervată. Studiul ruinelor antice îi va determina pe mulţi artişti - mai ales pe cei de la Roma şi, mai târziu, pe cei din Veneţia - să se intereseze de arta vedutelor. Tocmai în timpul şederii la Roma, în anul 1719, pictorul veneţian Canaletto se hotărăşte să se consacre picturii ample a peisajelor citadine. La Veneţia, acest gen de pictură se afla abia în fază incipientă. Doar Luca Carlevaris mai pictase peisaje din Veneţia. Canaletto le dezvoltă şi le conferă superioritate; prin rafinamentul şi geniul său, va ridica arta vedutelor la cel mai înalt nivel. Se crează astfel o adevărată "şcoală veneţiană" a vedutelor, ai căror exponenţi majori - alături de Canaletto - sunt Francesco Guardi şi Bernardo Bellotto (nepot al lui Canaletto). Unii dintre ei au lucrat în alte oraşe europene, Canaletto la Londra, Bellotto la Dresda şi Varşovia.
-
Canaletto: Nunta Veneţiei cu marea
-
Bernardo Bellotto: Viena văzută de pe Belvedere -
Gaspar van Wittel: Castel Sant'Angelo, Roma -
Francesco Guardi: Palatul Dogilor, Veneţia
În alte părţi ale Italiei secolului al XVIII-lea se remarcă ca pictori vedutişti Giovanni Paolo Panini, pictor al ruinilor, Giovanni Battista Piranesi, realizator de gravuri cu vedute zise ideate ("Vedute di Roma"), Domenico Quaglio, Michele Marieschi. În afara Italiei sunt de menţionat Rudolf Wiegmann şi scoţianul David Roberts.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, reprezentărilor personale ale peisajelor urbane s-a substituit precizia topografică, care a fost realizată mai târziu graţie fotografiei.
Listă de pictori vedutişti
Aceast listă cuprinde pe cei mai importanţi artişti vedutişti care au pictat scene din Italia între anii 1680 şi 1800
- Francesco Battaglioli (1722-1796)
- Bernardo Bellotto (1721-1790)
- Jan Frans van Bloemen (1662-1749)
- Paul Bril (1554-1626)
- Antonio Canal Canaletto (1697-1768)
- Luca Carlevaris (1663-1730)
- Pietro Gaspari (1720-1785)
- Francesco Guardi (1712-1793)
- Michele Marieschi (1710-1743)
- Giovanni Paolo Panini (1691-1765)
- Giovanni Battista Piranesi (1720-1788)
- Antonio Visentini (1688-1782)
- Gaspar van Wittel zis Vanvitelli
- Francesco Zuccarelli (1702-1788)
Bibliografie
- Luigi Salerno: I pittori de vedute in Italia, 1580-1830. Bozzi, 1991
- Christoph Wetzel: Reclams Buch der Kunst. Ph. Reclam, Stuttgart 2001