Sari la conținut

Aristarh din Samos

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fișier:Aristarchos Samos.png
Statuie a lui Aristarh

Aristarh din Samos (n. 310 – d. 230 î.Hr.) a fost un astronom şi matematician grec, primul care a susţinut că Pământul se roteşte în jurul Soarelui, a fost ridicularizat pentru convingerile sale.[necesită citare] A fost şi primul astronom care a estimat (destul de imprecis) dimensiunile Soarelui şi Lunii, ca şi distanţa de la acestea până la Pământ.

În anul 288 î.Hr dezvoltă teoria heliocentrică. A ajuns la concluzia că planetele se rotesc în jurul Soarelui, pornind de la dorinţa de a şti care este distanţa de la Pâmant la Soare. Luând ca etalon distanţa Pamânt-Lună a considerat momentul cel mai indicat pentru efectuarea calcului. Primul sau Ultimul Pătrar, când cei trei aştri sunt poziţionaţi în vârfurile unui triunghi dreptunghic, în care Luna corespunde unghiului drept. Deoarece era foarte dificil de stabilit cu exactitate acest moment, rezultatele lui Aristarh sunt inexacte. El stabileşte că Luna este de 18-20 de ori mai mică decât Soarele (în realitate ea este mai mică de 400 de ori) şi că diametrul Soarelui ar întrece pe cel al Pământului de 6-7 ori, iar volumul de 200-350.

Totuşi rezultatele obţinute 1-au facut să considere că Soarele, fiind cel mai mare corp ceresc cunoscut, trebuie situat în centru, iar celelalte planete, împreună cu Pamântul, să se rotească în jurul său. La limita superioară a sistemului solar Aristarh situa stele fixe. Scrie toate acestea în „Despre dimensiunile şi distanţele mutuale ale Soarelui şi Lunii” aparută în secolul al III-lea i. de Ch. şi republicată în limba latină la Veneţia în 1589 şi în greacă la Oxford în 1684. Aristarh din Samos este considerat de oamenii de ştiinţă întemeietorul ideii heliocentrismului. Se pare Aristarh din Samos nu atrage atentia istoricilor, pentru ca este mult mai comod să spui „Copernic a fost primul” cand toata lumea crede asta. Ei, nu este chiar asa – Aristarh din Samos a fost primul, din seria celor pe care ii cunoastem noi.

Format:Legătură AF