Sari la conținut

Nancy Pelosi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Format:Infobox Congressman

Nancy Patricia D'Alesandro Pelosi (n. 26 martie 1940, Baltimore) este un politician american, membru al Partidului Democrat din SUA. Din 4 ianuarie 2007 deține funcția de președinte (în engleză speaker) al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii și este astfel al treilea om în stat. A fost aleasă în Congresul SUA pentru prima dată în 1987 din partea statului California, pe care îl reprezintă până în prezent.

Nancy Pelosi este prima femeie, primul californian și primul italian american din istoria Statelor Unite care deține funcția de președinte al Camerei Reprezentanților. Ca atare, Pelosi este cea de-a treia persoană în ordinea actuală a succesiunii din Statele Unite, fiind precedată doar de vicepreședintele Dick Cheney. Nici o altă femeie în istoria politică anterioară a Statelor Unite de 230 de ani (1776 - 2006) nu a fost atât de aproape de președenția țării.

Pelosi a fost de asemenea și Liderul Minorității a celor de-al 107-lea, 108-lea și 109-lea Congres al Statelor Unite. Din anul 1987, Nancy Pelosi a fost continuu reprezentanta celui de-al 8-lea district al statului California (considerat până în 1993 ca cel fiind de-al 5-lea al statului), care include cea mai mare parte a comitatului și orașului San Francisco.

Viață și carieră

Pelosi s-a născut din părinți de descendență italiană, fiind parte a grupului numit italieni americani, în orașul Baltimore, Maryland.[1] Cea mai mică din cei șase copii ai familiei, Nancy Pelosi a fost de timpuriu implicată în politică. Tatăl său, Thomas D'Alesandro, Jr., a fost un membru al Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii și primar al orașului Baltimore. Mama sa, Anunciata, s-a născut în Italia și a imigrat în Statele Unite în 1911. [2] Thomas L. J. D'Alesandro III, unul din cei cinci frați ai săi, a fost ca și tatăl lor, primar al orașului Baltimore între 1967 și 1971.

Nancy a Pelosi a urmat liceul catolic Institute of Notre Dame din orașul natal și apoi Trinity College. azi cunoscută sub numele de Trinity Washington University, în Washington, D.C., încheiind studiile în 1962. În acest timp, Pelosi și-a făcut "ucenicia politică" ca voluntar al senatorului Daniel Brewster (Democrat de Maryland) și al viitorului Lider al majorității Camerei Reprezentanților, Steny Hoyer.[3]

L-a cunoscut pe soțul său, Paul Pelosi, pe când studia la Trinity College. După ce s-au căsătorit, cuplul s-a mutat în orașul natal al soțului său, San Francisco, unde fratele acestuia, Ron Pelosi, era membru al consiliului de conducere al orașului (în original, the city's board of supervisors. [4]

Note

  1. ^ „The Italian American Congressional Delegation”. Order Sons of Italy in America. . Accesat în . 
  2. ^ Ancestry of Nancy Pelosi
  3. ^ Jonathan Weisman and Lois Romano (November 16, 2006). „Pelosi Splits Democrats With Push For Murtha”. Washington Post. Accesat în 16 noiembrie 2006.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  4. ^ "The First APA Supervisor", Asianweek.com, URL retrieved 10 December 2006
Lideri ai House of Representatives a Statelor Unite ale Americii Seal of the United States House of Representatives
 • Muhlenberg | Trumbull | Muhlenberg | Dayton | Sedgwick | Macon | Varnum | Clay | Cheves | Clay | Taylor | Barbour |
| Clay | Taylor | Stevenson | Bell | Polk | Hunter | White | Jones | Davis | Winthrop | Cobb | Boyd |
| Banks | Orr | Pennington | Grow | Colfax | Pomeroy | Blaine | Kerr | Randall | Keifer | Carlisle | Reed |
| Crisp | Reed | Henderson | Cannon | Clark | Gillett | Longworth | Garner | Rainey | Byrns | Bankhead | Rayburn |
| Martin | Rayburn | Martin | Rayburn | McCormack | Albert | O'Neill | Wright | Foley | Gingrich | Hastert | Pelosi | Boehner  •  •
 • Muhlenberg | Trumbull | Muhlenberg | Dayton | Sedgwick | Macon | Varnum | Clay | Cheves | Clay | Taylor | Barbour |
| Clay | Taylor | Stevenson | Bell | Polk | Hunter | White | Jones | Davis | Winthrop | Cobb | Boyd |
| Banks | Orr | Pennington | Grow | Colfax | Pomeroy | Blaine | Kerr | Randall | Keifer | Carlisle | Reed |
| Crisp | Reed | Henderson | Cannon | Clark | Gillett | Longworth | Garner | Rainey | Byrns | Bankhead | Rayburn |
| Martin | Rayburn | Martin | Rayburn | McCormack | Albert | O'Neill | Wright | Foley | Gingrich | Hastert | Pelosi | Boehner  •  •