Dumitru Dediu
Dumitru Dediu (n. 12 mai 1942, Galaţi) a fost un cosmonaut român, în prezent deţinând gradul de comandor în rezervă al Forţelor Aeriene Române.
Cariera sa profesională până în anul 1978
S-a născut la data de 12 mai 1942 în oraşul Galaţi, primind la naştere numele de Mitică Dediu. A studiat la Liceul de Matematică-Fizică "Vasile Alecsandri" din Galaţi, ale cărui cursuri le-a absolvit în anul 1961. Urmează apoi cursurile Şcolii de ofiţeri de aviaţie “Traian Vuia” de la Mediaş şi ulterior şi cursurile Academiei Tehnice Militare din Bucureşti, obţinând titlul de inginer electronist.
A fost pasionat de avioane şi de zborurile acestora încă de când era copil, fără să bănuiască surprizele pe care avea să i le rezerve viaţa. "Îmi amintesc că, încă din primele clase primare, mergeam la aerodromul din Galaţi la mitingurile de aviaţie, care mă fascinau de-a dreptul", povesteşte Dumitru Dediu, astăzi pensionar. [1]
După absolvirea Academiei Militare a lucrat ca ofiţer de aviaţie în cadrul Armatei Române, avansând treptat până la gradul de maior.
Selecţionat în echipa de cosmonauţi români
În septembrie 1977, au început să se facă selecţionări pentru programul Intercosmos de zboruri cosmice, iniţiat de către URSS şi adresat ţărilor aliate din lagărul comunist. Iniţial, pentru detaşamentul cosmonauţilor au depus cerere peste 150 de candidaţi, majoritatea fiind piloţi de avioane supersonice şi ingineri. Au rămas numai 17, dintre care la Bucureşti au suportat trierea dură doar cinci. Doi dintre ei, până la urmă, au renunţat la ideea de a zbura în cosmos.
La data de 1 martie 1978, au fost selecţionaţi trei candidaţi ca membri ai grupului de pregătire a cosmonauţilor din cadrul Misiunii Spaţiale Româno-Sovietice Intercosmos. Cei trei candidaţi erau locotenentul-major ing. Dumitru Prunariu, căpitanul Cristian Guran şi maiorul ing. Dumitru Dediu.
"Nici nu-mi venea să cred, a fost ca o bombă", îşi aminteşte Dumitru Dediu.
Ei au plecat la Moscova pentru a fi din nou evaluaţi. Dumitru Dediu era mai în vârstă decât cei doi cu 12 ani şi era considerat drept favorit. Însă la Moscova căpitanul Cristian Guran (foarte bine pregătit profesional şi favoritul autorităţilor române) a fost eliminat din echipa de potenţiali cosmonauţi români. Mai târziu, Dumitru Prunariu a spus că Guran avea multe şanse să treacă, dar trebuia să facă nişte antrenamente de o săptămână pentru a ameliora parametrii inimii.
În cele din urma, la selecţia finală aveau să fie aleşi Prunariu şi Dediu. "Condiţia mea fizică, adică sportivă, lăsa de dorit. S-a îmbunătăţit abia la ruşi. Medical, trecuserăm de toate testele", spune Dumitru Prunariu. Dumitru Dediu, însă, chiar dacă nu avea cele mai bune performanţe la capitolul ştiintific, excela fizic şi medical. [2]
Cei doi cosmonauţi şi-au început antrenamentul pentru marea provocare cosmică în România, aceasta efectuându-se pe durata unui an de zile. Cei doi au urmat o serie de cursuri de pregătire teoretică, urmate de diverse simulări de zbor. Au efectuat sute de ore de zbor pe avioane MIG 15. La insistenţele părţii sovietice, şi-a schimbat numele în cel de Dumitru Dediu. "Primele noţiuni ni le-am însuşit la Bucureşti, Poiana Braşov şi Bacău, apoi am plecat, împreună cu Dorin (Dumitru Dorin Prunariu - n.n.), la centrul de pregătire aflat în apropierea Moscovei", povesteşte el.
Una dintre calităţile pe care trebuie să le posede un cosmonaut este, în primul rând, încrederea în sine, dat fiind dificultatea şi complexitatea programului de pregătire. "Trebuie să fie foarte tenace, căci pregătirea nu e deloc uşoară, trebuie să creadă că poate duce totul la bun sfârşit atunci când va avea posibilitatea de a zbura."
Dumitru Dediu a fost pregătit împreună cu Dumitru Prunariu la Centrul de Pregătire a Cosmonauţilor "Iuri Gagarin" din Zviozdnîi - Oraşul Stelar (aflat în apropiere de Moscova) ca potenţial "cosmonaut oaspete" în cadrul zborurilor de propagandă către staţia spaţială Saliut. A participat la aceste programe de pregătire până în luna mai a anului 1981. [3]
Cosmonauţii "oaspeţi" proveneau din statele aliate ale Uniunii Sovietice. Cosmonauţii români urmau să îndeplinească o misiune istorică în spaţiul cosmic, la bordul navei spaţiale “Soiuz-40” şi în laboratorul spaţial “Saliut-6”, eveniment care a avut loc în mai 1981.
"Trebuia să cunoaştem tipul de navă cosmică, toate componentele acesteia, materialele din care era alcătuită. Am făcut peste o sută de ore de zbor cu avioane de antrenament. Începusem zborurile în ţară, cu avioane MIG 15, şi le-am continuat în Uniunea Sovietică, cu avioane de aceeaşi capacitate. Fiecare dimineaţă începea, obligatoriu, cu o oră de sport, iar după micul dejun urmau cursurile şi antrenamentele, în hangare speciale. Am învăţat absolut tot ce era legat de nava cosmică cu care urma să zburăm. Are enorm de multe componente şi trebuia să cunoaştem maşinăria la şurub. Am învăţat mai departe şi limba rusă, continuând ceea ce începusem în ţară." [4]
Marea deziluzie
Cu câteva zile înainte de decolarea navetei spaţiale, s-a anunţat că Dumitru Prunariu avea să fie reprezentantul României pentru programul de zbor româno-sovietic. Dumitru Dediu a primit vestea cu resemnare: "Nu a fost uşor - recunoaşte el - dar asta-i soarta, ştiam de la început că numai unul dintre noi va zbura".
La 13 mai 1981, Dumitru Prunariu a fost confirmat în mod formal ca primul nominalizat în cadrul zborului spaţial româno-sovietic. Comandant de echipaj a fost desemnat cosmonautul sovietic colonel Leonid Popov. Cosmonautul român Dumitru Dediu şi cosmonautul sovietic Yuri Romanenko au fost numiţi ca membri ai echipajului de rezervă.
Pe 14 mai 1981, Dumitru Prunariu şi Leonid Popov străpungeau spaţiul extraatmosferic la bordul navetei Soiuz-40. Era rândul României să participe la programul Intercosmos al Uniunii Sovietice de colaborare cu ţările socialiste. Dumitru Prunariu a ajuns să urce la bordul rachetei în urma unei selecţii dure. Timp de 7 zile, cosmonautul român a efectuat diferite experienţe ştiinţifice la bordul complexului orbital Saliut-6 - Soiuz-40, revenind pe pământ la 22 mai 1981. Zborul cosmic a durat 7 zile, 20 de ore, 41 de minute si 52 de secunde.
În cele 7 zile în care naveta Soiuz 40 explora Cosmosul, Dumitru Dediu a urmărit zborul cosmic la Centrul de urmărire a zborurilor de lângă Moscova: "Erau nişte ecrane foarte mari, pe care am putut urmări tot zborul şi toate activităţile care s-au desfăşurat, mai puţin cele din partea nevăzută, căci nu putea fi urmărită întreaga orbită". La 22 mai 1981, odată cu revenirea navetei spaţiale pe Pământ, s-a încheiat şi cariera de cosmonaut a lui Dumitru Dediu.
Deşi n-a fost cel ales să efectueze zborul cosmic, Dumitru Dediu susţine astăzi că, deşi a făcut trei ani de pregătire intensă, nu s-a gândit niciodată să plece într-o altă ţară, pentru a căuta o altă şansă de a zbura în Cosmos.
Reîntoarcerea în România şi activitatea sa ulterioară
Revenit în România în anul 1981, maiorul ing. Dumitru Dediu a mai pilotat câţiva ani, după care a lucrat ca ofiţer la Comandamentul Aviaţiei Militare. După Revoluţia din decembrie 1989 a fost inginer de zbor la compania Romavia, care aparţine de Ministerul Apărării Maţionale. S-a pensionat în anul 1997, cu gradul de comandor de aviaţie.
În România, lt. colonelul ing. Dumitru Dediu a colaborat într-un colectiv extins la elaborarea cărţii "Istoria aviaţiei române", apărută la Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (Bucureşti, 1984). Printre alţi colaboratori la scrierea acestei cărţi s-a numărat şi căpitanul ing. Dumitru Prunariu.
Este pasionat şi astăzi de zborurile aviatice. "Acum mi-a trecut vremea, dar cum am lucrat aproape o viaţă în domeniu, mă duc şi acum la toate întrunirile care au loc pe această temă, suntem mai mulţi pensionari care am înfiinţat o uniune şi ne mai întâlnim la Muzeul Militar". A rămas prieten cu Dumitru Prunariu (actualmente general de flotilă aeriană) şi continuă să se întâlnească cu el destul de des.
În prezent, este comandor de aviaţie în rezervă şi locuieşte în Bucureşti. Este căsătorit cu Veronica Dediu. Peste numele său s-a aşternut uitarea, puţină lume ştiind că el a făcut parte din echipa de cosmonauţi români.