Linia de succesiune la tronul britanic
Succesiunea la tronul britanic este reglementată atât de dreptul comun cât și de statut. Sub legea dreptului comun coroana era moștenită de primul născut de sex masculin al monarhului, urmat de ceilalți fii în ordinea nașterii, apoi de fiice în ordinea nașterii.[1] De asemenea, succesiunea era reglementată prin "Act of Union" din 1800, care reia dispozițiile Actului din 1701 și ale "Bill of Rights" din 1689. Aceste legi limitau succesiunea la descendenții legitimi ai Sofiei, Electoare de Hanovra, și îi excludeau pe romano-catolici și pe cei căsătoriți cu romano-catolici. Succesiunea a fost, de asemenea, reglementată de Declarația de Abdicare a Majestății Sale din 1936, care îl excludea pe regele Eduard al VIII-lea și pe urmașii săi de la tron; acest act a încetat să mai aibă vreun efect practic atunci când Eduard, cunoscut după abdicare sub numele de Ducele de Windsor, a murit fără moștenitori în 1972.
La summit-ul de la Perth, Australia, din 2011, șefii de guvern din toate cele 16 teritorii Commonwealth au convenit să ia măsuri pentru a modifica legea succesiunii la tron, astfel încât să fie adoptată primogenitura absolută și să nu mai fie excluse persoanele căsătorite cu romano-catolici, printre alte modificări ale regulilor de succesiune.[2] Aceste modificări au intrat în vigoare la 26 martie 2015.
Linia de succesiune restrânsă
[modificare | modificare sursă]Lista de mai jos este limitată la descendenții fiilor regelui George al V-lea care sunt în ordinea succesiunii la tron sau ai căror urmași sunt sau pot fi în ordinea succesiunii la tron. Persoanele din listă care nu sunt în ordinea succesiunii la tron apar cu caractere italice.
- Regele George V (1865–1936)
- Regele George VI (1895–1952)
- Regina Elisabeta a II-a (1926-2022)
- Regele Charles al III-lea (n. 1948)
- (1) William, Prinț de Wales (n. 1982) B D W
- (2) Prințul George de Wales (n. 2013) B D W
- (3) Prințesa Charlotte de Wales (n. 2015)B D W [3]
- (4) Prințul Louis de Wales (n. 2018)
- (5) Prințul Henry, Duce de Sussex (n. 1984) B D W
- (6) Archie Mountbatten-Windsor (n. 2019)
- (7) Lilibet Mountbatten-Windsor (n. 2021)
- (1) William, Prinț de Wales (n. 1982) B D W
- (8) Prințul Andrew, Duce de York (n. 1960) B D W
- (9) Prințesa Beatrice (n. 1988) B D W
- (10) Sienna Mapelli Mozzi (n. 2021)
- (11) Prințesa Eugenie (n. 1990) B D W
- (12) August Brooksbank (n. 2021)
- (13) Ernest Brooksbank (n. 2023)
- (9) Prințesa Beatrice (n. 1988) B D W
- (14) Prințul Edward, Duce de Edinburgh (n. 1964) B D W
- (15) James Mountbatten-Windsor, Conte de Wessex (n. 2007) B D W
- (16) Lady Louise Mountbatten-Windsor (n. 2003) B D W
- (17) Anne, Prințesă Regală (n. 1950) B D W
- (18) Peter Phillips (n. 1977) B D W
- (19) Savannah Phillips (n. 2010) B D W
- (20) Isla Phillips (n. 2012) B D
- (21) Zara Tindall (născută Phillips; n. 1981) B D W
- (18) Peter Phillips (n. 1977) B D W
- Regele Charles al III-lea (n. 1948)
- Prințesa Margaret, Contesă de Snowdon (1930–2002)D88
- (25) David Armstrong-Jones, Viconte Linley (n. 1961) B D W
- (26) Charles Armstrong-Jones (n. 1999) B D W
- (27) Margarita Armstrong-Jones (n. 2002) B D W
- (28) Lady Sarah Chatto (născută Armstrong-Jones, n. 1964) B D W
- (29) Samuel Chatto (n. 1996) B D W
- (30) Arthur Chatto (n. 1999) B D W
- (25) David Armstrong-Jones, Viconte Linley (n. 1961) B D W
- Regina Elisabeta a II-a (1926-2022)
- Prințul Henry, Duce de Gloucester (1900–1974)1952
- (31) Prințul Richard, Duce de Gloucester (n. 1944) B D W
- (32) Alexander Windsor, Conte de Ulster (n. 1974) B D W
- (33) Xan Windsor, Lord Culloden (n. 2007) B D W
- (34) Lady Cosima Windsor (n. 2010) B D W
- (35) Lady Davina Lewis (născută Windsor, n. 1977) B D W
- (36) Senna Lewis (n. 2010)
- (37) Tāne Lewis (n. 2012)[6]B D W
- (38) Lady Rose Gilman (născută Windsor, n. 1980) B D W
- (39) Lyla Gilman (n. 2010) B D
- (40) Rufus Gilman (n. 2012) B
- (32) Alexander Windsor, Conte de Ulster (n. 1974) B D W
- (31) Prințul Richard, Duce de Gloucester (n. 1944) B D W
- ASR Prințul George, Duce de Kent (1902–1942)
- (41) Prințul Edward, Duce de Kent (n. 1935) B D
- (42) George Windsor, Conte de St Andrews (n. 1962) MC / D W
- Edward Windsor, Lord Downpatrick (n. 1988) XC / D W
- Lady Marina Charlotte Windsor (n. 1992) XC / W
- (43) Lady Amelia Windsor (n. 1995) B D
- Lordul Nicholas Windsor (n. 1970) XC / D W
- (44) Albert Windsor (n. 2007) B
- (45) Leopold Windsor (n. 2009) B
- (46) Louis Windsor (n. 2014)
- (47) Lady Helen Taylor (născută Windsor, n. 1964) B D
- (48) Columbus Taylor (n. 1994) B
- (49) Cassius Taylor (n. 1996) B
- (50) Eloise Taylor (n. 2003) B
- (51) Estella Taylor (n. 2004) B
- (42) George Windsor, Conte de St Andrews (n. 1962) MC / D W
- (52) Prințul Michael de Kent (n. 1942) MC / W
- (53) Lordul Frederick Windsor (n. 1979) B
- (54) Maud Windsor (n. 2013) B
- (55) Isabella Windsor (n. 2016)[7]
- (56) Lady Gabriella Kingston (născută Windsor, n. 1981) B
- (53) Lordul Frederick Windsor (n. 1979) B
- (57) Prințesa Alexandra, Lady Ogilvy (n. 1936) B
- (58) James Ogilvy (n. 1964) W
- (59) Alexander Ogilvy (n. 1996) W
- (60) Flora Vesterberg (născută Ogilvy, n. 1994) W
- (61) Marina Ogilvy (n. 1966) W
- (62) Christian Mowatt (n. 1993) W
- (63) Zenouska Mowatt (n. 1990) W
- (58) James Ogilvy (n. 1964) W
- (41) Prințul Edward, Duce de Kent (n. 1935) B D
- Regele George VI (1895–1952)
Note și surse:
- XC Exclus deoarece este romano-catolic. Această excludere nu este afectată de Legea Succesiunii la Coroană intrată în vigoare în 2015.
- MC Căsătorit cu un romano-catolic. Excluderea acestor persoane a fost abrogată de Legea Succesiunii la Coroană intrată în vigoare la 26 martie 2015.
- B publicat de site-ul oficial al Monarhiei Britanice, "Succession"
- D publicat pe site-ul Debrett (la 27 septembrie 2012): "The Line of Succession to the British Throne"
- W publicat în Almanahul Whitaker 2011, Londra: A. C. Black, ISBN 978-1-4081-2848-0, p. 25
- D88 Publicat de Debretts (1988).[8]
- 1952 Succesiune publicată la înscăunarea Reginei Elisabeta a II-a în 1952[9]
Linia de succesiune extinsă
[modificare | modificare sursă]Descendenți ai reginei Victoria (1819–1901)
[modificare | modificare sursă]
Victoria → Eduard al VII-lea → George al V-lea → George al VI-lea → Elisabeta a II-a → Charles al III-lea
Monarhul actual: Charles al III-lea (n.1948)
- William, Prinț de Wales (n. 1982), fiul cel mare al regelui
- Prințul George de Wales (n. 2013), fiul cel mare al Prințului de Wales
- Prințesa Charlotte de Wales (n. 2015), fiica Prințului de Wales
- Prințul Louis de Wales (n. 2018), fiul cel mic al Prințului de Wales
- Prințul Harry, Duce de Sussex (n. 1984), fiul cel mic al regelui
- Archie Mountbatten-Windsor (n. 2019), fiul Ducelui de Sussex
- Lilibet Mountbatten-Windsor (n.2021), fiica Ducelui de Sussex
Aceștia au fost toți descendenții regelui Charles al III-lea Descendenți în linia Victoria → Eduard al VII-lea → George V → George VI → Elisabeta II → Prințul Andrew, Duce de York
- Prințul Andrew, Duce de York (n. 1960), fiul reginei Elisabeta a II-a
- Prințesa Beatrice de York (n. 1988), fiica Ducelui de York
- Sienna Mapelli Mozzi (n. 2021), fiica prințesei Beatrice
- Prințesa Eugenie de York (n. 1990), fiica Ducelui de York
- August Brooksbank (n. 2021), fiul prințesei Eugenie Descendenți în linia Victoria → Eduard al VII-lea → George V → George VI → Elisabeta II → Prințul Eduard, Conte de Wessex
- Prințul Eduard, Conte de Wessex (n. 1964), fiul reginei Elisabeta a II-a
- James, Viconte Severn (n. 2007), fiul Contelui de Wessex
- Lady Louise Windsor (n. 2003), fiica Contelui de Wessex Descendenți în linia Victoria → Eduard al VII-lea → George V → George VI → Elisabeta II → Anne, Prințesă Regală
- Prințesa Anne, Prințesă Regală (n. 1950), fiica reginei Elisabeta a II-a
- Peter Phillips (n. 1977), fiul Prințesei Regale
- Savannah Phillips (n. 2010), fiica lui Peter Phillips
- Isla Phillips (n. 2012), fiica lui Peter Phillips
- Zara Tindall (n. 1981), fiica Prințesei Regale
- Mia Tindall (n. 2014), fiica Zarei Tindall
- Lena Tindall (n. 2018), fiica Zarei Tindall
- Lucas Tindall (n. 2021), fiul Zarei Tindall
Aceștia au fost toți descendenții reginei Elisabeta a II-a Descendenți în linia Victoria → Eduard al VII-lea → George V → George VI → Prințesa Margaret (1930-2002)
- David Armstrong-Jones, al 2-lea Conte de Snowdon (n. 1961), fiul Prințesei Margaret (sora reginei Elisabeta a II-a)
- Charles Armstrong-Jones, Viconte Linley (n. 1999), fiul Contelui de Snowdon
- Margarita Armstrong-Jones (b. 2002), fiica Contelui de Snowdon
- Lady Sarah Chatto (n. 1964), fiica Prințesei Margaret
- Samuel Chatto (n. 1996), fiul lui Lady Sarah Chatto
- Arthur Chatto (n. 1999), fiul lui Lady Sarah Chatto
Aceștia au fost toți descendenții regelui George al VI-lea Descendenți în linia Victoria → Eduard al VII-lea → George al V-lea → Prințul Henry, duce de Gloucester (1900-1974)
- Prințul Richard, Duce de Gloucester (n. 1944), fiul Prințului Henry, Duce de Gloucester
- Alexander Windsor, Conte de Ulster (n. 1974), fiul Ducelui de Gloucester
- Xan Windsor, Lord Culloden (n. 2007), fiul Contelui de Ulster
- Lady Cosima Windsor (n. 2010) fiica Contelui de Ulster
- Lady Davina Lewis (n. 1977), fiica Ducelui de Gloucester
- Senna Lewis (n. 2010), fiica lui Lady Davina Lewis
- Tāne Lewis (n. 2012), fiul lui Lady Davina Lewis
- Lady Rose Windsor (n. 1980), fiica Ducelui de Gloucester
- Lyla Gilman (n. 2010), fiica lui Lady Rose Gilman
- Rufus Gilman (n. 2012), fiul lui Lady Rose Gilman Descendenți în linia Victoria → Eduard al VII-lea → George al V-lea → Prințul George, Duce de Kent'
- Prințul Eduard, Duce de Kent (n. 1935), fiul Prințului George, Duce de Kent
- George Windsor, Conte de St Andrews (n. 1962), fiul Ducelui de Kent
- Lady Amelia Windsor (n. 1995), fiica Contelui de St Andrews
- *Lordul Nicholas Windsor (n. 1970), fiul Ducelui de Kent
- Albert Windsor (n. 2007), fiul Lordului Nicholas Windsor
- Leopold Windsor (n. 2009), fiul Lordului Nicholas Windsor
- Louis Windsor (n. 2014), fiul Lordului Nicholas Windsor
- Lady Helen Taylor (n. 1964), fiica Ducelui de Kent
- Columbus Taylor (n. 1994), fiul lui Lady Helen Taylor
- Cassius Taylor (n. 1996), fiul lui Lady Helen Taylor
- Eloise Taylor (n. 2003), fiica lui Lady Helen Taylor
- Estella Taylor (n. 2004), fiica lui Lady Helen Taylor
- Prințul Michael de Kent (n. 1942), fiul Prințului George, Duce de Kent
- Lordul Frederick Windsor (n. 1979), fiul Prințului Michael de Kent
- Maud Windsor (n. 2013), fiica Lordului Frederick Windsor
- Isabella Windsor (n. 2016), fiica Lordului Frederick Windsor
- Lady Gabriella Windsor (n. 1981), fiica Prințului Michael de Kent
- Prințesa Alexandra, Lady Ogilvy (n. 1936), fiica Prințului George, Duce de Kent
- James Ogilvy (n. 1964), fiul prințesei Alexandra
- Alexander Ogilvy (n. 1996), fiul lui James Ogilvy
- Flora Ogilvy (n. 1994), fiica lui James Ogilvy
- Marina Ogilvy (n. 1966), fiica prințesei Alexandra
- Christian Mowatt (n. 1993), fiul Marinei Ogilvy
- Zenouska Mowatt (n. 1990), fiica Marinei Ogilvy Descendenți în linia Victoria → Eduard al VII-lea → George al V-lea → Mary, Prințesă Regală'
- David Lascelles, al 8-lea Conte de Harewood (n. 1950), nepotul lui Mary, Prințesă Regală și Contesă de Harewood
- Alexander Lascelles, Viconte Lascelles (n. 1980), fiul Contelui de Harewood
- Ivy Lascelles (n. 2018), fiica Vicontelui Lascelles
- Edward Lascelles (n. 1982), fiul Contelui de Harewood
- James Lascelles (n. 1953), nepotul lui Mary, Prințesă Regală și Contesă de Harewood
- Rowan Lascelles (n. 1977), fiul lui James Lascelles
- Tewa Lascelles (n. 1985), fiul lui James Lascelles
- Sophie Lascelles (n. 1973), fiica lui James Lascelles
- Jeremy Lascelles (n. 1955), nepotul lui Mary, Prințesă Regală și Contesă de Harewood
- Thomas Lascelles (n. 1982), fiul lui Jeremy Lascelles
- Cleo Lascelles (n. 2017), fiica lui Thomas Lascelles
- Ellen Lascelles (n. 1984), fiica lui Jeremy Lascelles
- Amy Lascelles (n. 1986), fiica lui Jeremy Lascelles
- Tallulah Grace Lascelles (n. 2005), fiica lui Jeremy Lascelles
- Henry Lascelles (n. 1953), nepotul lui Mary, Prințesă Regală și Contesă de Harewood
- Maximilian Lascelles (n. 1991), fiul lui Henry Lascelles
Aceștia au fost toți descendenții regelui George al V-lea Descendenți în linia Sofia de Hanovra → George I → George al II-lea → Frederick, Prinț de Wales → George al III-lea → Prințul Eduard → Victoria → Eduard al VII-lea → Prințesa Louise, Prințesă Regală.
Victoria → Eduard al VII-lea → Prințesa Louise → Prințesa Maud - David Carnegie, al 4-lea Duce de Fife (n. 1961), nepotul prințesei Maud de Fife
- Charles Duff Carnegie, Conte de Southesk (n. 1989), fiul Ducelui de Fife
- Lordul George William Carnegie (n. 1991), fiul Ducelui de Fife
- Lordul Hugh Alexander Carnegie (n. 1993), fiul Ducelui de Fife
- Lady Alexandra Etherington (n. 1959), nepoata prințesei Maud de Fife
- Amelia Etherington (n. 2001), fiica lui Lady Alexandra Etherington
Descendenți în linia Sofia de Hanovra → George I → George al II-lea → Frederick, Prinț de Wales → George al III-lea → Prințul Eduard → Victoria → Eduard al VII-lea → Prințesa Maud.
Victoria → Eduard al VII-lea → Prințesa Maud → regele Olav al V-lea al Norvegiei - Regele Harald al V-lea al Norvegiei (n. 1937), fiul regelui Olav al V-lea al Norvegiei
- Prințul Moștenitor Haakon al Norvegiei (n. 1973), fiul regelui Harald al V-lea al Norvegiei
- Prințul Sverre Magnus al Norvegiei (n. 2005), fiul Prințului Moștenitor al Norvegiei
- Prințesa Ingrid Alexandra a Norvegiei (n. 2004), fiica Prințului Moștenitor al Norvegiei
- Prințesa Märtha Louise a Norvegiei (n. 1971), fiica regelui Harald al V-lea al Norvegiei
- Maud Angelica Behn (n. 2003), fiica prințesei Märtha Louise
- Leah Isadora Behn (n. 2005), fiica prințesei Märtha Louise
- Emma Tallulah Behn (n. 2008), fiica prințesei Märtha Louise
- Haakon Lorentzen (n. 1954), nepotul regelui Olav al V-lea al Norvegiei
- Olav Lorentzen (n. 1985), fiul lui Haakon Lorentzen
- Christian Lorentzen (n. 1988), fiul lui Haakon Lorentzen
- Sophia Lorentzen (n. 1994), fiica lui Haakon Lorentzen
- Ingeborg Lorentzen (n. 1957), nepoata regelui Olav al V-lea al Norvegiei
- Victoria Ribeiro (n. 1988), fiica lui Ingeborg Lorentzen
- Ragnhild Lorentzen (n. 1968), nepoata regelui Olav al V-lea al Norvegiei
- Alexandra Long (n. 2007), fiica lui Ragnhild Lorentzen
- Elizabeth Long (n. 2011), fiica lui Ragnhild Lorentzen
- Prințesa Astrid a Norvegiei (n. 1932), fiica regelui Olav al V-lea al Norvegiei
- Alexander Ferner (n. 1965), fiul prințesei Astrid
- Stella Ferner (n. 1998), fiica lui Alexander Ferner
- Carl-Christian Ferner (n. 1972), fiul prințesei Astrid
- Cathrine Ferner Johansen (n. 1962), fiica prințesei Astrid
- Sebastian Ferner Johansen (n. 1990), fiul Cathrinei Johansen
- Madeleine Ferner Johansen (n. 1993), fiul Cathrinei Johansen
- Benedikte Ferner (n. 1963), fiica prințesei Astrid
- Elisabeth Ferner Beckman (n. 1969), fiica prințesei Astrid
- Benjamin Ferner Beckman (n. 1999), fiul Elisabetei Ferner Beckman
Aceștia au fost toți descendenții regelui Eduard al VII-lea Descendenți ai Prințului Alfred, Duce de Edinburgh (1844–1900)
[modificare | modificare sursă]Descendenți în linia Sofia de Hanovra → George I → George al II-lea → Frederick, Prinț de Wales → George al III-lea → Prințul Eduard → Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Maria de Edinburgh.
Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Maria de Edinburgh → regele Carol al II-lea al României -> regele Mihai al României
- Margareta a României (n. 1949), fiica regelui Mihai al României
- Prințesa Elena a României (n. 1950), fiica regelui Mihai al României
- Nicolae Medforth-Mills (n. 1985), fiul prințesei Elena a României
- Karina Medforth-Mills (n. 1989), fiica prințesei Elena a României
- Irina Walker (n. 1953), fiica regelui Mihai al României
- Michael Kreuger (n. 1985), fiul Irinei Walker
- Angelica Kreuger (n. 1986), fiica Irinei Walker
- Prințesa Sofia a României (n. 1957), fiica regelui Mihai al României
- Elisabeta-Maria de Laufenborg (n. 1999), fiica prințesei Sofia a României
Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Maria de Edinburgh → Prințesa Maria a României - Prințul Alexandru, Prinț Moștenitor al Iugoslaviei (n. 1945), nepotul Prințesei Maria a României
- Prințul Petru, Prinț al Iugoslaviei (n. 1980), fiul prințului moștenitor Alexandru al Iugoslaviei
- Prințul Filip al Iugoslaviei (n. 1982), al doilea fiu al prințului moștenitor Alexandru al Iugoslaviei
- Prințul Alexandru al Iugoslaviei (n. 1982) (n. 1982), al treilea fiu al prințului moștenitor Alexandru al Iugoslaviei
- Prințul Nicolae al Iugoslaviei (n. 1958), nepotul Prințesei Maria a României
- Prințul George al Iugoslaviei (n. 1984), fiul prințului Nicolae al Iugoslaviei
- Prințul Mihai al Iugoslaviei (n. 1985), fiul prințului Nicolae al Iugoslaviei
- Prințesa Marija a Iugoslaviei (n. 1993), fiica prințului Nicolae al Iugoslaviei
- Prințesa Katarina a Iugoslaviei (n. 1959), nepoata Prințesei Maria a României
- Victoria de Silva (n. 1991) fiica prințesei Katarina a Iugoslaviei
- Prințul Karl Wladimir al Iugoslaviei (n. 1964), nepotul Prințesei Maria a României
- Prințul Dimitri al Iugoslaviei (n. 1965), nepotul Prințesei Maria a României
- Maria Tatiana Thune-Larsen (n. 1957), nepoata Prințesei Maria a României
- Sonja Thune-Larsen (n. 1992), fiica Mariei Tatiana Thune-Larsen
- Olga Thune-Larsen (n. 1995), fiica Mariei Tatiana Thune-Larsen
Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Maria de Edinburgh → Prințesa Ileana de România - Nicholas Snyder (n. 1987), fiul Ilenei Snyder
- Alexandra Snyder (n. 1984), fiica Ilenei Snyder
- Constanza Snyder (n. 1994), fiica Ilenei Snyder
Descendenți în linia Sofia de Hanovra → George I → George II → Frederick, Prinț de Wales → George III → Prințul Eduard → Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Victoria Melita de Edinburgh.
Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Victoria Melita de Edinburgh → Marele Duce Vladimir Kirillovici al Rusiei - Maria Vladimirovna, Mare Ducesă a Rusiei (n. 1953) fiica Marelui Duce Vladimir Kirilovici al Rusiei
- Marele Duce George Mihailovici al Rusiei (n. 1981) fiul Marii Ducese Maria Vladimirovna
Victoria → Prințul Alfred, Duce de Edinburgh → Prințesa Victoria Melita de Edinburgh → Marea Ducesă Maria Kirillovna a Rusiei - Prințul Emich de Leiningen (n. 2010) fiu al prințului Karl Emich de Leiningen
- Prințesa Cécilia de Leiningen (n. 1988) fiica prințului Karl Emich de Leiningen
- Theresa Prinzessin zu LeiningenR (n. 1992), fiica prințului Karl Emich de Leiningen
- Prințul de Leiningen (Andreas, n. 1955) fratele prințului Karl Emich de Leiningen
- Prințul Ereditar de Leiningen (Ferdinand, n. 1982) fiul prințului Andreas de Leiningen
- Prințul Hermann de Leiningen (n. 1987) fiul prințului Andreas de Leiningen
- Prințesa Olga de Leiningen (n. 1984) fiica prințului Andreas de Leiningen
- Prințesa Melita de Leiningen (n. 1951) sora prințului Karl Emich de Leiningen
- Prințesa Stephanie de Leiningen (n. 1958) sora prințului Karl Emich de Leiningen
- Prințul Boris de Leiningen (n. 1960) văr primar al prințului Andreas de Leiningen
- Prințul Nicholas de Leiningen (n. 1991) fiul prințului Boris Leiningen
- Prințul Karl Heinrich de Leiningen (n. 2001) fiul prințului Boris Leiningen
- Prințesa Juliana de Leiningen (n. 2003) fiica prințului Boris Leiningen
- Prințul Hermann Friedrich de Leiningen (n. 1963) fratele prințului Boris Leiningen
- Prințesa Tatiana de Leiningen (n. 1989) fiica prințului Hermann de Leiningen
- Prințesa Nadia de Leiningen (n. 1991) fiica prințului Hermann de Leiningen
- Prințesa Alexandra de Leiningen (n. 1997) fiica prințului Hermann de Leiningen
Lista continuă cu descendenții celorlalți copii ai reginei Victoria și apoi cu descendenții monarhilor precedenți, până la George I. În 2001, William Addams Reitwiesner, expert în genealogie, a făcut o listă cu toți descendenții în viață ai Sofiei de Hanovra. Lista număra atunci 4973 de persoane, însă multe dintre acestea nu se aflau în ordinea succesiunii la tron, fiind de confesiune catolică. Nu există o listă oficială a tuturor descendenților Sofiei de Hanovra aflați în ordinea succesiunii la tron.
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Bogdanor (1995), p. 42
- ^ "Girls equal in British throne succession", BBC, 28 October 2011.
- ^ „Royal princess named as Charlotte”. BBC. Accesat în .
- ^ Announcement of the birth of Mr and Mrs Tindall's first baby, 17 January 2014
- ^ „Zara and Mike Tindall's baby named on Twitter”.
- ^ Edmunds, Susan (). „Kiwi royal named for king of forest”. The New Zealand Herald. Accesat în .
- ^ „It's a girl! Lord Frederick Windsor and Sophie Winkleman celebrate the birth of their second daughter Isabella Alexandra May”. Daily Mail Online. . Accesat în .
- ^ Williamson, David; Ellis, Patricia, ed. (). Debrett's Distinguished People of Today. Debrett's Peerage. p. 61. ISBN 0 905649 99 0.
First 25 in succession as listed - Viscount [David] Lascelles being the 25th
- ^ „Line of succession to the throne”. The Sydney Morning Herald. . Accesat în .
|