Sari la conținut

Caesarea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol se referă la un oraș în Israel. Pentru alte sensuri, vedeți Caesarea (dezambiguizare).
Cezareea
קיסריה
Caesarea
—  oraș  —
Keysaria

Map
Cezareea (Israel)
Poziția geografică în Israel
Coordonate: 32°30′N 34°54′E ({{PAGENAME}}) / 32.5°N 34.9°E

Țară Israel
Subdistrict[*]Subdistrictul Haifa
Oraș Haifa
District al IsraeluluiDistrictul Haifa
Subdistrict[*]Subdistrictul Hadera
Consiliu regional în IsraelConsiliul regional Hof Hacarmel[*]
Atestare Modificați la Wikidata

Altitudine20 m.d.m.

Populație (2019)
 - Total5.343 locuitori

Fus orarUTC+2

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Caesarea (în limba latină), în română Cezareea, astăzi Keysaria (în ebraică קֵיסָרְיָה, transliterat: Keysariya, în arabă قيسارية, transliterat: Qaysaria, în greacă Καισάρεια)[1] este un orășel în partea central-nordică a Israelului. Situat la jumătatea distanței între Tel Aviv și Haifa pe câmpia de coastă în apropiere de orașul Hadera, cade sub jurisdicția Consiliului Regional Hof Hacarmel (Litoralul Carmelului). Cu o populație de 4,970, este singura localitate israeliană gestionată de către o organizație privată, Caesarea Development Corporation[2] și, de asemenea, una dintre cele mai populate localități nerecunoscută ca un consiliu local.

Orașul a fost construit de regele regatului Iudeea, Irod cel Mare pe la 25-13 î.Hr. ca orașul-port Caesarea Maritima. El a servit ca un centru administrativ al provinciei Iudeea a Imperiului Roman și mai târziu capitala bizantină a provinciei Palestina Prima în perioada clasică. După cucerirea musulmană din secolul al 7-lea, fiind ultimul oraș căzut sub arabi, orașul a avut o majoritate arabă până la cuceririle cruciate. A fost abandonat după cucerirea de către mameluci.[3] Localitatea a fost repopulată în 1884 de către bosniecii imigranți, care s-au stabilit într-un mic sat de pescari. În 1940, kibbutzul Sdot Yam a luat ființă alături de sat. În februarie 1948, în vremea Războiului de independență a Israelului din anii 1948-1949, satul a fost cucerit de o unitate evreiască a Palmahului comandată de Yitzhak Rabin, dar locuitorii arabi fugiseră deja mai înainte după un atac al organizației paramilitare evreiești Lehi. În 1952 s-a înființat orașul evreiesc Keisarya (Cezareea) în apropierea ruinelor orașului antic, transformat în Parcul Național Caesarea Maritima.

Caesarea Maritima a fost construită în jurul anilor 20–10 î. Hr., lângă ruinele unui mic port, cunoscut sub numele de Stratonos pyrgos (Turnul lui Straton), fondat de Straton I din Sidon. [4] În 90 î. Hr., regele evreu Alexandru Ianai a capturat Turnul lui Straton, ca parte a politicii sale de dezvoltare a construcțiilor navale și extinderea statului hasmonean. Turnul lui Straton a rămas o așezsre evreiască pentru încă două generații, până când zona a devenit dominată de romani în 63 î. Hr., când a fost declarat oraș autonom. Orașul păgân a suferit schimbări mari sub Irod cel Mare, care l-a redenumit Caesarea în onoarea împăratului Roman, Caesar Augustus.

În 22 î. Hr., Irod a început construcția unui port de mare adâncime și a construit depozite, piețe, drumuri largi, băi, temple  și impunătoare clădiri publice.[5] La fiecare cinci ani, orașul a găzduit importante competiții sportive, jocuri de gladiatori, și spectacole de teatru, cu vedere la Marea Mediterană.

Cezareea, de asemenea, a înflorit în timpul perioadei bizantine. În secolul III, înțelepții evrei au scutit orașul de legea iudaică, sau Halakha, întrucât în acest timp, majoritatea locuitorilor nu erau evrei.[6] Orașul a fost, în principal, un centru comercial bazat pe comerț.


Dan Hotel

Personalități notabile

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ "Caesarea" in the American Heritage Dictionary
  2. ^ About the CDC Arhivat în , la Wayback Machine.
  3. ^ „Caesarea”. Encyclopædia Britannica, Inc. Accesat în . 
  4. ^ Duane W. Roller and Robert L. Hohlfelder. „The Problem of the Location of Straton's Tower”: 61–68. JSTOR 1356838.  Mai multe valori specificate pentru |JSTOR= și |jstor= (ajutor)
  5. ^ Crossan, 1999, p. 232
  6. ^ Safrai, 1994, p. 374

Legături externe

[modificare | modificare sursă]