Sari la conținut

Fascism clerical

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Fascismul clerical este o ideologie care combină doctrinele politice și economice ale fascismului cu clericalismul. Termnul a fost utilizat în descrierea organizațiilor și mișcărilor care combină elemente religioase cu elemente fasciste sau regimurilor fasciste în cadrul cărora clerul are un rol important.

Termenul de fascism clerical a fost utilizat pentru prima dată la începutul anilor 1920 în Italia. Acesta caracteriza facțiunea catolică a Partidului Poporului Italian care susținea regimul lui Benito Mussolini; se presupune că ar fi fost inventat de Luigi Sturzo, preot și lider creștin-democrat care s-a opus regimului și a plecat în exil în 1924.[1] În ciuda acestor afirmații, termenul a fost utilizat înainte de Marșul asupra Romei din 1922, caracterizându-i pe catolicii din nordul Italiei care militau pentru o sinteză între catolicism și fascism.[2]

Sturzo a realizat o distincție între „filofasciști”, cei care au părăsit PPI în 1921 și 1922, și „fasciștii clericali” care au rămas în partidul după Marșul asupra Romei, susținând colaborarea cu regimul fascist.[3] Într-un final, cel din urmă grup a ajuns la o înțelegere cu Mussolini, au abandonat PPI în 1923 și au creat Centro Nazionale Italiano. Partidul Poporului Italian a fost desființat de către regimul fascist în 1926.[4]

Termenul este utilizat astăzi de către intelectuali pentru a face distincție între fascismul clerical cu aspecte autoritariste de formele mult mai radicale.[5] Fasciștii creștini au ca subiect de interes politicile religioase interne precum legile și reglementările care reflectă propria perspectivă creștină. Formele radicale de fascism creștin sau clerical au apărut în spectrul politic al extremei-drepte în unele tări europene în perioada interbelică.[6]

Exemple de dictaturi și mișcări politic care adoptă elementele specifice fascismului clerical :

Guvernul generalului Franco în Spania franchistă a implementat Nacionalcatolicismo (în română catolicismul național) ca parte a propriei ideologii. Regimul a fost descris ca unii ca fiind un exemplu de fascism clerical, în special odată cu scăderea influenței Falangei la mijlocul anilor 1940 și înainte de Miracolul Spaniol din anii 1960.

Intelectualii care acceptă termenul au ajuns la concluzia că mișcarea Ustașa este cel mai bun exemplu de fascism clerical. Mai mult, unii autori au respins termenul pe motiv că un întreg regim fascist nu devine „clerical” dacă elementele clerului îl sprijină, în timp ce alții nu îl utilizează în afara contextului epocii fasciste, perioada interbelică (1918-1945).[8]

Unii cercetători au considerat unele mișcări contemporane ca fiind forme de fascism clerical: Identitatea Creștină și Reconstrucția Creștină din Statele Unite[9], „cea mai virulentă formă” de fundamentalism islamic[10], islamism[11] și naționalismul hindus militant din India.[9]

  1. ^ Roger Eatwell. „Reflections on Fascism and Religion”. Arhivat din original în . Accesat în . 
  2. ^ Walter Laqueur. „THE ORIGINS OF FACISM: ISLAMIC FACISM, ISLAMOPHOBIA, ANTISEMITISM”. Arhivat din original în . Accesat în . 
  3. ^ Carlo Santulli, Filofascisti e Partito Popolare (1923-1926) (dissertation), Università di Roma - La Sapienza, 2001, p. 5.
  4. ^ Carlo Santulli, Id.
  5. ^ H.R. Trevor-Roper, "The Phenomenon of Fascism", in S. Woolf (ed.), Fascism in Europe(London: Methuen, 1981), especially p. 26. Cited in Roger Eatwell, "Reflections on Fascism and Religion"
  6. ^ Feldman, Turda & Georgescu 2008.
  7. ^ Biondich 2007, p. 383-399.
  8. ^ Griffin 2007, p. 213-227.
  9. ^ a b Berlet, Chip (2005). "Christian Identity: The Apocalyptic Style, Political Religion, Palingenesis, and Neo-Fascism". In Griffin, Roger. Fascism as a Totalitarian Movement. New York: Routledge. p. 196. ISBN 0-415-34793-9. Retrieved 23 November 2014. Lyons and I put Christian Identity into the category of clerical fascism, and we also included the militant theocratic Protestant movement called Christian Reconstructionism... a case can be made for... the Hindu nationalist (Hinduvata) Bharatiya Janata Party in India (which grew out of the Rashtriya Swayamsevak Sangh Hindu religious movement).
  10. ^ Berlet, Chip. "When Alienation Turns Right: Populist Conspiracism, the Apocalyptic Style, and Neofascist Movements". In Langman, Lauren; Kalekin-Fishman, Devorah. The Evolution of Alienation: Trauma, Promise, and the Millennium. p. 130. In the most virulent form, theocratic Islamic fundamentalism could be a form of clerical fascism (theocratic fascism built around existing institutionalized clerics). This is a disputed view...
  11. ^ Mozaffari, Mehdi (March 2007). "What is Islamism? History and Definition of a Concept"(PDF). Totalitarian Movements and Political Religions. 8(1): 17–33. Retrieved 23 November 2014. ‘Clerical fascism’ is perhaps the nearest concept which comes closest to Islamism.
  • Various authors, ‘Clerical Fascism’ in Interwar Europe, special issue of Totalitarian Movements and Political Religions, Volume 8, Issue 2, 2007.
  • Walter K. Andersen. "Bharatiya Janata Party: Searching for the Hindu Nationalist Face", In The New Politics of the Right: Neo–Populist Parties and Movements in Established Democracies, ed. Hans–Georg Betz and Stefan Immerfall (New York: St. Martin’s Press, 1998), pp. 219–232. ISBN 0-312-21134-1 or ISBN 0-312-21338-7
  • Stefan Arvidsson, Aryan Idols. The Indo-European Mythology as Ideology and Science. (University of Chicago Press, 2006) ISBN 0-226-02860-7
  • Partha Banerjee, In the Belly of the Beast: The Hindu Supremacist RSS and BJP of India (Delhi: Ajanta, 1998). ISBN 81-202-0504-2
  • Charles Bloomberg and Saul Dubow, eds., Christian–Nationalism and the Rise of the Afrikaner Broederbond in South Africa, 1918–48 (Bloomington: Indiana University Press, 1989). ISBN 0-253-31235-3
  • Randolph L. Braham and Scott Miller, The Nazis Last Victims: The Holocaust in Hungary (Detroit: Wayne State University Press, [1998] 2002). ISBN 0-8143-2737-0
  • Bulajić, Milan (1994). The Role of the Vatican in the break-up of the Yugoslav State: The Mission of the Vatican in the Independent State of Croatia. Ustashi Crimes of Genocide. Belgrade: Stručna knjiga.
  • Bulajić, Milan (2002). Jasenovac: The Jewish-Serbian Holocaust (the role of the Vatican) in Nazi-Ustasha Croatia (1941-1945). Belgrade: Fund for Genocide Research, Stručna knjiga.
  • Ainslie T. Embree, "The Function of the Rashtriya Swayamsevak Sangh: To Define the Hindu Nation", in Accounting for Fundamentalisms, The Fundamentalism Project 4, ed. Martin E. Marty and R. Scott Appleby (Chicago: The University of Chicago Press, 1994), pp. 617–652. ISBN 0-226-50885-4
  • Mark Juergensmeyer. The New Cold War?: Religious Nationalism Confronts the Secular State. (Berkeley: University of California Press, 1993). (ISBN 0-520-08651-1)
  • Laqueur, Walter. 1966. Fascism: Past, Present, Future, New York: Oxford: Oxford University Press, 1997. ISBN 0-19-511793-X
  • Nicholas M. Nagy–Talavera, The Green Shirts and the Others: A History of Fascism in Hungary and Romania (Iași and Oxford: The Center for Romanian Studies, 2001). ISBN 973-9432-11-5
  • Walid Phares, Lebanese Christian Nationalism: The Rise and Fall of an Ethnic Resistance (Boulder, Colo.: L. Rienner, 1995). ISBN 1-55587-535-1
  • Leon Volovici, Nationalist Ideology and Antisemitism: The Case of Romanian Intellectuals in the 1930s (Oxford: Pergamon Press, 1991). ISBN 0-08-041024-3
  • Livia Rothkirchen, "Vatican Policy and the ‘Jewish Problem’ in Independent Slovakia (1939-1945)" in Michael R. Marrus (ed.),The Nazi Holocaust 3, (Wesport: Meckler, 1989), pp. 1306–1332. ISBN 0-88736-255-9 or ISBN 0-88736-256-7
  • Falconi, Carlo (1970). The Silence of Pius XII. Boston and Toronto: Little, Brown, and Company.
  • Rhodes, Anthony (1973). The Vatican in the Age of the Dictators 1922-1945. New York: Holt, Rinehart and Winston.
  • Cornwell, John (1999). Hitler's Pope; The Silence of Pius XII. London: Viking.
  • Rivelli, Marco Aurelio (1998). Le génocide occulté: État Indépendant de Croatie 1941–1945 [Hidden Genocide: The Independent State of Croatia 1941–1945] (in French). Lausanne: L'age d'Homme.
  • Rivelli, Marco Aurelio (1999). L'arcivescovo del genocidio: Monsignor Stepinac, il Vaticano e la dittatura ustascia in Croazia, 1941-1945 [The Archbishop of Genocide: Monsignor Stepinac, the Vatican and the Ustaše dictatorship in Croatia, 1941-1945] (in Italian). Milano: Kaos.
  • Rivelli, Marco Aurelio (2002). "Dio è con noi!": La Chiesa di Pio XII complice del nazifascismo ["God is with us!": The Church of Pius XII accomplice to Nazi Fascism] (in Italian). Milano: Kaos.
  • Phayer, Michael (2000). The Catholic Church and the Holocaust, 1930–1965. Bloomington and Indianapolis: Indiana University Press.
  • Phayer, Michael (2008). Pius XII, the Holocaust, and the Cold War. Bloomington and Indianapolis: Indiana University Press.
  • Schindley, Wanda; Makara, Petar, eds. (2005). Jasenovac: Proceedings of the First International Conference and Exibit on the Jasenovac Concentration Camps. Dallas Publishing.
  • Griffin, Roger, ed. (2005). Fascism, Totalitarianism and Political Religion. Routledge.
  • Biondich, Mark (2005). "Religion and Nation in Wartime Croatia: Reflections on the Ustaša Policy of Forced Religious Conversions, 1941-1942". The Slavonic and East European Review. 83 (1): 71–116.
  • Griffin, Roger (2007). "The 'Holy Storm': 'Clerical fascism' through the Lens of Modernism". Totalitarian Movements and Political Religions. 8 (2): 213–227.
  • Biondich, Mark (2007a). "Controversies Surrounding the Catholic Church in Wartime Croatia, 1941–45". The Independent State of Croatia 1941-45. Routledge. pp. 31–59.
  • Biondich, Mark (2007b). "Radical Catholicism and Fascism in Croatia, 1918–1945". Totalitarian Movements and Political Religions. 8 (2): 383–399.
  • Feldman, Matthew; Turda, Marius; Georgescu, Tudor, eds. (2008). Clerical Fascism in Interwar Europe. Routledge.
  • Rychlak, Ronald J. (2010). Hitler, the War, and the Pope (Revised and expanded ed.). South Bend: Our Sunday Visitor.
  • Novak, Viktor (2011). Magnum Crimen: Half a Century of Clericalism in Croatia. 1. Jagodina: Gambit.
  • Novak, Viktor (2011). Magnum Crimen: Half a Century of Clericalism in Croatia. 2. Jagodina: Gambit.
  • Kertzer, David I. (2014). The Pope and Mussolini: The Secret History of Pius XI and the Rise of Fascism in Europe. Oxford University Press.
  • Nelis, Jan; Morelli, Anne; Praet, Danny, eds. (2015). Catholicism and Fascism in Europe 1918-1945. Georg Olms Verlag.