Google România
Google România | |
Tip | Companie privată |
---|---|
Fondată | noiembrie 2010[1] (înființare birou) |
Țara | România |
Sediu | B-dul CORNELIU COPOSU, 6-8, Et:13, Cladirea Unirii View, București, sect 3 [2] |
Zona deservită | România |
Oameni cheie | Elisabeta Moraru (Country Business Development Manager)[3] |
Industrie | Internet, Publicitate online |
Profit net | 1.306.855 RON [4] |
Proprietar | Google Inc. |
Angajați | aprox. 14[5] |
Prezență online | |
www.google.ro | |
Modifică date / text |
Google România, cunoscută și ca Google Bucharest, este filiala din România a companiei americane Google. Compania locală a fost înființată în 2010 și are sediul în București, acolo unde deține singurul său birou. Google operează cel mai puternic motor de căutare pe Internet din lume, denumit Google Search.
Corporația americană a decis să își extindă activitatea în România cu scopul de a oferi mai multe servicii în limba română și de a crește numărul companiilor de pe piața locală care apelează la serviciile sale.[1] Biroul din București face parte din cele peste 70 de birouri Google, în mai mult de 40 de țări.[6]
Istorie
[modificare | modificare sursă]În noiembrie 2010, Google anunța înființarea biroului local din București, numindu-l în funcția de Country Manager (Director General) pe românul Dan Bulucea. Înainte de a se alătura echipei Google, Bulucea activase 12 ani în cadrul Microsoft, la birourile din România și Germania ale companiei.[7]
Un an mai târziu, Mohammad Gawdat, unul dintre vicepreședinții companiei americane, afirma că Google a intrat târziu pe piața românească, fiind mai potrivită deschiderea unui birou încă din anul 2007 sau 2008. Corporația angajase în 2007 un consultant pentru piața locală, pe Radu Tudorache, însă după plecarea acestuia un an mai târziu, nu a mai fost recrutat niciun înlocuitor.[8]
În iunie 2016, Bulucea părăsea rolul de conducere din cadrul Google România, fiind promovat pe o poziție superioară la biroul companiei din Singapore.[9] Patru luni mai târziu, este găsit un nou manager al biroului din București în postura Elisabetei Moraru, angajată cu vechime în cadrul companiei locale.[10]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ a b „Google își deschide birou în România”. capital.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Conform cu datele furnizate de Ministerul Finanțelor în anul 2021 - CUI 23047266
- ^ „Elisabeta Moraru, noul CEO al Google Romania”. wall-street.ro. Accesat în .
- ^ Conform cu datele furnizate în 2019
- ^ Conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor pe anul 2015
- ^ „Locations - Google Jobs”. google.com. Accesat în .
- ^ „Cine este Dan Bulucea, noul country manager al Google”. zf.ro. Accesat în .
- ^ „Vicepreședinte Google: Marele meu regret este că am intrat târziu în România; piața ar fi fost gata din 2007 sau 2008”. zf.ro. Accesat în .
- ^ „Dan Bulucea pleacă de la conducerea Google România. A fost promovat în cadrul companiei”. go4it.ro. Accesat în .
- ^ „Elisabeta Moraru este noua sefa a Google Romania”. hotnews.ro. Accesat în .