Sari la conținut

Iubire ca în filme

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Iubire ca în filme
Gentelenovelă  Modificați la Wikidata
Creator(i)Pavel Bartoș
Dezvoltator(i)MediaPro Pictures
ActoriAdela Popescu
Dan Bordeianu
Diana Dumitrescu
Lucian Viziru
Carmen Tănase
Octavian Strunilă
Temă muzicală de începutAdela Popescu - Iubire ca în filme
Temă muzicală de sfârșitAdela Popescu - Eviti sa iubesti
Țară de origine România
Limbă(i)română
Nr. de episoade180
Producție
Producător(i)Ruxandra Ion
Perioadă de difuzare49 min.
Difuzare
Canal originalAcasă TV
Format imagine480i 4:3 SDTV
Format audioRomână

Iubire ca în filme este o telenovelă românească produsă de MediaPro Pictures și difuzată de postul de televiziune Acasă TV. Difuzarea originală a avut loc în perioada 2006-2007. Rolurile principale sunt interpretate de Adela Popescu și Dan Bordeianu, iar în principalele roluri antagonice s-au aflat Cătălina Mustață și Ștefana Samfira.

Serialul spune povestea Ioanei, o tânără de 23 de de ani care are pentru vârsta ei prea multe responsabilități. Viața ei nu e ușoară pentru că, după moartea părinților, a trebuit să ia decizii dificile și să facă multe compromisuri pentru ca sorei ei, Raluca (Adina Galupa), să nu-i lipsească nimic. Astfel, Ioana se angajează ca dansatoare într-un bar, ascunde inclusiv față de Raluca adevărata proveniență a banilor câștigați, pretinzând că este psiholog de prestigiu.

Ioana îl cunoaște pe Ștefan (Dan Bordeianu), fiul unei familii bogate și între cei doi se naște o iubire de poveste. Ea se recomandă ca fiind psiholog, iar el o roagă să-l ajute să iasă de sub influența mamei sale, doamna Elvira Varga (Cătălina Mustață), o femeie dominatoare care-și terorizeaza fiul învinovățindu-l de moartea fratelui său geaman, Bogdan (același Dan Bordeianu), pe când aveau 11 ani. Elvira ține neapărat să-l vadă căsătorit pe Ștefan cu Adina (Ștefana Samfira) și cum aceasta îl iubește cu adevărat, va face tot posibilul să o îndepărteze pe rivala sa.

Ioana și Ștefan încearcă să-și păstreze iubirea neatinsă de intrigi, însă atunci când nimeni nu se așteaptă, Rona (Adriana Butoi), o femeie ai cărei parinți au avut de suferit în regimul comunist din cauza tatălui lui Ștefan și al lui Bogdan, se întoarce pentru a-și duce la capăt răzbunarea împotriva familiei Varga.

În această răzbunare vor cădea multe victime, între care Elvira și Ștefan. Acesta din urmă va avea ocazia să-și vadă fratele geamăn pentru câteva ore și va muri în brațele lui, după ce i-o va fi încredințat pe Ioana pentru a avea grijă de ea. După moartea tragică a lui Ștefan, Bogdan, care fusese crezut mort timp de mai mulți ani, va încerca să fie alături de familia sa: Elvira și Dana (Sabina Brândușe) - sora lui, dar mai ales de Ioana.

Deși îl respinge la început, între Ioana și Bobo se va înfiripa o frumoasă și tandră poveste de dragoste. Amândoi vor avea de suferit și se vor susține reciproc în lupta cu apriga Rona, care va încerca prin orice mijloace să-i despartă, dezvoltând o iubire platologică pentru Bobo. Totuși dragostea Ioanei și a lui Bogdan va fi mai puternică și va învinge orice obstacol.

Următorii actori au jucat în serial:[1]

Coloana sonoră

[modificare | modificare sursă]

Melodia genericului este cântată de Adela Popescu. Aceasta se numește ,,Iubire ca în filme``, dând titlul serialului.

  • Prima versiune a fost realizată de TV Azteca în 2001 și s-a numit Como en el cine (Ca în filme). Protagoniști au fost Lorena Rojas și Mauricio Ochmann.
  • În anul 2009, în Miami, Florida, s-a realizat altă versiune cu numele de Pecadora (Păcătoasa). A fost produsă de Venevision. Protagoniștii au fost Eduardo Capetillo și Litzy Dominguez.
  1. ^ „Iubire ca in filme”. Acasă TV. . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]