Sari la conținut

Sezonul de Formula 1 din 2014

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Campionatul Mondial de Formula 1
Sezonul 2014
Durată
16 martie - 23 noiembrie
Nr. curse
19
Nr. piloți
24
Nr. echipe
11
Campionul la Piloți
Regatul Unit Lewis Hamilton (Al 2-lea titlu)
Campionul la Constructori
Germania Mercedes (Primul titlu)

Campionatul Mondial de Formula 1 din 2014 a fost cel de-al 68-lea sezon al curselor auto pentru mașinile de Formula 1, recunoscut de organismul de conducere al sportului internațional, Federația Internațională de Automobilism, ca fiind competiția de cea mai înaltă clasă pentru mașinile de curse. A inclus cea de-a 65-a ediție a Campionatului Mondial al Piloților, și a 57-a ediție a Campionatului Mondial al Constructorilor. Sezonul a fost disputat pe parcursul a nouăsprezece curse, începând cu Marele Premiu al Australiei pe 16 martie și terminându-se cu Marele Premiu de la Abu Dhabi pe 23 noiembrie. Acest sezon a marcat moartea pilotului francez, Jules Bianchi, după accidentul din Marele Premiu al Japoniei, fiind primul deces în Formula 1, de la Ayrton Senna, în 1994.[1][2][3]

În 2014, campionatul a văzut introducerea unei noi formule de motoare, în care configurația motorului V8 de 2,4 litri — utilizată anterior între 2006 și 2013 — a fost înlocuită cu o nouă formulă care specifică un motor V6 turbo-hibrid de 1,6 litri, ce încorporează un sistem de recuperare a energiei în construcția sa. Calendarul din 2014 a prezentat revizuiri substanțiale față de sezonul 2013; Marele Premiu al Rusiei (desfășurat pentru prima dată într-un secol) a avut loc la Autodromul Soci, iar Marele Premiu al Austriei a fost readus odată cu cursa desfășurată la Red Bull Ring din Spielberg. Marele Premiu al Indiei a fost pus în așteptare înainte de a fi eliminat complet din calendar împreună cu Marele Premiu al Coreei de Sud.

Sebastian Vettel a început sezonul în calitate de campion mondial la piloți en-titre, după ce și-a asigurat al patrulea titlu consecutiv de piloți în sezonul precedent la Marele Premiu al Indiei din 2013. Echipa sa, Infiniti Red Bull Racing, a început sezonul drept campioană mondială en-titre la constructori, asigurându-și al patrulea titlu consecutiv sezonul trecut la același Mare Premiu în care pilotul ei principal a câștigat titlul.

Pilotul echipei Mercedes, Lewis Hamilton a câștigat cel de-al doilea său Titlu Mondial la piloți cu 384 de puncte și 11 victorii, (câștigând anterior primul său titlu în 2008), în fața coechipierului său, Nico Rosberg, cu 317 puncte și 5 victorii. Rosberg a câștigat și trofeul inaugural FIA Pole Trophy, adunând un total de 11 pole-position-uri pe parcursul sezonului. Mercedes și-a asigurat primul Campionat Mondial al Constructorilor în Rusia și a încheiat sezonul cu 701 de puncte, cu 296 de puncte în fața echipei Red Bull Racing.

Piloții și echipele înscrise în campionat

[modificare | modificare sursă]

Piloții și echipele următoare au fost incluse în sezonul din 2014 al campionatului. Echipele au concurat cu anvelopele furnizate de Pirelli.

Imagine Concurent Constructor Unitate de putere Șasiu Piloți
Nr. Numele pilotului Etape
Red Bull Racing RB10 Austria Infiniti Red Bull Racing Red Bull Racing Renault Energy F1-2014[4][5] RB10[6] 1 Germania Sebastian Vettel Toate
3 Australia Daniel Ricciardo Toate
Mercedes F1 W05 Hybrid Germania Mercedes AMG Petronas F1 Team Mercedes Mercedes PU106A Hybrid[7] F1 W05[8] 6 Germania Nico Rosberg Toate
44 Regatul Unit Lewis Hamilton Toate
Ferrari F14 T Italia Scuderia Ferrari Ferrari Ferrari 059/3[9] F14 T[10] 7 Finlanda Kimi Räikkönen Toate
14 Spania Fernando Alonso Toate
Lotus E22 Regatul Unit Lotus F1 Team Lotus Renault Energy F1-2014[4][11] E22[12] 8 Franța Romain Grosjean Toate
13 Venezuela Pastor Maldonado Toate
McLaren MP4-29 Regatul Unit McLaren Mercedes[13] McLaren Mercedes PU106A Hybrid[7][14] MP4-29[15] 20 Danemarca Kevin Magnussen Toate
22 Regatul Unit Jenson Button Toate
Force India VJM07 India Sahara Force India F1 Team Force India Mercedes PU106A Hybrid[7][16] VJM07[17] 11 Mexic Sergio Pérez Toate
27 Germania Nico Hülkenberg Toate
Sauber C33 Elveția Sauber F1 Team Sauber Ferrari 059/3[9][18] C33[19] 21 Mexic Esteban Gutiérrez Toate
99 Germania Adrian Sutil Toate
STR STR9 Italia Scuderia Toro Rosso STR Renault Energy F1-2014[4][5] STR9[20] 25 Franța Jean-Éric Vergne Toate
26 Rusia Daniil Kveat Toate
Williams FW36 Regatul Unit Williams Martini Racing[21] Williams Mercedes PU106A Hybrid[7][22] FW36[23] 19 Brazilia Felipe Massa Toate
77 Finlanda Valtteri Bottas Toate
Marussia MR03 Rusia Marussia F1 Team Marussia Ferrari 059/3[9][24] MR03[25] 4 Regatul Unit Max Chilton 1–16
17 Franța Jules Bianchi 1–15
Caterham CT05 Malaysia Caterham F1 Team Caterham Renault Energy F1-2014[4][26] CT05[27] 9 Suedia Marcus Ericsson 1–16
10 Japonia Kamui Kobayashi 1–11, 13–16, 19
45 Germania André Lotterer 12
46 Regatul Unit Will Stevens 19
Surse:[28][29][30][31][32][33][34][35][36][37][38][39][40][41][42][43][44][45][46][47][48][49][48]
Națiunile care au găzduit curse de Formula 1 în 2014 sunt arătate în verde. Națiunile care au găzduit curse de Formula 1 în trecut sunt arătate în gri închis

Cele 19 Mari Premii care au făcut parte din Campionatul Mondial din 2014:

1. Australia 2. Malaysia 3. Bahrain 4. Republica Populară Chineză
Marele Premiu al Australiei
14-16 martie
Marele Premiu al Malaysiei
28-30 martie
Marele Premiu al Bahrainului
4-6 aprilie
Marele Premiu al Chinei
18-20 aprilie

Albert Park (S)

Sepang (P)

Bahrain (P)

Shanghai (P)
5. Spania 6. Monaco 7. Canada 8. Austria
Marele Premiu al Spaniei
9-11 mai
Marele Premiu al Principatului Monaco
22, 24-25 mai
Marele Premiu al Canadei
6-8 iunie
Marele Premiu al Austriei
20-22 iunie

Catalunya (P)

Monaco (S)

Gilles Villeneuve (S)

Red Bull Ring (P)
9. Regatul Unit 10. Germania 11. Ungaria 12. Belgia
Marele Premiu al Marii Britanii
4-6 iulie
Marele Premiu al Germaniei
18-20 iulie
Marele Premiu al Ungariei
25-27 iulie
Marele Premiu al Belgiei
22-24 august

Silverstone (P)

Hockenheimring (P)

Hungaroring (P)

Spa-Francorchamps (P)
13. Italia 14. Singapore 15. Japonia 16. Rusia
Marele Premiu al Italiei
5-7 septembrie
Marele Premiu al statului Singapore
19-21 septembrie
Marele Premiu al Japoniei
3-5 octombrie
Marele Premiu al Rusiei
10-12 octombrie

Monza (P)

Marina Bay (S)

Suzuka (P)

Soci (P)
17. Statele Unite ale Americii 18. Brazilia 19. Emiratele Arabe Unite
Marele Premiu al Statelor Unite
31 oct-2 noi
Marele Premiu al Braziliei
7-9 noiembrie
Marele Premiu de la Abu Dhabi
21-23 noiembrie

Americilor (P)

Interlagos (P)

Yas Marina (P)
(P) - pistă; (S) - stradă. Surse:[50][51][52]
Pentru mai multe informații, vedeți Pneuri de Formula 1.
Compușii folosiți în fiecare cursă
MP SS S M H
Australia AUS X X
Malaysia MAL X X
Bahrain BHR X X
Republica Populară Chineză CHN X X
Spania ESP X X
Monaco MON X X
Canada CAN X X
Austria AUT X X
Regatul Unit GBR X X
Germania GER X X
Ungaria HUN X X
Belgia BEL X X
Italia ITA X X
Singapore SGP X X
Japonia JPN X X
Rusia RUS X X
Statele Unite ale Americii USA X X
Brazilia BRA X X
Emiratele Arabe Unite ABU X X
Sursa:[53]
Aceștia au fost cei șase compuși denumiți de Pirelli pentru sezonul de Formula 1 din 2014[54][55]
Numele compusului Pneu Condiții de rulare Aderență Durabilitate
Supersoft Uscat 4 1
Soft (Moale) 3 2
Medium (Mediu) 2 3
Hard (Dur) 1 4
Intermediate Umed (Ploaie ușoară) N/A N/A
Wet Umed (Ploaie) N/A N/A

În urma unei serii de incidente importante care au implicat anvelopele de-a lungul sezonului 2013, ce au culminat cu o serie de pene explozive la Marele Premiu al Marii Britanii din 2013, FIA a adoptat o rezoluție prin care le acordă puterea de a modifica specificațiile anvelopelor utilizate de concurenți, cu efect imediat dacă este nevoie.[56]

Rezultate și clasamente

[modificare | modificare sursă]

Marile Premii

[modificare | modificare sursă]
Etapa Mare Premiu Pole position Cel mai rapid tur Pilotul câștigător Constructorul câștigător Raport Lider
Pilot Dif.
1 Australia MP al Australiei Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Nico Rosberg Germania Nico Rosberg Germania Mercedes Raport Germania ROS 7
2 Malaysia MP al Malaysiei Regatul Unit Lewis Hamilton Regatul Unit Lewis Hamilton Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 18
3 Bahrain MP al Bahrainului Germania Nico Rosberg Germania Nico Rosberg Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 11
4 Republica Populară Chineză MP al Chinei Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Nico Rosberg Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 4
5 Spania MP al Spaniei Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Sebastian Vettel Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport Regatul Unit HAM 3
6 Monaco MP al Principatului Monaco Germania Nico Rosberg Finlanda Kimi Räikkönen Germania Nico Rosberg Germania Mercedes Raport Germania ROS 4
7 Canada MP al Canadei Germania Nico Rosberg Brazilia Felipe Massa Australia Daniel Ricciardo Austria Red Bull Racing-Renault Raport 22
8 Austria MP al Austriei Brazilia Felipe Massa Mexic Sergio Pérez Germania Nico Rosberg Germania Mercedes Raport 29
9 Regatul Unit MP al Marii Britanii Germania Nico Rosberg Regatul Unit Lewis Hamilton Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 4
10 Germania MP al Germaniei Germania Nico Rosberg Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Nico Rosberg Germania Mercedes Raport 14
11 Ungaria MP al Ungariei Germania Nico Rosberg Germania Nico Rosberg Australia Daniel Ricciardo Austria Red Bull Racing-Renault Raport 11
12 Belgia MP al Belgiei Germania Nico Rosberg Germania Nico Rosberg Australia Daniel Ricciardo Austria Red Bull Racing-Renault Raport 29
13 Italia MP al Italiei Regatul Unit Lewis Hamilton Regatul Unit Lewis Hamilton Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 22
14 Singapore MP al statului Singapore Regatul Unit Lewis Hamilton Regatul Unit Lewis Hamilton Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport Regatul Unit HAM 3
15 Japonia MP al Japoniei Germania Nico Rosberg Regatul Unit Lewis Hamilton Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 10
16 Rusia MP al Rusiei Regatul Unit Lewis Hamilton Finlanda Valtteri Bottas Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 17
17 Statele Unite ale Americii MP al Statelor Unite Germania Nico Rosberg Germania Sebastian Vettel Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 24
18 Brazilia MP al Braziliei Germania Nico Rosberg Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Nico Rosberg Germania Mercedes Raport 17
19 Emiratele Arabe Unite MP de la Abu Dhabi Germania Nico Rosberg Australia Daniel Ricciardo Regatul Unit Lewis Hamilton Germania Mercedes Raport 67

Sistemul de punctaj

[modificare | modificare sursă]

Punctele sunt acordate primilor zece piloți care au terminat în fiecare cursă, folosind următoarea structură:

Loc 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Puncte 25 18 15 12 10 8 6 4 2 1

Pentru a obține toate punctele, câștigătorul cursei trebuie să termine cel puțin 75% din distanța programată.[1] Jumătate de puncte sunt acordate dacă câștigătorul cursei termină mai puțin de 75% din distanță, cu condiția terminării a cel puțin două tururi complete. În cazul de egalitate la încheierea campionatului, se folosește un sistem de numărătoare, cel mai bun rezultat fiind folosit pentru a decide clasamentul final.[2]

Note
  • ^1 - În cazul în care nu sunt încheiate două tururi complete, nu se acordă nici un punct și cursa este abandonată.
  • ^2 - În cazul în care doi sau mai mulți piloți realizează același cel mai bun rezultat de un număr egal de ori, se va folosi următorul cel mai bun rezultat. Dacă doi sau mai mulți piloți vor avea un număr egal de rezultate de un număr egal de ori, FIA va nominaliza câștigătorul conform unor criterii pe care le va considera potrivite.

Clasament Campionatul Mondial al Piloților

[modificare | modificare sursă]
Poz. Pilot AUS
Australia
MAL
Malaysia
BHR
Bahrain
CHN
Republica Populară Chineză
ESP
Spania
MON
Monaco
CAN
Canada
AUT
Austria
GBR
Regatul Unit
GER
Germania
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
ITA
Italia
SIN
Singapore
JPN
Japonia
RUS
Rusia
USA
Statele Unite ale Americii
BRA
Brazilia
ABU
Emiratele Arabe Unite
Pct.



















1 Regatul Unit Lewis Hamilton AbP 1P
R
1 1P 1P 2 Ab 2 1R 3R 3 Ab 1P
R
1P
R
1R 1P 1 2R 1[a] 384
2 Germania Nico Rosberg 1R 2 2P
R
2R 2 1P 2P 1 AbP 1P 4P
R
2P
R
2 Ab 2P 2 2P 1P 14P 317
3 Australia Daniel Ricciardo DSC Ab 4 4 3 3 1 8 3 6 1 1 5 3 4 7 3 Ab 4R 238
4 Finlanda Valtteri Bottas 5 8 8 7 5 Ab 7 3 2 2 8 3 4 11 6 3R 5 10 3 186
5 Germania Sebastian Vettel Ab 3 6 5 4R Ab 3 Ab 5 4 7 5 6 2 3 8 7R 5 8 167
6 Spania Fernando Alonso 4 4 9 3 6 4 6 5 6 5 2 7 Ab 4 Ab 6 6 6 9 161
7 Brazilia Felipe Massa Ab 7 7 15 13 7 12*R 4P Ab Ab 5 13 3 5 7 11 4 3 2 134
8 Regatul Unit Jenson Button 3 6 17* 11 11 6 4 11 4 8 10 6 8 Ab 5 4 12 4 5 126
9 Germania Nico Hülkenberg 6 5 5 6 10 5 5 9 8 7 Ab 10 12 9 8 12 Ab 8 6 96
10 Mexic Sergio Pérez 10 NS 3 9 9 Ab 11* 6R 11 10 Ab 8 7 7 10 10 Ab 15 7 59
11 Danemarca Kevin Magnussen 2 9 Ab 13 12 10 9 7 7 9 12 12 10 10 14 5 8 9 11 55
12 Finlanda Kimi Räikkönen 7 12 10 8 7 12R 10 10 Ab 11 6 4 9 8 12 9 13 7 10 55
13 Franța Jean-Éric Vergne 8 Ab Ab 12 Ab Ab 8 Ab 10 13 9 11 13 6 9 13 10 13 12 22
14 Franța Romain Grosjean Ab 11 12 Ab 8 8 Ab 14 12 Ab Ab Ab 16 13 15 17 11 17* 13 8
15 Rusia Daniil Kveat 9 10 11 10 14 Ab Ab Ab 9 Ab 14 9 11 14 11 14 15 11 Ab 8
16 Venezuela Pastor Maldonado Ab Ab 14 14 15 NS Ab 12 17* 12 13 Ab 14 12 16 18 9 12 Ab 2
17 Franța Jules Bianchi NC Ab 16 17 18 9 Ab 15 14 15 15 18* 18 16 20*[b] 2
18 Germania Adrian Sutil 11 Ab Ab Ab 17 Ab 13 13 13 Ab 11 14 15 Ab 21* 16 Ab 16 16 0
19 Suedia Marcus Ericsson Ab 14 Ab 20 20 11 Ab 18 Ab 18 Ab 17 19 15 17 19 0
20 Mexic Esteban Gutiérrez 12 Ab Ab 16 16 Ab 14* 19 Ab 14 Ab 15 20 Ab 13 15 14 14 15 0
21 Regatul Unit Max Chilton 13 15 13 19 19 14 Ab 17 16 17 16 16 Ab 17 18 Ab 0
22 Japonia Kamui Kobayashi Ab 13 15 18 Ab 13 Ab 16 15 16 Ab 17 NS 19 Ab Ab 0
23 Regatul Unit Will Stevens 17 0
Germania André Lotterer Ab 0
Poz. Pilot AUS
Australia
MAL
Malaysia
BHR
Bahrain
CHN
Republica Populară Chineză
ESP
Spania
MON
Monaco
CAN
Canada
AUT
Austria
GBR
Regatul Unit
GER
Germania
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
ITA
Italia
SIN
Singapore
JPN
Japonia
RUS
Rusia
USA
Statele Unite ale Americii
BRA
Brazilia
ABU
Emiratele Arabe Unite
Puncte
Sursa:[57]
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
* Nu a terminat, dar a parcurs mai mult de 90% din cursă

Note:

Clasament Campionatul Mondial al Constructorilor

[modificare | modificare sursă]
Poz. Constructor AUS
Australia
MAL
Malaysia
BHR
Bahrain
CHN
Republica Populară Chineză
ESP
Spania
MON
Monaco
CAN
Canada
AUT
Austria
GBR
Regatul Unit
GER
Germania
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
ITA
Italia
SIN
Singapore
JPN
Japonia
RUS
Rusia
USA
Statele Unite ale Americii
BRA
Brazilia
ABU
Emiratele Arabe Unite
Pct.



















1 Germania Mercedes 1R 1P
R
1 1P 1P 1P 2P 1 1R 1P 3 2P
R
1P
R
1P
R
1R 1P[c] 1 1P 1 701
AbP 2 2P
R
2R 2 2 Ab 2 AbP 3R 4P
R
Ab 2 Ab 2P 2 2P 2R 14R
2 Austria Red Bull Racing-Renault Ab 3 4 4 3 3 1 8 3 4 1 1 5 2 3 7 3 5 4R 405
DSC Ab 6 5 4R Ab 3 Ab 5 6 7 5 6 3 4 8 7R Ab 8
3 Regatul Unit Williams-Mercedes 5 7 7 7 5 7 7 3 2 2 5 3 3 5 6 3R 4 3 2 320
Ab 8 8 15 13 Ab 12*R 4P Ab Ab 8 13 4 11 7 11 5 10 3
4 Italia Ferrari 4 4 9 3 6 4 6 5 6 5 2 4 9 4 12 6 6 6 9 216
7 12 10 8 7 12R 10 10 Ab 11 6 7 Ab 8 Ab 9 13 7 10
5 Regatul Unit McLaren-Mercedes 2 6 17* 11 11 6 4 7 4 8 10 6 8 10 5 4 8 4 5 181
3 9 Ab 13 12 10 9 11 7 9 12 12 10 Ab 14 5 12 9 11
6 India Force India-Mercedes 6 5 3 6 9 5 5 6R 8 7 Ab 8 7 7 8 10 Ab 8 6 155
10 NS 5 9 10 Ab 11* 9 11 10 Ab 10 12 9 10 12 Ab 15 7
7 Italia STR-Renault 8 10 11 10 14 Ab 8 Ab 9 Ab 9 9 11 6 9 13 10 11 12 30
9 Ab Ab 12 Ab Ab Ab Ab 10 13 14 11 13 14 11 14 15 13 Ab
8 Regatul Unit Lotus-Renault Ab 11 12 14 8 8 Ab 12 12 12 13 Ab 14 12 15 17 9 12 13 10
Ab Ab 14 Ab 15 NS Ab 14 17* Ab Ab Ab 16 13 16 18 11 17* Ab
9 Rusia Marussia-Ferrari 13 15 13 17 18 9 Ab 15 14 15 15 16 18 16 18 Ab 2
NC Ab 16 19 19 14 Ab 17 16 17 16 18* Ab 17 20*
10 Elveția Sauber-Ferrari 11 Ab Ab 16 16 Ab 13 13 13 14 11 14 15 Ab 13 15 14 14 15 0
12 Ab Ab Ab 17 Ab 14* 19 Ab Ab Ab 15 20 Ab 21* 16 Ab 16 16
11 Malaysia Caterham-Renault Ab 13 15 18 20 11 Ab 16 15 16 Ab 17 17 15 17 19 17 0
Ab 14 Ab 20 Ab 13 Ab 18 Ab 18 Ab Ab 19 NS 19 Ab Ab
Poz. Constructor AUS
Australia
MAL
Malaysia
BHR
Bahrain
CHN
Republica Populară Chineză
ESP
Spania
MON
Monaco
CAN
Canada
AUT
Austria
GBR
Regatul Unit
GER
Germania
HUN
Ungaria
BEL
Belgia
ITA
Italia
SIN
Singapore
JPN
Japonia
RUS
Rusia
USA
Statele Unite ale Americii
BRA
Brazilia
ABU
Emiratele Arabe Unite
Puncte
Sursa:[57]
Legendă
Culoare Rezultat
Auriu Câștigător
Argintiu Locul 2
Bronz Locul 3
Verde Alte locuri care punctează
Albastru Alte locuri
Nu s-a clasat, dar a terminat cursa (NC)
Purpuriu A abandonat cursa (Ab)
Negru Descalificat (DSC)
Alb Nu a luat startul (NS)
Roșu Nu s-a calificat (NSC)
Fără culoare Retras înainte de calificări (Ret)
Exclus (EX)
Nu a participat (celulă goală)
Adnotare Însemnătate
P Pole position
R Cel mai rapid tur
* Nu a terminat, dar a parcurs mai mult de 90% din cursă

Note:

  • double-dagger – Au fost acordate puncte duble la Marele Premiu de la Abu Dhabi.
  • Pozițiile sunt sortate după cel mai bun rezultat, rândurile nefiind legate de piloți. În caz de egalitate de puncte, cele mai bune poziții obținute au determinat rezultatul.
  1. ^ Lewis Hamilton și-a adjudecat titlul la piloți la Marele Premiu de la Abu Dhabi.
  2. ^ Jules Bianchi a decedat la nouă luni după accidentul suferit în Marele Premiu al Japoniei din 2014.
  3. ^ Mercedes și-a adjudecat titlul la constructori la Marele Premiu al Rusiei.
  1. ^ „Formula One driver Jules Bianchi in critical condition after horror Japanese Grand Prix crash”. ABC. Accesat în . 
  2. ^ DiZinno, Tony (). „Jules Bianchi dies at age 25, his family confirms”. NBC Sports. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „Formula One: French driver Jules Bianchi dies aged 25, nine months after Japan crash”. The Straits Times. 
  4. ^ a b c d „Renault unveil 2014 turbo engine”. Formula One World Championship Limited. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b Straw, Edd (). „Toro Rosso seals Renault Formula 1 engine deal for 2014”. Autosport.com. Haymarket Publications. Accesat în . 
  6. ^ „Newey reveals that 2014 Red Bull RB10 is ugly”. GrandPrix 247. . 
  7. ^ a b c d „Mercedes names 2014 F1 V6 Engine 'PU106A Hybrid'. This Is F1. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ „Mercedes poised to roll out their new W05 on first day of 2014 testing at Jerez”. SkySports F1. Accesat în . 
  9. ^ a b c „Presentation of the new Ferrari power unit”. ferrari.com. Scuderia Ferrari. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Collantine, Keith (). „New Ferrari named F14 T by fans' vote”. F1 Fanatic. Keith Collantine. Accesat în . 
  11. ^ Lopez, Gerard (). „Es kommen keine neuen Schulden dazu” [No new debts will arise]. Auto, Motor und Sport.de (Interviu) (în germană). Michael Schmidt. Motor Presse Stuttgart GmbH & Co. KG. Arhivat din original la . Accesat în . We will use the Renault engine and have worked for long time to determine what the ideal agreement looks like for us. 
  12. ^ Collantine, Keith (). „Lotus will not have new car ready for first test”. F1 Fanatic. Keith Collantine. Accesat în . 
  13. ^ Collantine, Keith (). „McLaren to lose Vodafone title sponsorship”. F1 Fanatic. Keith Collantine. Arhivat din original la . Accesat în . 
  14. ^ Noble, Jonathan (). „McLaren believes switch to Honda engines will not compromise 2014”. Autosport.com. Haymarket Publications. Accesat în . McLaren believes its world championship challenge with Mercedes next year will not be compromised by its planned switch to Honda engines for 2015. 
  15. ^ Noble, Jonathan (). „McLaren reveals new F1 car launch date”. Autosport. Jonathan Noble. Accesat în . 
  16. ^ „Force India to run F1 Mercedes engines from 2014 onwards”. Autosport.com. Haymarket Publications. . Accesat în . 
  17. ^ „Force India: la sorpresa è un gradino sulla scocca?” [Force India: the surprise is a step on the body?]. Omnicorse.it (în italiană). . Accesat în . 
  18. ^ Galloway, James (). „Sauber extend long-standing Ferrari engine partnership into 2014 and beyond”. Sky Sports F1. British Sky Broadcasting Group plc. Accesat în . 
  19. ^ „Sauber C33 passes crash tests”. ESPN F1. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  20. ^ „The Shortest Month”. scuderiatororosso.com. Scuderia Toro Rosso. . Arhivat din original la . Accesat în . On the Scuderia Toro Rosso front, the first STR9 chassis is currently being assembled in the Faenza factory. 
  21. ^ „Williams Formula 1 team unveils its Martini livery”. Autosport. Haymarket Publications. . Accesat în . 
  22. ^ „The Williams F1 Team and Mercedes-Benz announce long-term engine partnership”. WilliamsF1.com. Williams F1 Team. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  23. ^ „@WilliamsF1Team”. Twitter. Twitter, Inc. Arhivat din original la . Accesat în . 
  24. ^ „Marussia gets Ferrari engines for 2014”. Autosport.com. Haymarket Publications. . Accesat în . 
  25. ^ „Marussia_F1Team”. @Marussia_F1Team. Twitter, Inc. . Arhivat din original la . Accesat în . Great to see @Jules_Bianchi in the house today, eyeing up the new #MR03. We said "smile" & @Rory_f1 kindly obliged! 
  26. ^ „Caterham to retain Renault engines in 2014”. GPUpdate. . Accesat în . 
  27. ^ „So, CT05 (yes, it is CT05, not CT04) is up and running...”. Caterham F1 Team. . Accesat în . 
  28. ^ „Horner pleased to end Vettel rumours”. Autosport.com. Haymarket Publications. . Accesat în . 
  29. ^ „Dan's the man for 2014”. Red Bull Media. Accesat în . 
  30. ^ Collantine, Keith (). „McLaren: Button's 2014 team-mate not signed yet”. F1 Fanatic. Keith Collantine. Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ Noble, Jonathan (). „Kevin Magnussen signs to race for McLaren in Formula 1 in 2014”. Autosport.com. Haymarket Publications. Accesat în . 
  32. ^ „Pastor Maldonado will join Lotus in 2014 alongside Romain Grosjean”. SkySport F1. Accesat în . 
  33. ^ „Fernando Alonso signs new Ferrari contract”. BBC Sport. BBC. . Accesat în . 
  34. ^ „Official: Räikkönen seals Ferrari return”. GPUpdate. GPUpdate. . Accesat în . 
  35. ^ Cary, Tom (). „Lewis Hamilton to join Mercedes in $100m move from McLaren, signing a three-year deal”. The Daily Telegraph. Accesat în . 
  36. ^ „Mercedes GP Petronas and Nico Rosberg agree to contract extension”. Mercedes AMG Petronas F1 Team. . 
  37. ^ „Jules Bianchi will remain with the Marussia Formula 1 team for 2014”. Autosport.com. Haymarket Publications. . Accesat în . 
  38. ^ Tremayne, Sam; Straw, Edd (). „Max Chilton retains Marussia seat for 2014 Formula 1 season”. Autosport.com. Haymarket Publications. Accesat în . Max Chilton will line up alongside Jules Bianchi again in 2014, after Marussia confirmed it will retain the Briton for a second year, making the announcement at AUTOSPORT International 
  39. ^ „The Williams F1 Team announces its 2014 driver line-up”. WilliamsF1.com. Williams F1 Team. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  40. ^ „2014 Scuderia Toro Rosso Driver Line-Up”. Scuderia Toro Rosso. Scuderia Toro Rosso SPA. . Accesat în . 
  41. ^ „Adrian Sutil moves to Sauber for 2014 Formula 1 season”. autosport.com. Haymarket Publications. . Accesat în . 
  42. ^ Straw, Edd (). „Sauber confirms Esteban Gutierrez will race for the team in 2014”. Autosport.com. Haymarket Publications. Accesat în . Esteban Gutierrez will remain with Sauber for a second season in 2014, the team has announced. 
  43. ^ „Nico Hülkenberg returns to Sahara Force India with multi-year deal”. Sahara Force India F1 Team. Sahara Force India F1 Team. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  44. ^ „Perez joins Hulkenberg at Force India for 2014 F1 season”. Autosport.com. Haymarket Publications. . Accesat în . 
  45. ^ Collantine, Keith (). „Will Stevens to make F1 race debut in Abu Dhabi”. F1Fanatic.co.uk. Accesat în . 
  46. ^ Collantine, Keith (). „Lotterer confirmed in Kobayashi's seat at Spa”. F1 Fanatic. Keith Collantine. Accesat în . 
    TBA
  47. ^ Collantine, Keith (). „2014 F1 drivers and teams”. F1 Fanatic. Keith Collantine. Accesat în . 
  48. ^ a b Beer, Matt (). „Caterham signs Kobayashi, Ericsson for 2014 Formula 1 season”. Autosport.com. Haymarket Publications. Accesat în . Caterham has signed Grand Prix returnee Kamui Kobayashi and GP2 graduate Marcus Ericsson for the 2014 Formula 1 season. 
  49. ^ Collantine, Keith (). „Kobayashi returns as Merhi get Caterham practice debut”. F1 Fanatic. Keith Collantine. Accesat în . 
  50. ^ „World Motor Sport Council”. FIA.com. FIA. . Accesat în . 
  51. ^ Elizalde, Pablo (). „New Jersey and Mexico on 22-Grand Prix 2014 Formula 1 calendar”. Autosport.com. Haymarket Publications. Accesat în . 
  52. ^ „World Motor Sport Council”. FIA.com. Fédération Internationale de l'Automobile. . Accesat în . 
  53. ^ „Pirelli completes F1 2014 compound choices”. automobilsport.com. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  54. ^ „Pirelli tweaks tyre markings for 2012 F1 season”. Autosport. . 
  55. ^ Collantine, Keith (), Pirelli choose softer tyres for first three races · RaceFans (în engleză), RaceFans 
  56. ^ Scarborough, Craig (). „Formula 1's updated 2014 technical regulations: analysis”. Autosport.com. Haymarket Publications. Accesat în . 
  57. ^ a b „2014 Classifications” (în engleză). Fédération Internationale de l'Automobile. Arhivat din original la . Accesat în .