Stat social

Statul social, cunoscut și ca statul bunăstării, este un concept de guvernare în care statul joacă un rol cheie în protejarea și promovarea bunăstării economice și sociale a cetățenilor săi. El se bazează pe principiile egalității de șanse, pe distribuția echitabilă a resurselor și pe responsabilitatea publică față de cei care nu-și pot asigura resursele minime pentru a duce o viață mai bună. Termenul general poate acoperi o varietate de forme de organizare socială și economică. Sociologul T. H. Marshall a descris statul modern al bunăstării ca o combinație distinctă de democrație, bunăstare și capitalism.

În prezent, state moderne ale bunăstării sunt Germania, Franța, Marea Britanie și Țările de Jos, precum și țările nordice precum Islanda, Suedia, Norvegia, Danemarca și Finlanda, care utilizează un sistem cunoscut sub numele de modelul nordic. Esping-Andersen a clasificat cele mai dezvoltate sisteme de stat al bunăstării în trei categorii: social-democrate, conservatoare și liberale.

Statul bunăstării presupune un transfer de fonduri de la stat către serviciile publice (de exemplu, asistență medicală, educație etc.), precum și direct către indivizi („beneficii”), și este finanțat prin impozitare. El este adesea menționat ca un tip de economie mixtă. O astfel de impozitare, care include, de obicei, un impozit pe venit mai mare pentru persoanele cu venituri mai mari, a fost numit impozitare progresivă. Susținătorii argumentează adesea că aceasta contribuie la reducerea decalajului de venit dintre bogați și săraci.

Istoria statelor bunăstării

Împăratul Așoka al Indiei a prezentat ideea unui stat al bunăstării în secolul al III-lea î.Hr. El și-a imaginat dharma (religia sau calea) ca nu doar o colecție de fraze răsunătoare. El a încercat în mod conștient să o adopte ca pe o politică de stat; el a declarat că „toți bărbații și copiii mei” și „orice efort pe care-l fac, mă străduiesc doar să-mi achit datoria pe care o am față de toate creaturile vii”. A fost un ideal complet nou de regalitate.^[1] Așoka a renunțat la război și cucerire de violență și a interzis uciderea mai multor animale.^[2] Din moment ce dorea să cucerească lumea prin dragoste și credință, el a trimis mai multe misiuni pentru a propaga dharma. Astfel de misiuni au fost trimise la locuri precum Egipt, Grecia și Sri Lanka. Propagarea dharmei a inclus mai multe măsuri pentru bunăstarea oamenilor. Au fost fondate centre de tratament pentru oameni și animale în interiorul și în afara imperiului. Au fost amenajate plantații umbroase, fântâni, livezi și case de odihnă. Au fost amenajate plantații umbroase, fântâni, livezi și case de odihnă.^[3] Așoka a interzis, de asemenea, sacrificiile inutile și anumite forme de adunări care duceau la risipă, indisciplină și superstiție.^[2] Pentru punerea în aplicare a acestor politici a recrutat un nou grup de funcționari numit Dhammamahamattas. O parte din îndatoririle acestui grup era să vadă că persoanele din diferitele secte erau tratate corect. Lor li s-a cerut, în special, să se ocupe de bunăstarea prizonierilor.^[4]^[5]

Conceptele de bunăstare și de pensie au fost introduse în primele legii islamice ca forme ale Zakat (dania rituală), unul dintre cei Cinci Stâlpi ai Islamului, în timpul Califatului Rashidun din secolul al VII-lea. Această practică a continuat apoi în epoca abbasidă a Califatului. Taxele (inclusiv Zakat și Jizia) colectate în trezoreria unui stat islamic erau folosite pentru a asigura venituri pentru nevoiași, adică pentru săraci, bătrâni, orfani, văduve și invalizi. Potrivit juristului islamic Al-Ghazali (Algazel, 1058-1111), guvernul alcătuia, de asemenea, rezerve de alimente în fiecare regiune pentru a acoperi necesitățile în cazul în care avea loc un dezastru natural sau o perioadă de foamete. Califatul poate fi astfel considerat primul stat major al bunăstării din lume.^[6]^[7]

Istoricul Robert Paxton observă că pe continentul european dispozițiile statului bunăstării au fost adoptate inițial de către conservatori la sfârșitul secolului al XIX-lea și de către fasciști în secolul al XX-lea cu scopul de a distrage atenția muncitorilor de la sindicate și mișcările socialiste și li s-au opus radicalii și politicienii de stânga. El reamintește că statul german al bunăstării a fost instituit în anii 1880 de cancelarul Bismarck, care tocmai închisese 45 de ziare și adoptase legile care interziceau Partidul Socialist German și întrunirile sindicaliștilor și socialiștilor.^[8] O versiune similară a fost instituită de către contele Eduard von Taaffe în Imperiul Austro-Ungar câțiva ani mai târziu. „Toate dictaturile europene moderne de dreapta din secolul al XX-lea, atât fasciste, cât și autoritariste, au fost state ale bunăstării”, scrie el. „Toate au acordat îngrijire medicală, pensii, locuințe la prețuri accesibile și transport de masă, ca și cum erau lucruri naturale, cu scopul de a menține productivitatea, unitatea națională și pacea socială.”^[9]

Marxiștii de pe continentul european s-au opus pas cu pas oricărei măsuri de protecție socială pentru că ar fi diluat militantismul muncitorilor fără a schimba aspecte fundamentale în distribuția bogăției și a puterii. Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, atunci când au abandonat marxismul (în Germania de Vest în 1959, de exemplu), sindicatele și partidele socialiste de pe continentul european au acceptat deplin măsurile prevăzute de statul bunăstării ca fiind scopul lor final.^[10]

În Marea Britanie, bazele statului bunăstării se datorează Partidului Liberal în timpul guvernelor conduse de primii miniștri H. H. Asquith și David Lloyd George. Liberalii britanic au susținut o economie capitalistă și în secolul al XIX-lea s-au preocupat în principal de chestiunea liberului schimb (vezi liberalismul clasic), dar la începutul secolului al XX-lea au renunțat la viziunea laissez faire a economiei și au început să favorizeze legislația socială proactivă pentru a asigura șanse egale pentru toți cetățenii (și pentru a contracara apropierea cetățenilor de Partidul Laburist). În acest sens, ei au fost direct inspirați de succesul reformelor sociale ale lui Bismark asupra economiei germane. Statul francez al bunăstării își are originea în anii 1930, în timpul unei perioade de ascensiune politică socialistă, cu Acordurile de la Matignon și reformele Frontului Popular, deși după cum subliniază Paxton aceste reforme au fost egalate și chiar depășite de măsurile luate de regimul de la Vichy în anii 1940.

Efectele bunăstării asupra sărăciei

Studiile empirice sugerează că taxele și transferurile reduc considerabil sărăcia în majoritatea țărilor a căror alocare pentru politicile sociale reprezintă cel puțin o cincime din PIB.^[11]^[12]

Țară	Rata absolută a sărăciei (1960–1991) (prag stabilit la 40% din venitul mediu al gospodăriilor din SUA)^[11]		Rata relativă a sărăciei (1970–1997)^[12]
Țară	Prebunăstare	Postbunăstare	Prebunăstare	Postbunăstare
Suedia	23.7	5.8	14.8	4.8
Norvegia	9.2	1.7	12.4	4.0
Țările de Jos	22.1	7.3	18.5	11.5
Finlanda	11.9	3.7	12.4	3.1
Danemarca	26.4	5.9	17.4	4.8
Germania	15.2	4.3	9.7	5.1
Elveția	12.5	3.8	10.9	9.1
Canada	22.5	6.5	17.1	11.9
Franța	36.1	9.8	21.8	6.1
Belgia	26.8	6.0	19.5	4.1
Australia	23.3	11.9	16.2	9.2
Marea Britanie	16.8	8.7	16.4	8.2
Statele Unite ale Americii	21.0	11.7	17.2	15.1
Italia	30.7	14.3	19.7	9.1

Efectele cheltuielilor sociale asupra creșterii economice, datoriei publice și educației

Cercetătorii au descoperit o corelație foarte mică între performanțele economice și cheltuielile sociale.^[13] Există, de asemenea, puține dovezi că cheltuielile sociale au determinat scăderea productivității; economistul Peter Lindert de la University of California, Davis atribuie acest efect inovațiilor politice cum ar fi implementarea politicilor fiscale „pro-creștere” în mediul economic real al statelor bunăstării.^[14]

Un studiu norvegian care acoperă perioada 1980-2003 a evidențiat o corelație negativă între cheltuielile sociale și rezultatele studenților.^[15] Cu toate acestea, multe dintre țările OCDE aflate în topul studiului Programme for International Student Assessment din 2009 sunt considerate state ale bunăstării.^[16]

Tabelul de mai jos arată: în primul rând – cheltuielile sociale ca procent din PIB pentru anumite state membre ale OCDE; în al doilea rând – PIB-ul pe cap de locuitor (paritatea puterii de cumpărare în dolari) în 2013:

Țară	Cheltuieli sociale (% din PIB)	An	PIB pe cap de locuitor (Paritatea puterii de cumpărare)	Dimensiunea cheltuielilor sociale
Franța	31.9	2014	36.907 $	11.773 $
Finlanda	31.0	2014	38.251 $	11.858 $
Belgia	30.7	2014	40.338 $	12.384 $
Danemarca	30.1	2014	42.764 $	12.872 $
Italia	28.6	2014	34.303 $	9.811 $
Austria	28.4	2014	44.149 $	12.538 $
Suedia	28.1	2014	43.533 $	12.233 $
Spania	26.8	2014	34.527 $	9.253 $
Germania	25.8	2014	43.332 $	11.180 $
Portugalia	25.2	2014	25.900 $	6.527 $
Țările de Jos	24.7	2014	43.404 $	10.721 $
Grecia	24.0	2014	25.651 $	6.156 $
Slovenia	23.7	2014	28.298 $	6.707 $
Luxemburg	23.5	2013	90.790 $	21.336 $
Japonia	23.1	2011	36.315 $	8.389 $
Ungaria	22.1	2014	22.878 $	5.056 $
Norvegia	22.0	2014	65.461 $	14.401 $
Marea Britanie	21.7	2014	35.760 $	7.760 $
Irlanda	21.0	2014	43.304 $	9.094 $
Noua Zeelandă	20.8	2013	34.826 $	7.244 $
Polonia	20.6	2014	23.275 $	4.795 $
Cehia	20.6	2014	27.344 $	5.633 $
Elveția	19.4	2014	53.672 $	10.412 $
Statele Unite ale Americii	19.2	2014	53.143 $	10.203 $
Australia	19.0	2014	43.550 $	8.275 $
Slovacia	18.4	2014	26.114 $	4.805 $
Canada	17.0	2014	43.247 $	7.352 $
Islanda	16.5	2014	39.996 $	6.599 $
Estonia	16.3	2014	25.049 $	4.083 $
Israel	15.0	2013	32.760 $	4.914 $
Turcia	12.5	2013	18.975 $	2.372 $
Coreea de Sud	10.4	2014	33.140 $	3.447 $
Chile	10.0	2013	21.911 $	2.191 $
Mexic	7.9	2012	16.463 $	1.301 $

Notes

^ Romila Thapar (2003). The Penguin History of Early India: From the Origins to AD 1300. Penguin UK. p. 592. ISBN 9780141937427. Accesat în 30 august 2013.
^ ^a ^b Upendra Thakur (1989). Studies in Indian History Issue 35 of Chaukhambha oriental research studies. Chaukhamba Orientalia original from: the University of Virginia. Accesat în 30 august 2013.
^ Indian History. Tata McGraw-Hill Education. p. A-185. ISBN 9780071329231. Accesat în 30 august 2013.
^ Indian History. Tata McGraw-Hill Education. pp. A–184–185. ISBN 9780071329231.
^ Dr. N.N. Kher & Jaideep Aggarwal. A Text Book of Social Sciences. Pitambar Publishing. pp. 45–46. ISBN 9788120914667.
^ Crone, Patricia (2005), Medieval Islamic Political Thought, Edinburgh University Press, pp. 308–09, ISBN 0-7486-2194-6
^ Shadi Hamid (august 2003), „An Islamic Alternative? Equality, Redistributive Justice, and the Welfare State in the Caliphate of Umar”, Renaissance: Monthly Islamic Journal, 13 (8) (see online Arhivat în 1 septembrie 2003, la Wayback Machine.)
^ Aceste legi nu au avut efect până în 1890.
^ Robert O. Paxton, "Vichy Lives! – In a way," The New York Review of Books 25 April 2013
^ Paxton, "Vichy Lives! – In a way,"
^ ^a ^b Kenworthy, L. (1999). Do social-welfare policies reduce poverty? A cross-national assessment Arhivat în 28 septembrie 2011, la Wayback Machine.. Social Forces: 77: 3: 1119–39.
^ ^a ^b Bradley, D., Huber, E., Moller, S., Nielson, F. & Stephens, J. D. (2003) "Determinants of relative poverty in advanced capitalist democracies". American Sociological Review 68:3: 22–51.
^ Atkinson, A. B. (1995). Incomes and the Welfare State. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 0-521-55796-8.
^ Lindert, Peter (2004). Growing Public: Social Spending And Economic Growth Since The Eighteenth Century. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 0-521-82175-4.
^ Does a generous welfare state crowd out student achievement? Panel data evidence from international student tests.
^ Shepherd, Jessica. 7 December 2010. World education rankings: which country does best at reading, maths and science?. The Guardian. Accessed: 28 November 2013.

Bibliografie

Arts, Wil and Gelissen John; "Three Worlds of Welfare Capitalism or More? A State-of-the-art report" Journal of European Social Policy:2: 2 (2002):137–58.
Francis G. Castles (2010). The Oxford Handbook of the Welfare State. Oxford Handbooks Online. p. 67. https://books.google.com/books?id=lLawRZJhlqAC&pg=PA67Francis G. Castles (2010). The Oxford Handbook of the Welfare State. Oxford Handbooks Online. p. 67. Parametru necunoscut |arată-autori= ignorat (ajutor); Mai multe valori specificate pentru |autor= și |nume= (ajutor)
Esping-Andersen, Gosta; Politics against markets, Princeton, NJ: Princeton University Press (1985).
Esping-Andersen, Gosta; "The Three Worlds of Welfare Capitalism", Princeton NJ: Princeton University Press (1990).
Ferragina, E. et al. (2015) The Four Worlds of ‘Welfare Reality’ – Social Risks and Outcomes in Europe. Social Policy and Society, 14 (2), 287–307.
Ferragina, Emanuele and Martin Seeleib-Kaiser, "Welfare Regime Debate: Past, Present, Futures?" Policy & Politics: 39 (2011): 4: 583–611.
Kenworthy, Lane. Social Democratic America. Oxford University Press (2014). ISBN: 0199322511
Korpi, Walter; "The Democratic Class Struggle"; London: Routledge (1983).
Koehler, Gabriele and Deepta Chopra; "Development and Welfare Policy in South Asia"; London: Routledge (2014).
Kuhnle, Stein. "The Scandinavian Welfare State in the 1990s: Challenged but Viable." West European Politics (2000) 23#2 pp. 209–28
Kuhnle, Stein. Survival of the European Welfare State 2000 Routledge ISBN: 0-415-21291-X
Rothstein, Bo. Just institutions matter: the moral and political logic of the universal welfare state (Cambridge University Press, 1998)
Radcliff, Benjamin (2013) The Political Economy of Human Happiness (New York: Cambridge University Press).
Rachel Reeves, Rachel, and Martin McIvor. "Clement Attlee and the foundations of the British welfare state." Renewal: a Journal of Labour Politics 22#3/4 (2014): 42+. online Arhivat în 15 decembrie 2018, la Wayback Machine.
Van Kersbergen, K. "Social Capitalism"; London: Routledge (1995).
Vrooman, J.C. "Regimes and Cultures of Social Security: Comparing Institutional Models through Nonlinear PCA"; International Journal of Comparative Sociology:, 53: 5–6 (2012): 444–77.

Legături externe

Materiale media legate de stat cu sistem de ajutor social la Wikimedia Commons

An introduction to social policy
Social Security Programs Throughout the World
Race and Welfare in the United States Arhivat în 24 iulie 2006, la Wayback Machine.
García Calvo's Analysis of Welfare Society
Shavell's criticism of social justice programmes
Principles of Fairness versus Human Welfare: On the Evaluation of Legal Policy.
Journal containing free daily information on welfare policies at local, national and EU level Arhivat în 4 iunie 2010, la Wayback Machine.
Western nations with social safety net happier. Benjamin Radcliff, 25 September 2013.
"Widefare: Asia's Emerging Welfare States Spread Themselves Thinly" The Economist: Asia, 6 July 2013
Lee Hyo-sik. "Korea Next to Last in Social Welfare Spending". The Korea Times, 12 February 2010. South Korea now spends less, but article points out that its rate of spending growth reached an annual average of 10.8 percent from 2004 through 2008, twice the OECD average, and predicts this rate of increase will continue its upward curve as the government has to spend more to care for the elderly and encourage people to have babies.
How a Democrat Killed Welfare. Historian Premilla Nadasen for Jacobin. Winter 2016.

Date și statistici

[google592-1] Romila Thapar (2003). The Penguin History of Early India: From the Origins to AD 1300. Penguin UK. p. 592. ISBN 9780141937427. Accesat în 30 august 2013.

[google1989-2] Upendra Thakur (1989). Studies in Indian History Issue 35 of Chaukhambha oriental research studies. Chaukhamba Orientalia original from: the University of Virginia. Accesat în 30 august 2013.

[3] Indian History. Tata McGraw-Hill Education. p. A-185. ISBN 9780071329231. Accesat în 30 august 2013.

[4] Indian History. Tata McGraw-Hill Education. pp. A–184–185. ISBN 9780071329231.

[5] Dr. N.N. Kher & Jaideep Aggarwal. A Text Book of Social Sciences. Pitambar Publishing. pp. 45–46. ISBN 9788120914667.

[Crone_2005_308–9-6] Crone, Patricia (2005), Medieval Islamic Political Thought, Edinburgh University Press, pp. 308–09, ISBN 0-7486-2194-6

[Hamid-7] Shadi Hamid (august 2003), „An Islamic Alternative? Equality, Redistributive Justice, and the Welfare State in the Caliphate of Umar”, Renaissance: Monthly Islamic Journal, 13 (8) (see online Arhivat în 1 septembrie 2003, la Wayback Machine.)

[8] Aceste legi nu au avut efect până în 1890.

[9] Robert O. Paxton, "Vichy Lives! – In a way," The New York Review of Books 25 April 2013

[Paxton,_Vichy_Lives!—In_a_way,-10] Paxton, "Vichy Lives! – In a way,"

[Kenworthy-11] Kenworthy, L. (1999). Do social-welfare policies reduce poverty? A cross-national assessment Arhivat în 28 septembrie 2011, la Wayback Machine.. Social Forces: 77: 3: 1119–39.

[Bradley_et_al.-12] Bradley, D., Huber, E., Moller, S., Nielson, F. & Stephens, J. D. (2003) "Determinants of relative poverty in advanced capitalist democracies". American Sociological Review 68:3: 22–51.

[atkinson1995-13] Atkinson, A. B. (1995). Incomes and the Welfare State. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 0-521-55796-8.

[lindert2004-14] Lindert, Peter (2004). Growing Public: Social Spending And Economic Growth Since The Eighteenth Century. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 0-521-82175-4.

[15] Does a generous welfare state crowd out student achievement? Panel data evidence from international student tests.

[16] Shepherd, Jessica. 7 December 2010. World education rankings: which country does best at reading, maths and science?. The Guardian. Accessed: 28 November 2013.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]